Despre utilitatea filosofiei

Intenția Universității de a desființa secția de Filosofie unde lucrez mi-a dat impulsul de-a aborda această temă. Nu am pretenția că acolo se întâmplă lucruri nemaipomenite din punct de vedere didactic; uneori chiar dimpotrivă (cel puțin în ceea ce mă privește[1]). Însă nu calitatea învățământului atârnă în decizia de a desființa secția de Filosofie, ci perspectiva pragmatică a Universității, care afirmă: filosofia nu este eficientă; asta înseamnă: nu aduce mulțimi de studenți, adică bani pentru Universitate. Calculul bugetar depășește rațiunile culturale (și universitare, în sensul tare al termenului Universitate). Suplimentar, societatea pare a fi dominată de credința în inutilitatea filosofiei, această mentalitate răsfrângându-se și asupra universitarilor.

Nu știu cine a luat locul nevoii esențiale de sens a omului: poate religia (spre exemplu, facultatea este de Istorie, Filosofie și Teologie), sau poate banul. Înclin să cred că perspectiva mercantilistă atârnă cel mai greu în balanță, ea impunând nepotrivita reducere a tuturor valorilor la bani, adică la prețul lor pe piață.

Asumând o formă de naivitate, continui să consider că există și valori, nu doar prețuri; adică modalități de orientare a existenței după repere inaccesibile banilor. Admit că nu sunt un exemplu de viață afirmată după valori fundamentale. Altfel spus, îmi lipsește într-o bună măsură aderența la sensul tare al filosofiei, adeziunea la a trăi după principiile pe care le postulez. La limită, aș putea fi interpretat chiar ca un argument împotriva filosofiei. Dincolo de doza de căință (pe care nu am curajul s-o transmit în întregul ei)  rămâne totuși aspirația fundamentală: dorința de sens, ce-și poate găsi realizare în preajma unor valori (în mare parte neîmplinită). Însă faptul că existența mea nu poate constitui un argument pentru filosofie nu-mi anulează (sper) dreptul de a aduce argumente în sprijinul filosofiei.

Ce este filosofia? O încercare terapeutică, desfășurată în preajma suferinței pe care-o declanșează nevoia de sens. Evident, nu toți studenții ajunși la Filosofie au fost împinși aici de foamea de sens; pe baza experienței personale aș spune chiar că foarte puțini. Ceea ce ar însemna că lipsa mea de vocație este dublată în bună măsură de absența chemării către filosofie în cazul majorității studenților. Chiar și așa însă lucrurile nu sunt definitiv pierdute. Este suficientă ca argument curba lui Gauss pentru a indica doza considerabilă de normalitate în care ne situăm.[2] Altfel spus, chiar dacă la această secție de Filosofie nu asistăm la reproducerea școlilor de filosofie din Grecia antică, asta nu înseamnă că suntem în afara normalității în domeniul academic. Ba chiar tind să cred că un studiu sociologic comparativ (longitudinal) ar putea să arate că ponderea celor care se înscriu la Filosofie datorită unei forme de chemare este mai mare decât în cazul multor specializări universitare.

Idei precum „absolvenții de filozofie nu ies nimic când termină” sau „nivelul relativ redus al angajării acestora” se încadrează în setul de argumente aduse împotriva filosofiei. Altfel spus, astfel de argumente tind să demonstreze că absolvenții de filosofie nu au o utilitate (pragmatică) socială, afectând echilibrul economic al societății.

Din punct de vedere pragmatic perspectiva pare justă (voi încerca s-o nuanțez un pic mai încolo). Numai că o analiză desfășurată din perspectiva relației dintre specializarea absolvită și inserția pe piața muncii tinde să indice multe alte specializări situate la fel de prost sau chiar mai prost decât Filosofia (Dreptul, Mecanica, Chimia, Administrația publică etc.). În situații de egalitate privind șansele de ocupare pe piața muncii alte argumente fac diferența. În acest sens aș indica nivelul de înțelegere: al realității, al societății în care trăiesc, al umanului etc. (ar putea fi rezumat sub forma cunoștințelor generale despre societate). Aici argumentele sunt mai curând de partea Filosofiei. Dacă adăugăm la asta capacitatea de diseminare a informațiilor și, uneori, a valorilor, dublată de dezvoltarea spiritului critic, putem zări o puternică contribuție la interesele societății din partea Filosofiei ca specializare academică.

Inutilitatea pe piața muncii a absolvenților de filosofie nu se susține la dimensiunile în care este afirmată. Cu ani în urmă am încercat cu o grupă de studenți la filosofie o analiză a perspectivelor pe piața muncii a acestor absolvenți, fiind uimit de multitudinea domeniilor în care își puteau găsi locul. Privită din perspectiva unei pregătiri pentru viață (cu condiția ca această pregătire să fie efectivă) Filosofia ca specializare academică conferă absolvenților (mai ales celor cu chemare) suficiente instrumente pentru a-și găsi locul pe piața muncii.[3]

Din perspectiva principalului domeniu de preocupare, omul, Filosofia pare a fi la concurență cu Teologia. Printr-o ciudată întorsătură, istoria a adus din nou în prim plan credința, societatea românească privilegiind în aceste timpuri Biserica. O dovedesc sutele de biserici construite în ultimii ani, prezența tot mai frecventă a clericilor la evenimentele laice etc.[4]

