Emoțiile și, în mod corelativ, sentimentele sunt orientate atât către mediul extern cât și către cel intern, ambele tipuri de orientări punând în scenă o formă de integrare în mediu, adică de adaptare. Altfel spus, adaptarea presupune de fiecare dată o formă complexă de corelare a „celor două medii”, de sincronizare a acțiunilor având ca scop supraviețuirea. Aceste adaptări sunt în mod cotidian guvernate de mecanisme autonome (în raport cu conștiința), fiind conștientizate anumite tipuri ale cazurilor limită ori rezultatele propriilor preocupări.[1]
Într-o încercare de ordonare, la prima vedere am putea spune că sentimentele dau seama de percepțiile specifice domeniului corporal, în timp ce restul percepțiilor sunt orientate asupra mediului extern, fiind în primă instanță prelucrări ale acestuia în vederea unei mai bune adaptări. Numai că o astfel de abordare presupune introducerea unei rupturi teoretice care nu are corespondent în realitate. Sentimentele sunt percepții specializate ale mediului intern și, într-o bună măsură, a modului în care mediul intern reușește să se adapteze la cel extern.[2] Diferența pare mai curând una de nuanță sau de accent: sentimentele au ca scop apărarea organismului în timp ce percepțiile au în vedere adaptarea acestuia. Însă diferențierea poate fi făcută mai curând prin intermediul unei anumite specializări și a instrumentelor utilizate în cadrul adaptării: sentimentele sunt specializate predominant pe informațiile interne în timp ce percepțiile propriu-zise au ca temă mediul extern. Dacă vom considera că ambele au totuși ca obiect adaptarea mediului intern la cel extern, sau adaptarea unei anumite dimensiuni a exteriorității la mediul intern atunci diferențierea se poate face în termenii mijloacelor utilizate sau a căilor de colectare și transmitere a informațiilor: sentimentele utilizează o varietate de stimuli și canale de transmitere a informațiilor interne, având capacități integrative pentru diferitele tipuri de medii de comunicare, în timp ce percepția externă este centrată pe mecanisme neuronale de transmitere și prelucrare a informațiilor.
[1] A fi atent la ceea ce se întâmplă cu organismul tău în timp ce alergi sau fugi de ceva constituie un exemplu de astfel de preocupare.
[2] Dacă luăm ca exemplu frica, vedem că ea are ca obiect, în mod simultan, teama izvorâtă din dorința conservării mediului intern și pericolul ce se conturează din exterior asupra mediului intern.
