Existența înseamnă a perora pe marginea sentimentului de a fi special, acesta fiind parte a brânciului pe care ni-l dă viața pentru a o continua. Variantele de abordare sunt multiple, cel mai adesea fiind întâlnită cochetăria cu acest sentiment ca parte a ego-ului, fără a-i testa întinderea și concretețea; ea se dezvoltă pe un fond de temă fie de a-l găsi fără acoperire, doar o nuanță a existenței ce părea esență, fie de a nu avea puterea de-l urma. Această coabitare tinde să justifice mai toate drepturile invocate, fiind parte integrantă a unui excesiv sentiment de egalitate. Varianta cea mai riscantă, dar care încercă să-i dezvăluie îndreptățirea, o constituie încercarea de-al urma, de-a împlini haloul său de presupoziții; într-un cuvânt, de a te lua la trântă cu el în tentativa transformării posibilului în real. Abia de aici începe sensul tare al existenței, ce duce la posibilitatea dezvăluirii de sine.
Despre sentimentul de-a fi special
Îți recomand și următoarele articole
Dacă nu suntem dispuși să acceptăm homosexualii ce vom face când vor veni „marțienii”, sau inteligența artificială sau … alte chipuri ale diversității?! Lumea se pregătește de tot mai multă diversitate, în timp ce noi instaurăm o formă aparentă de...
Idealul postmodernist al eliberării comunicării de orientarea către scopuri, de caracterul ei „politic”, este greșit, riscând comunicarea fără intenționalitate, adică vorbăria fără conținut. Limba este un instrument născut să servească scopurilor...
Legendele sunt o formă de a lumi; adică de a locui dând sens lumii. Ele aduc nu atât frumusețe cât explicații necesare pentru o dorință inexplicabilă de sens care-l macină pe om. Mitologiile sunt gesturi fondatoare pentru social. Punctul culminant...
Încep să înțeleg de ce sunt ascultați cei mai în vârstă: din milă că mai au puțin de trăit. Într-un limbaj modern brutal am putea spune că zeitățile sunt forțe cu care încercăm să ne armonizăm existența. Poate că baza fizicii moderne o constituie...