Dacă dispare Filosofia și se menține Teologia asistăm la un puternic dezechilibru între două dimensiuni importante ale umanului: gândirea critică (adică Gândirea) și credința. Prevalența credinței nu are nimic deranjant în sine, fiind una din modalitățile de organizare axiologică a societății. Două probleme esențiale indică necesitatea unei analize atente în acest domeniu: doza de pseudo-religiozitate care coexistă cu această afirmare a Bisericii (care-i dă mai curând un caracter de instituție laică, decât una religioasă) și faptul că statul este dominat de instituții și legi laice (are un caracter modern). Altfel spus, religiozitatea ar putea regla de una singură societatea, acoperind nevoia de sens a membrilor ei, însă problema o constituie faptul că nu suntem o societate religioasă, riscând astfel căderea noastră într-un interval al nedefinirii. Atât teologia cât și filosofia lucrează la a oferi cetățenilor formule pentru sensul existenței: prima prin intermediul credinței, a doua pe calea gândirii critice. Este drept nici una nu reușește întru totul. Eliminarea filosofiei în acest context nu va consolida rolul teologiei, ci va face mai mult loc pragmatismului mercantilist.

Prin eliminarea Filosofiei din rândul specialităților academice spiritul mercantilist demonstrează o bună capacitate de identificare a zonelor din care-i vin amenințările. Poate doar arta ar putea egala pericolul pe care-l reprezintă pentru pragmatismul mercantilist contemporan „gândirea fără scop pragmatic” pe care-o practică filosofia. Însă și arta a fost prinsă, în bună măsură, în circuitul pieții, fiind redusă deseori la valoarea ei de schimb.

Ce dispare odată cu Filosofia, ca specializare academică? O insulă de academism unde este posibilă gândirea critică.[5] Chiar dacă profesorii nu se ridică la înălțimea așteptărilor, reușita câtorva studenți este suficientă pentru a salva „sufletul filosofic” al specializării.

Eliminarea Filosofiei de către mercantilismul pragmatist contemporan (una din definițiile societății de consum) dă seama de reducerea gândirii la gândirea pragmatică, adică de apariția omului nou: omul tehno-capitalismului. Este reușita înscrierii omului în circuitul consumului și al producției și a limitării lui la aceste dimensiuni ale existenței. Deci, odată cu Filosofia, din Universitate dispare una din posibilitățile libertății, transformând această instituție socială în instrument al tehno-capitalismului.



[1] Pentru a nu ofensa pe nimeni voi recurge la mine ca exemplu negativ pentru nereușitele didactice.

[2] Las momentan la o parte faptul că nu cred în curba lui Gauss ca model sociologic de ierarhizare a oricărui grup social.

[3] În cadrul unei conferințe, un român care predă de mai mulți ani Filosofia minții în S.U.A. sublinia aceeași perspectivă, arătând faptul că filosofia contribuie la o bună încadrare pe piața muncii (deci, în societate) și în leagănul consumismului capitalist.

[4] Nu dezvolt aici argumente împotriva Bisericii, ci încerc să descopăr o orientare a societății, care dă seama de prezența unei mentalități. Pentru a înțelege amploarea fenomenului recomand studiile și articolele pe această temă din ultima perioadă.

[5] Spun „este posibilă” pentru a evidenția potențialitatea gândirii critice, care este diferită de „realizarea” ei. Însă diferența dintre potență și împlinirea acesteia este aplicabilă tuturor specializărilor academice.

(Imagine preluată de pe http://badconscience.wordpress.com/category/consumerism/)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Un răspuns

  1. Liviu Iulian Cocei spune:

    Nu cred că în acest spaţiu, care cuprinde nu doar Galaţiul şi Brăila, au dispărut oamenii de spirit. Poate e vorba de altceva, care pur şi simplu ne scapă. În Iaşi, Timişoara sau Cluj nu sunt probleme.
    Argumentul că licenţiaţii în Filosofie nu sunt integrabili socio-economic, dacă e să-i dăm crezare, poate fi aplicat mult mai lesne filologiei, artei şi celorlalte domenii pe care le-aţi şi amintit. Un absolvent de Filosofie se poate angaja foarte uşor în presă, relaţii cu publicul (deci orice instituţie de stat sau privată) şi, în ultimul timp, este candidatul ideal pentru profesia de mediator.
    Lăsând deoparte posibilitatea de a deveni profesor, un filolog sau un artist nu se poate descurca în societate decât ca specialist în domeniu, având un spectru foarte limitat. Pe când un filosof, pe lângă perspectivele pragmatice de mai sus, se poate orienta către „adevăratele” sale pasiuni abia după ce Atena i-a dăruit privirea de ansamblu. În momentul acela, realmente poţi să spui: „o să mă fac avocat” (pentru că am avut ce învăţa de la Socrate şi chiar de la sofişti), „o să devin chimist” (pentru că filosofii naturalişti mi-au deschis ochii), „o să fiu psiholog” (pentru că Nietzsche este părintele spiritual al lui Freud), „voi fi medic, chiar neurochirurg” (pentru că Filosofia minţii şi Bioetica mi-au plăcut cel mai mult) etc.
    Iar dacă nici perspectiva pragmatică enumerată anterior, nici viitoarele studii de profil citate nu te încântă, atunci îţi poţi continua drumul în Filosofie, cercetând lumea aceasta nebună, dar şi altele posibile, aşa încât nu cred că Filosofia este un subiect futil. De ce la noi nu se poate?! Trebuie analizat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site