Revalorizarea conceptului prejudecată, prin smulgerea din sensurile în care l-a prins ideologia și eliberarea sa către un înțeles cultural, dă seama de un demers restaurator necesar.
Epurată în zona unei rezistențe față de nou de către modernitate, prejudecata a fost redusă la o atitudine retrogradă, reactivă chiar. Or, prejudecata înseamnă înainte de toate încrederea în judecata strămoșilor, recursul la modalitățile lor de ordonare întreprins în lipsa elementelor necesare prin instituirea unei ordini pe baza propriei judecăți. Prejudecată înseamnă o judecată care s-a făcut înainte de tine, cumva și pentru tine. Faptul că este împotriva ta trebuie demonstrat, nu prezumat. Anatema aruncată asupra prejudecăților face parte din armele de luptă ale progresului cu orice preț. Oamenii „eliberați” de prejudecăți sunt mai ușor de convins, inclusiv prin intermediul pseudo-judecăților. Eroare derivă din firescul cu care gândim împreună termenii prejudecată și eliberare, alăturare care deseori îmbracă un caracter de necesitate. Înțelesul libertății depinde de sensul acesteia. Orice eliberare este mai întâi eliberare pentru ceva, înainte de a fi eliberare de ceva. Eliberarea de prejudecată pare a trimite la judecata-acum sau, mai curând, la judecata viitoare, deschizând ca un de făcut întregul spectru al judecății, adică chiar structura axiologică. Devalorizarea prejudecății face parte din procesul de demolare a întregului sistem axiologic pentru favorizarea instrumentului împuternicit să creeze unul nou: rațiunea. Altfel spus, este înlocuirea unei certitudini cu o promisiune.
Orice nou judecată, odată integrată într-un nou sistem axiologic, prin medierea timpului devine la rândul ei prejudecată. Discursul despre erorile modernității este îndreptățit de legitimarea contestării înainte de argumente instaurată de modernitate, de camuflarea dorinței de putere sub forma atacului la prejudecăți.
Înlăturarea prejudecăților face parte din definiția revoluției. Cum însă nu putem trăi într-o revoluție continuă și nici nu putem fundamenta de fiecare dată întregul set de judecăți necesar pentru funcționarea unei societăți, orice demontare revoluționară a unui set de prejudecăți este dublată inevitabilă de instaurarea unor noi judecăți ce ajung la rându-le prejudecăți pentru un context cultural diferit. Astfel că, în final, întregul proces este unul de substituție a prejudecăților, proces în cadrul căruia caracterul de noutate tinde să constituie principalul criteriu al deciziei axiologice.
