Despre emoții și conștiință

Conectarea anumitor categorii de emoții (ex. emoțiile de fundal) cu homeostazia organismului, cu situația lui metabolică etc., altfel spus, cu variabilele biologice ale întregului corp, constituie o mare reușită a lui Damasio într-o ordine a perspectivelor evoluționiste ce vin să explice faptul-de-a-fi-uman. În cazul omului emoțiile ajung astfel forme de conștientizare a diferitelor dispoziții corporale, adică legături cu moduri extrem de particulare de-a fi care, probabil, dau conturul unora din dimensiunile importante ale subiectivității noastre. În această situație nu trebuie să căutăm cine știe ce structură afectivă creionată sub influența nu știu cărui factor, existând posibilitatea unor legături bidirecționale între biologie și conștiință, via sentimente. La limită, putem spune că emoțiile dau seama de modul în care luăm cunoștință despre biologicul propriu, constituind priza pe care-o avem (poate în grade diferite) asupra acestuia.[1] Impactul emoțiilor se întinde și asupra proiectelor individuale, contribuind la conturarea spectrului posibilului acestora.

Regândind rolul emoțiilor din perspectiva omniprezenței lor în raportarea la stimuli, putem spune că posedăm întotdeauna o hartă emoțională a lumii. Altfel spus, este dificil să identificăm obiecte neutre din punct de vedere afectiv, deoarece asta ar echivala cu identificarea unor stimuli/obiective neutre din punct de vedere valoric[2] (or, neutralitatea axiologică trimite la un obiect dificil, dacă nu chiar imposibil, de semnificat).

O bună capacitatea de adaptare poate să fie dependentă de gradul în care reușim să descifrăm (și poate chiar să controlăm) ceea ce ne spun emoțiile noastre. Ceea ce înseamnă capacitatea de-a avea o strânsă relație cu sine, bazată mai curând pe cunoaștere decât pe încredere oarbă.



[1] Frica, spre exemplu, este spaima de anumite transformări ale biologiei proprii, ea generând comportamente specifice.

[2] Reamintesc aici ideea intervenției esențiale a afectivității în orientarea conștiinței, via valori, durerea și plăcerea constituind polii fundamentali de orientare. În acest caz raportarea axiologică ar fi dată de gradul de apropiere sau depărtare de fiecare din poli. Vorbim de valori în condițiile în care fiecare stimul este supus unui proces de evaluare putând fi clasificat (de către observator) prin tipul de reacție pe care-l determină.

 

(Imagine preulată de pe http://www.drsheedy.com/human-behavior/our-orientation-to-thinking-and-feeling-t-f-.php. Recomand pagina ca una interasantă în ceea ce privește această temă)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site