Anti-elitismul este anti-românism; împotriva întoarcerii la „bacalaureatul pentru mase”

Mărturisesc că mă număr printre cei care au apreciat efortul organizării unui examen corect de bacalaureat, simțind în asta un reper de corectitudine pentru învățământul românesc.

Nu cred că poate fi vorba de o vreo simpatie politică, ci mai curând de experiența mulților ani de examene trucate prin care am trecut, în diverse medii ale învățământului românesc. Nu vreau să pozez într-un erou al calității în învățământ deoarece sunt plin de scăpări. Ba chiar îmi amintesc, în cazul uneia din facultăți, de câteva examene la care am copiat (ca eliberarea morală le consideram neimportante). Însă sigur mi-a rămas această ultimă redută a comportamentului etic față de tineri (chiar dacă în bună măsură mai curând la nivel deziderativ): corectitudinea examenului. Este și unul din criteriile de analiză care mă face să scuz multe din defectele (din cele care nu seamănă cu ale mele) didactice ale colegilor, bazându-mă pe credința, naivă poate, că aruncarea notelor din buzunar, în mod aleatoriu, este un mare act de nedreptate pentru tinerii care învață. Ca să-mi duc naivitatea și mai departe, pe termen lung cred că lasă amintiri pozitive tocmai atitudinile corecte.

Suplimentar, judecata mea nu se bazează pe nostalgii pentru nu știu ce perioadă de glorie și corectitudine în care aș fi dat acest examen cu brio. Am absolvit liceul în perioada comunistă și rezultatele pe care le-am avut la acest examen au fost mai curând slabe. Îmi amintesc de colegi care pentru a trece examenul cu note foarte bune învățau pe de rost comentariile la diferite opere literare (o consider și acum o formă de cădere intelectuală mai curând decât una de educare). Despre rigoarea lui am mai curând amintiri palide. Cunoscând însă modul în care funcționa societatea în acea perioadă, bănuiesc că or fi fost câțiva care s-au descurcat; nu cred însă că mulți.

Evident, pot accepta că bacalaureatul a avut un nivel prea ridicat de dificultate, putând suferi adaptări pentru diferite nivele de competență. Ba chiar că a avut și câteva probleme organizatorice. Rezultatele de anul trecut au reflectat însă nivelul învățământului românesc (observați că nu mă refer doar la cel preuniversitar) și puteau constitui unul din primele gesturi de purificare și clarificare în acest sens. O șansă, aproape nesperată, de a spori nivelul de corectitudine a tinerilor care intră în societate, existând un înalt grad de probabilitate ca absolvenții lui să facă din el un punct de reper pentru propriul comportament. La limită, speram ca acest nou tip de comportament să contamineze într-o oarecare măsură întreaga societate

Problema pentru actuala guvernare este că între timp bacalaureatul de anul trecut a devenit un simbol al corectitudinii instituționale (și, prin asta, politice) în imaginarul populației. Excepție fac, poate, cei care l-au căzut și familiile lor, la care se adaugă o parte din cei care urmează să dea examenul anul acesta.

Nu că vechea guvernare ar fi fost un exemplu de corectitudine (vorbim totuși despre politica românească), însă, făcând aplicare devizei „omul sfințește locul”, a reușit în cazul examenului de bacalaureat să introducă o dimensiune etică într-o societate marcată de numeroase scăpări. (Cum nu a reușit în foarte multe locuri, se dovedește că este mai curând vorba de o excepție). Or, cum avem nevoie de eroi salvatori care să ne ducă cu gândul la acele posibilități ale noastre ratate (din vina altora, ne place să credem), putem găsi în acest examen (cu un discret caracter inițiatic; deci având o mare capacitate de simbolizare) unul din modelele de care să ne agățăm nostalgiile. Mi-a răsărit în minte asta la o ședință cu părinții (clasă generală), auzindu-i bombănind, împotriva posibilelor măsuri de relaxare a examenului de bacalaureat, pe unii din părinții care aveau deja alți copii trecuți prin acest examen, copii ajunși acum la școli din străinătate (încerc prin asta să redau perspectiva pe care-o au acești părinți).

Ce vreau să sugerez noilor guvernanți este că de modul de organizare a acestui examen depinde stabilizarea unui electorat, dorința de-a relaxa condițiile de desfășurare riscând să arunce în tabăra opusă o bună parte din cetățenii care mai sunt încă bântuiți din nostalgia corectitudinii. Acum, să nu înțelegeți că mă interesează neapărat soarta partidelor aflate la putere. Sau, mai corect spus, mă interesează în egală măsură cu a celor plecate de la putere. Dar dacă doar argumentele electorale contează în elaborarea deciziilor instituționale, atunci sunt dispus să servesc acest argument lor sau altora care sprijină un astfel de comportament, numai să mențină și să sporească gradul de corectitudine al acestui examen și, pe cât posibil, al întregii societăți.