Dreptul de a fi părinte este universal și cvasi-indiscutabil, deși unii părinți constituie surse de perpetuare a răului social. Tema mamei ca simbol al iubirii necondiționate față de propria odraslă este deja recurentă în cărțile mele. Simt nevoia de fiecare dată să-mi exprim uimirea în fața intensității iubirii materne și, totodată, gradului ei de indiferență etică. Subiectul mă preocupă datorită indeciziei în ceea ce privește clasificarea acestei situații, ce face vizibilă tensiunea dintre diferite valori: moral aș tinde să spun că este născătoare de probleme de fiecare dată când se ivește; bioetic (înțeleasă din perspectiva supraviețuirii) cred că este una din condițiile esențiale pentru existența indivizilor, afectarea ei de criterii raționale (veșnic schimbătoare datorită caracterului istoric al mentalităților) putând naște aberații; social este ambivalentă, ea oferind noului individ energiile necesare pentru a se integra (constituie o formă continuă de sprijin) și, totodată, introducând perspective egoiste în evaluarea gesturilor acestuia[1]; și evaluarea poate continua pe acest ton.
[1] Iubirea maternă sprijină constituirea ego-ului, acționând deseori pentru supradimensionarea acestuia.
Nu cred ca este o iubire neconditionata,ci o iubire necumpatat. Orice emoţie şi senzaţie agreabila se transformă în ceva dezagreabil când tensiunea sau intensitatea lor depăşeşte un anumit prag.Si un pas pana la sindromul”mama fiu(fica)”,si cum ce e prea mult strica, normal ca dragostea asta in exces ii va dauna copilului in loc sa ii faca bine.In occident parca mamele sunt un pic mai”rele”si nu ofera o astfel de iubire excesiva,copilul dezvoltandu-se in parametri normali.Probabil ar mai fi o cauza,cum ca casatoria are si parti negative,mama isi canalizeaza toata dragostea spre copil,unde isi gaseste implinirea.Oricum cauzele sunt multe,ce e trist ca viitorul adult nu va mai face diferenta intre morala,etica si integrarea lui in societate.