Caută
Avatarurile unei existențe
Despre instituționalizarea morții

Despre instituționalizarea morții

Timp de secole întregi moartea a fost proiectată, în mod cvasi-eronat, ca un eveniment extern, ceva ce vine din afara noastră și independent noi (dar dependent de actele noastre față de Divinitate); raportat la moarte, principala grijă trebuia să fie cea față de suflet, adică față de o esență internă dată, dar modelată de propriile acte.  Contemporaneitatea, trăind sentimentul puterii depline asupra existenței (sentiment generat de modernitate) a inversat căutarea, prin intermediul medicinii, proiectând ivirea morții în interioritatea noastră, ea fiind dependentă de gesturile individuale cotidiene, de grija pe care o manifestăm față de propriul corp înțeles ca sălaș al vieții. Atunci eram împovărați cu responsabilitatea față de propriul suflet, îndeplinirea acestei sarcini fiind direct dependentă de autoritatea unei instituții specializate: Biserica. Acum ne apasă datoria față de propriul corp (și vina de a nu-i fi oferit totul), relația cu el fiindu-ne mediată de o instituție a societății contemporane: consumul. În ambele cazuri raporturile noastre cu propria moarte sunt instituționalizate, ea devenind un eveniment social față de care trebuie să ne raportăm așa cum ni se cere.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

3 comentarii
  • Aşa e! La ora actuală nici să mori nu mai e atât de simplu. Iar aici mă gândesc fie la costurile funeraliilor, fie la acei nefericiţi care sunt ţinuţi cu anii în stare de comă.

  • Ideal, cred eu ca ar fi sa ne preocupam si de suflet si de trup. Degeaba ai grija sa mananci cat poti de bio daca in interior esti plin de tot ce e rau. Cred ca starea de bine interioara se reflecta si in exterior, la nivelul fizicului.

Viorel Rotilă

În căutarea identității