Categorie Sănătate

Hospital-death-march 7

Despre umilințele cetățeanului-pacient

Mi-am internat tatăl într-un spital din România. Aparent nimic deosebit. Povestea devine interesantă prin faptul că spitalul arată ca unul de campanie, iar eu mi-am petrecut ultimii 10 ani străduindu-mă pentru sistem și pentru salariații lui (se adaugă mai mult de 10 ani lucrați anterior în același spital). Altfel spus, este unul din momentele în care...

Tutor 0

Despre discernământului minorului în contextul „legii malpraxisului”

Problema discernământului[1] minorului în cadrul dezbaterilor (care ar trebui să existe) pe tema unei noi legi a malpraxisului constituie un simbol al modului în care riscăm să ratăm modernizarea cadrului legislativ, arătând ruptura care există la ora actuală între teorie și practică, între teoreticienii bioeticii și creatorii textului de lege. Îmi amintesc că am citit câteva...

Avion Muntenegru 12

O demonstrație de forță ce arată de fapt că sistemul nu funcționează

Privesc uimit la show-ul prilejuit de necazul unor conaționali, transformat acum într-o bătălie mediatică pentru a arăta că statul funcționează. Că este nevoie de astfel de simboluri pentru a întări încrederea conaționalilor în statul român pot să înțeleg, cel puțin din punctul de vedere al guvernanților. Mai ales că prin această mobilizare excesivă de forțe, în...

Terminally_ill_fac_2271159b 1

Despre pacienții care ar putea fi salvați

Pacienții care ar putea fi salvați (și nu sunt) constituie un indicator atipic, greu de monitorizat, el găsindu-și expresia mai curând în conștiința profesioniștilor din sistem și, într-o oarecare măsură, în universul emoțional al celor apropiați de pacient. Din perspectiva celor care lucrează în sistem acest indicator reprezintă cazurile pe care le-ar fi putut trata dacă...

Spital 0

Despre bolile sistemului sanitar

Acordarea a 82 lei în plus la salarii nu rezolvă problemele sistemului, ci denotă mai curând lipsa de viziune. Nici măcar 500 de lei n-ar rezolva problemele structurale cu care se confruntă un sistem cârpit de diferitele pseudo-reforme prin care a trecut. Sistemului sanitar nu-i lipsesc doar 500 lei în plus la salarii, ci cu mult...

Sacrifice 0

Despre profesia de medic și sacrificiul personal

Faptul-de-a-fi-medic face parte din formele contemporane de sacrificiu. Însă, deoarece acest gen de sacrificiu nu se petrece dintr-o dată, în mari bătălii sau evenimente publice asupra cărora istoria ne-a învățat să fim atenți, ci de-a lungul unei vieți, zi de zi, ratăm atât prezența cât și semnificația unui astfel de sacrificiu. Suplimentar, faptul că medicul lucrează...

forced_labor 7

Medicii din România sunt „condamnați” la muncă forțată

Poate suna ciudat, însă aceasta este realitatea, reflectată și de prevederile legale în vigoare aplicabile medicilor din România. Deși spațiul public pare a fi străbătut din ce în ce mai mult de preocupări pentru soarta acestei categorii socio-profesionale (campaniile electorale aduc numeroase exagerări în privința gesturilor de imagine), acestea nu-și găsesc răspunsuri adecvate la nivel oficial....

accident-cornu-luncii-001 4

De ce mor românii în accidentele rutiere?

Motivele sunt mai multe: pentru că sunt nevoiți să se înghesuie tot mai mulți pe aceleași șosele inadecvate noului trafic, deoarece nu au autostrăzi, pentru că sunt nevoiți să circule alături de alți români, pentru că sunt imprudenți în trafic și expunerea poate continua. Mă voi opri însă doar asupra unuia dintre ele: românii mor în...

paradox 2

Despre mită, onorariu și paradoxurile morale din sănătate

Am citit cu interes articolul De moravuri medicale, pe care-l recomand drept o interesantă reflecție asupra situației medicilor din România. Faptul că a ajuns să fie preluat și-n presă îi arată relevanța, chiar dacă-i aduce cumva o scădere de sens. Este încercarea unui tânăr medic de ași rosti experiențele, străduindu-se să le așeze cumva în raport...