Heidegger şi rostirea fiinţei

heidegger-rostirea-fiintei-138241

Cartea în format online poate fi găsită aici!

Slabă! (nu e o sugestie „discretă” că restul ar fi tari)

Nu merită s-o cumpărați! Poate cu excepția cazului în care sunteți studenți și vreți să dați gata rapid un referat. (Avantajul este că o mai găsiți pe net o vreme, până expiră drepturile editorului.) Merge și dacă doriți să cuceriți o tipă cu pretenție de cultură (fără a o avea), încercând să-i sugerați în câteva fraze cât de abisal sunteți. (Nu recomand fetelor să încerce varianta pe băieți; s-ar putea să-i intimideze și mai mult.)

O carte scrisă mai mult pentru încercarea de a mă afirma decât pentru a spune ceva nou. A fost începută undeva la sfârșitul anilor 90 sub forma notițelor luate pentru propria lămurire. Ulterior, notițele s-au transformat într-o teză de licență. Apoi, materialul a fost reluat din perspectiva noilor cărți apărute.

Doar două puncte tari găsiți în ea:  subiectul și dedicația.

Subiectul este unul interesant: o încercare (discret naivă) de-a prezenta o perspectivă, inevitabil personală, asupra filosofului german. Preocuparea poate părea cool  în condițiile în care avem deja cercuri filosofice pasionate de acest autor. Pentru a-mi remedia ceva din imagine încerc să sugerez câteva merite: formula rostirea ființei, despre care cred în continuare că ține cumva de esența gândirii heideggeriene, câteva pseudo-metafore ce încearcă să fixeze formule, ceva rezumat (însă slab, raportat la ce s-a scris în ultimul timp pe această temă).

Dedicația, deoarece cred în relația maestru – discipol (fără să includă relația fizică; adică nu în sensul ei antic complet). Cartea este dedicată unui om cu chemare către formarea noilor aspiranți.

Punctul meu de vedere privind diferența dintre cele două traduceri ale lucrării Sein und Zeit (Ființă și timp) a fost citat incomplet: în condițiile în care am citit lucrarea în ambele traduceri românești (Tilinca și Liiceanu-Cioabă) am spus că diferența de traducere nu este atât de mare pe cât se pretindea, însă prefer varianta Liiceanu.

Ca să încropesc o scuză pentru nivelul cărții vă voi spune că ea este rezultatul a vreo patru ani de chin hermeneutic și al unei ambiții de a nu fi irosit timpul degeaba. Ca orice carte scrisă din ambiție, nu are suflet (al ei sau al autorului); este rodul transpirației mai curând decât al inspirației. Pentru mine are o valoarea mai degrabă simbolică: lectura lui Heidegger (până prin 2006 mă străduisem să citesc tot ce s-a tradus) a reprezentat o perioadă inițiatică în filozofie. Am rămas cu limbajul un pic prea complicat și un nivel de înțelegere a acestui filosof. Acum aș spune mai curând că știu ce nu știu din Heidegger.

Suplimentar, cu puțină sistematizare cred că din ea ar ieși un curs bunicel. (Poate prea greu pentru un student licență pe model Bologna.)

Subiectiv fiind (poate și datorită istoriei personale), nu mă implic în disputa privitoare la perioada nazistă a autorului, fiind adeptul separației între viața și operă. Suplimentar, cred că o bună parte din cei ce sunt prea concentrați pe biografii negative trăiesc un sentiment difuz de superioritate dat de faptul că „pot face praf” un asemenea autor. (Excepție fac autorii pasionați de psihologie sau cei ce caută o explicație a relației dintre autor și operă.)

Cartea poate fi achiziționată de la mai multe librării on line.