În căutarea identității
Dacă I. Kant are dreptate când spune că frumosul (experiența estetică) revelează sensul lumii, el fiind arhetipul revelației,[1] atunci centrarea conștiinței (organizarea ei pe seama valorilor) este făcută pe baza unei „confuzii axiologice”, sentimentele fiind cele care oferă orientările primare cu mult înainte de a fi „raționalizate”. Și dacă vom accepta o definiție a frumosului în...
Formula cotidiană „a fi emoționat”, rostită în moduri și contexte variate, nu dă seama de o intervenție excepțională a emoțiilor în viața noastră cotidiană, ci de un accent deosebit pus pe acestea, de prevalența și ambiguitatea emoțiilor, de-o incapacitate a afectivității de a-și ocupa locul și a-și juca rolul. Presiunea care determină ivirea unor astfel de...
Faptul-de-a-te-simți-într-un-anume-fel dă seama de un mod de-a fi al corpului și de prezența unei forme de conturare a eului; abia pornind de la a simți ca fel-de-a-fi-de-fiecare-dată, adică drept mod al eului, este posibilă orice orientare a conștiinței. Sistemul ce realizează cotidian o prezentare a propriului corp, având la bază atât calea emoțiilor cât și pe...
Hărțile somato-senzitive, care constituie în primul rând reprezentări ale propriului corp,[1] dau seama de una din dimensiunile esențiale a ceea ce am numit teza de realitate a lumii, și anume de teza de realitate a propriului corp. Orientarea către propriul corp fiind una din dimensiunile esențiale ale conștiinței (pe ea fundamentându-se orientarea către lume), ea trebuie...
Dacă starea de fericire face parte din lumea sentimentelor (constituind un pol de orientare pentru ele) iar sentimentele constituie o formă de reflectare în plan mintal a homeostaziei, atunci fericirea este dependentă de gradul de armonie pe care reușim să-l obținem din partea propriului corp, de măsura în care găsim soluțiile oportune pentru a-l aduce la...
Emoțiile ar fi fost la bază dispozitive[1] menite să rezolve problemele, ce asigurau, cu un grad tot mai mare de probabilitate, supraviețuirea. În termenii teoriei evoluției poate fi explicată transformarea și perfecționarea emoțiilor. Ivirea conștiinței ar fi adus cu sine posibilitatea conștientizării lor.[2] Altfel spus, apariția unei „emoții față de emoție” (care corespunde, în termenii lui...
Sufletul ar putea da seama de mintea emoțională, el fiind ce-a mai apropiată entitate culturală de ceea ce-i corespunde în planul biologicului. Puternicul simbolism al metaforei ar putea fi determinat și de semnificativa rezonanță afectivă pe care ea o are, fiind unul din sensurile ce ia naștere, simultan, rațional și afectiv. Dominarea minții de un sentiment...
Întrebarea lui Alexandru Dragomir: „De când s-a funcționalizat gândirea?”[1] îmi reține atenția, determinând o scurtă oprire asupra încercării de-a afla câteva răspunsuri posibile. Gândirea a fost de la bun început funcțională, cultura și civilizația, rezultatele ei cele mai vizibile, fiind o mărturie în acest sens. Înțelegerea acestui mod de-a fi al gândirii este derutată de ceea...
Tendinţa de unificare, de constituire a Totalităţii, pare a fi generată de dorința Ego-ului de unitate, de-a fi unul (sau una), exercitată „în afară”. Abia apariţia discontinuităţii în acest pol identic (subconştientul fiind exemplul cel mai tare în acest sens) a permis sesizarea discontinuităţilor. Unitatea unei lumi este bazată pe dorinţa de unitate (adică de identitate...
Corpul nostru oferă un patern de stimulare. Ideea corespunde cu experiența pacienților căror le-a fost îndepărtată o parte din creier, domeniile lipsa fiind formatate în zona rămasă datorită orientării pe care-o oferă canalele de stimulare. Intervine aici modelul de stimulare pe care-l constituie corpul. Corpul constituie astfel transcendentalul, realizând domeniul ce deschide posibilitate similitudinii și a...
