Compartimentalizarea conștiinței morale constituie un mecanism de apărare a eului ce permite coexistența unor aspecte conflictuale (ex. soțul/soția care comite adulter fără să se simtă vinovat/ă) fără ca ele să se afecteze reciproc, eul așezându-le pe etaje separate. Este modalitatea de constituire a „valorilor proprii”, ce pornește de la apărarea propriilor pulsiuni (sau cel puțin a unora din ele) prin constituirea unor discursuri specifice cu rol de sprijin pentru această discontinuitatea a „metadiscursului axiologic individual”. De la experiențele la limită (ex. crimele naziste) până la micile minciuni cotidiene, toate aceste distribuiri în categorii separate ale celor asemănătoare consumă din energia persoanei pentru a construi și susține discursuri, putând fi responsabile de marile căderi psihice ce caracterizează inadaptarea la lume.
Compartimentalizarea conștiinței morale
Îți recomand și următoarele articole
Afluxul de pacienți COVID-19 în spitale determină ivirea unor dileme etice, de modalitatea în care ele sunt soluționate depinzând șansele noastre de supraviețuire. Voi simplifica problema, pentru a ușura înțelegerea, luând în considerare exemplul...
Prezint în continuare câteva anomalii etice[1], lăsând la îndemâna cititorilor cântărirea relevanței lor: Loteria imunizării colective. Aceasta este o imunizare forțată (lipsind alegerea persoanelor) locul vaccinului fiind luat de virusul neatenuat...
Cum putem modifica raportarea noastră la noi înșine astfel încât să spulberăm falsul (deseori) sentiment de puritatea morală, de diferență în bine față de ceilalți, exercitând asupra propriei persoane și gesturilor noastre o perspectivă critică...
Caritatea atributivă dă seama de posibilitatea unui mod de acțiune ce ține cont de modul de-a fi și de impactul forțelor situaționale, indicând demersul de-a cerceta situația înainte de a trece la atribuiri dispoziționale (gene, trăsături de...
Putem spune că atunci când intră în patologie se numeşte schizofrenie?! Orice „cădere” la nivel psihic arată că etajele compartimentării moralei se prăbuşesc unele peste altele din cauza fragilităţii lor. Poate că soluţia rezidă în adoptarea unei conştiinţe morale unitare. Persoanele cele mai sănătoase par a fi cele care urmează un singur cod moral, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Dar e cale lungă până la însuşirea organică a unui astfel de cod.
O formă a compartimentalizării conștiinței morale (a vorbi despre „conștiința morală” ține tot de o compartimentarizare) o constituie împărțirea în NOI și EI, noi fiind cei veșnic corecți și ei cei care greșesc. Nu este patologie, ci ține de mecanismele ce asigură susținerea eului, fiind antrenate de energiile specifice supraviețurii. Umanitatea a încercat diferite soluții de rezolvare a situației, fie și în mod temporar. Confesionalul constitutie una din soluțiile tentate; culpabilizarea și autoculpabilizarea vin pe aceeași idee. Comuniștii lansaseră ca variantă autocritica.
Din păcate (poate și din fericire pe undeva) adoptarea unei conștiințe morale unitare nu se poate face prin decret. De altfel, nici nu știu dacă ar fio funcțională în plan social (să ne uităm, spre exemplu, la talibani, ei consitutind o încercare în acest domeniu).
Suplimentar, dacă vorbim de un singur cod moral, pe care ar trebui să-l alegem dintre multiplele posibilități existente? Însăși procesul alegerii riscă să se facă tot pe fondul unei compartimentalizări.
Cred că ar fi bună o viziune eclectică în crearea unui astfel de cod unic, din care să nu mai existe posibilitatea de a derapa (şi nu pentru că ar fi imposibil, ci desuet). Deşi imaginea aceasta îmi dă impresia unui ideal religios, tind să cred că ar fi dincolo de religie, politică, morală etc.
[…] de efect. Una din modificările ce contribuie la apariția unui astfel de fenomen o constituie Compartimentalizarea conștiinței (morale sau profesionale, în acest caz. Albert Bandura elaborează Teoria dezangajării morale, coerentă și ea cu Efectul Lucifer. […]