Despre cultură și sens

Orice discurs despre sensul existenței ori al unui existent este unul despre cunoaștere; adică în mod esențial cu și despre om.

Cultura trădează dorința umanității de sens, efortul ei de-a asigura contexte care să umple, deseori cu anticipație, căutările membrilor ei. Cultura este încercarea umanității de a-și fi suficientă sieși, derulată pe fondul presimțirii unei nelimitări (poate al unei orientări deficitare a însuși faptului de-a presimți).

Cultura nu este mediul de afirmare, ci context de identificare, loc de regăsire a propriului. Cultura este modul de-a fi acasă al umanității.

Marea poveste numită „dragoste” s-ar putea să conteze mai curând prin rostul ei cultural, prin ceea ce a adus în planul gândirii setul de excitări nervoase generatoare de plăcere, decât prin rolul de halo al perpetuării speciei. Ea este mulțimea rezolvărilor posibile pentru o urgență ce ne stăpânește de la începuturi.

Nu spaima de moarte stă în spatele impulsului de-a scrie, ci nevoia unui discurs care să supraviețuiască neantului, în care-ți alunecă spusele zilnice și fragmentele de gânduri ce-ți constituie prezența cotidiană. Scrisul este o formă de recuperare a sinelui, de mumifiere a lui sub forma gesturilor culturale numite cărți, ce-și capătă sensul în orizontul uneia din formele de nemurire: spirituale (cultura fiindu-i mediul specific) sau sufletești (religia constituind orizontul acestei forme de salvare).

Toleranța pe care societățile doresc s-o pună în scenă ca valoare fundamentală aduce cu sine riscul căderii la nivelul faptului divers, a spectacolului, a interpretării din perspectivă contemporană a tuturor gesturilor ce ar risca forme de enclavizare culturală. Fiecare „cultură diversă” este judecată în mod implicit de „marea cultură gazdă”, respectiv cea occidentală, fiind redusă la posibilitățile de înțelegere ale celei din urmă. Cultura occidentală este totalitară. O dovedește globalizarea.

Orice preocupare față de mediu se înscrie în mod fundamental într-un etos evoluționist, constituind o manifestare a grijii pentru supraviețuire. O analiză a marilor teme de dezbatere ne dezvăluie orientări situate la ceva distanță de prea des clamatul spirit religios. Altfel spus, tindem să afirmăm o religiozitate străbătută din plin de fioruri atee, situată într-un context a cărui dezvoltare ar fi fost imposibilă fără o oarecare ruptură de religie sau cel puțin în absența unei forme de punere a ei în paranteze (transformarea ei în fapt cultural constituind poate cel mai bun exemplu).

Este posibil ca tot zbuciumul contemporan al musulmanilor să aibă ca unul din fundamente dreptul la diferență, fiind potențat de tendința nivelatoare a globalizării.

Prin muzica simfonică modernitatea a reușit să atingă unul din piscurile umanității, una din limitele modului uman de-a fi, adică cultural.

Aspirația contemporană la nemurire este puternic stimulată de tehnică, luând chipurile pe care aceasta le proiectează ca posibile.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site