Ce (mai) înseamnă să fii om

Într-o societate ce a făcut din om contextul ultim al oricărei interogații, este firească prinderea majorității cetățenilor în pasiunea pentru sport, locul unde par dezvăluite competențele maxime ale umanului. Modelul preocupării pentru această dimensiune a omenirii îl constituie Grecia Antică; doar că acolo concomitent s-a dezvoltat și pasiunea pentru filozofie.

Modalitatea în care ordonăm lumea este strict dependentă de felul în care ne ierarhizăm „organele” cu care ne îndreptăm asupra ei. Cum pentru omul contemporan ochiul este organul privilegiat în accederea la lume şi înscrierea în ea, suntem dominaţi de modalităţile de prezentare, de a apărea, așadar de aparențe. Nevăzut cunoaște în acest context cultural o cădere fie la rangul de nu încă văzut (dar care urmează să fie văzut sau ar fi putut să fie așa) fie de neființă.

Accidentarea unei vietăți asupra căreia reflexul antropomorfizării are un grad mare de succes (spre exemplu un câine) poate stârni în noi sentimente tulburi, dominanta constituind-o vina. Semn că mileniile de cultură și suferință ne împiedică să ne împăcăm cu starea noastră de natură pe care o avem față de anumite viețuitoare, cu situația noastră de dominatori ai destinului lor. Putem zări aici și distanțarea individuală față de responsabilitatea societății, în condițiile în care noi, ca umanitate ce-și urmărește în mod egoist interesele („egoismul colectiv” făcând parte din însăși definiția umanității), suntem parte a Destinului (deseori frânt) unei număr semnificativ de vietăți.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site