Ambivalența modernității

Am două atitudini, ambivalente, față de modernitate: îmbrățișarea ei ca un proces esențial, ce ține de firescul existenței umanității, a evoluției acesteia, și reacția de discretă respingere a ceea ce aduce negativ cu ea în chip expres (exemplul evenimentelor din sec. XX – comunismul și fascismul) sau implicit (negarea tradiției). Dacă ar fi să definesc umanismul la care am pretenția că ader, acesta ar avea conotații discret melancolice și idealiste, fiind caracterizat de un gen de empatie și acceptare ce merge până la respect pentru mai toate modurile umane de-a fi. Altfel spus, o tendință de acceptare tolerantă, ivită din străduința înțelegerii, a tuturor chipurilor umanului, afirmarea de sine (în măsura în care există una) depășind dorința conturării ei pe fondul negării diferitelor tipuri de societăți. Păstrez însă câteva reacții negative față de aspecte pronunțate ale răului cu care am venit în contact (lucru care mă face să cred că idiosincraziile ar fi mai multe dacă aș fi trăit pe pielea mea diferite tipuri de societăți) – o anumită dimensiune a comunismului fiind în cauză -, poate și datorită apropierii de acest mod de-a fi, al riscului de a deveni la fel și, mai ales, datorită faptului că a stârnit ceva rău în mine (un anume relativism etic pe zona pragmatică, de care încerc în zadar să mă dezbar).

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site