Intelectualul și politicianul sunt „două specii” diferite

Actuala față a realității politice este în parte rezultatul unei neînțelegeri majore a acestui domeniu, o contribuție semnificativă având-o curentul intelectual dominant. Raportat la idealurile politice ale majorității intelectualilor s-ar părea că trăim un dublu eșec: alunecarea politicienilor preferați și susținuți de mainstream-ul intelectual într-un plan secund al preferințelor electorale și (/determinată de) ratarea înțelegerii societății de cei care și-au asumat rolul de iluminatori ai.

În fața dezamăgirii intelectuale creată de rezultatul alegerilor mi-am amintit de câteva idei scrise anterior pe tema diferențelor dintre intelectuali și politicieni, rămase nepublicate până acum pentru a nu stingheri electoral niscaiva amici care și-au încercat norocul în politică. Deoarece în aceste zile vom asista la o dezbatere publică aprinsă generată de raportarea idealurilor politice la chipul pe care realitatea politicii românești a binevoit să-l scoată la iveală, publicarea acestor idei ar putea contribui la clarificarea situației. Contribuția ar putea fi amplificată de un conținut implicit al acestor texte: ipoteza absenței prizei la realitatea drept principala caracteristică a curentului intelectual majoritar, cel care dorește să influențeze viața politică prin forțarea adaptării la niscaiva modele ideale. În discuție este o lipsă de cultură politică, generată de promovarea în perioada post-decembristă a unui model comunist cu polii inversați[1]: convingerea că a fi intelectual este suficient pentru a fi un bun politician.

Cred că intelectualul și politicianul sunt două „specii” diferite. Prin asta nu doresc să spun că una dintre ele este în mod definitiv mai slabă decât cealaltă. Dacă ratez acest angajament la echilibru atunci, în subsidiar, încerc să spun că fiecare dintre ele/ei asumă slăbiciunilor sale. Diferențele dintre politician și intelectual nu sunt date, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, de locurile ocupate pe o scală axiologică, ci sunt generate de atribuțiile sociale specifice. Intelectualul și politicianul sunt două roluri sociale diferite.

Puțini sunt cei care își imaginează că există o tranziție ușoară de la statutul de politician la cel de intelectual. Mișcarea în sens invers tinde să le pară tuturor mai simplă. Ceea ce este greșit, deoarece este la fel de greu sa transformi un intelectual în politician. Din asta nu putem deduce faptul că un intelectual nu poate ajunge un bun om politic, ci doar că șansele de a se întâmpla un astfel de lucru sunt mult mai mici decât se crede.

Politicienii intelectuali sunt puțini. Din asta trebuie deducem că: a) sunt puține persoanele care au instincte/raționamente politice bune și ajung la forme de reușită intelectuală; b) puțini sunt intelectualii care au reușite politice semnificative. Avem cunoștință de politicieni care au fost buni intelectualii. Nu putem fi siguri însă dacă nu cumva salvarea lor în memoria colectivă este datorată travaliul expres al altor intelectuali, care au dorit să cultive acest model.

Despre diferențele dintre politicieni și intelectuali

Politicianul este omul rețelelor sociale, întreținerea lor ocupându-i o mare parte din timp. Cu excepția cazurilor în care are nevoie de multe citări/cititori, intelectualul, prin definiție, petrece cea mai mare parte a timpului său cultivându-și propriul intelect.

Deseori intelectualul se prezintă în politică cu convingerea fermă că el știe ce trebuie făcut dacă este/va fi ales, fiind sigur că nu se înșală asupra chipului binelui altora. Politicianul cu instincte sănătoase simte că supraviețuirea sa politică depinde într-o bună măsură de capacitatea de adaptare la dorințelor membrilor comunității. Intelectualul tinde să aibă o atitudine rigidă față de valorile la care aderă. Politicianul este sau trebuie să fie un om al compromisului.

Intelectualul tinde să aibă prea multe convingeri persoanele pentru a putea face suficient loc mulțimii perspectivelor diferite ale celor pe care ar trebui să-i reprezinte în calitate de politician. În schimb, cameleonismul (aparent sau de esență) manifestat de politician îi permite mulțumii să se recunoască în multiplele chipuri pe care le afișează omul politic.

Lipsa respectului față de politicieni (atunci când nu are la bază comportamentul lor) este generată de puțina noastră înțelegere față de rolul compromisului în reușita unei comunități. De la politicieni tindem să avem pretenția de a ne reprezenta pe noi, interpretând orice alunecare către satisfacerea intereselor celor diferiți de noi drept o trădare. Când se întâmplă asta în joc este de fapt înțelegerea slabă de care dăm dovada față de utilitatea căii de mijloc, a compromisului, pentru existența comunității.

Prin definiție, existența partidele politice presupune a ține partea cuiva, a reprezenta interesele unei părți, aflate cel mai adesea în conflict cu interesele altei/altor părți. O astfel de segmentare a intereselor este deseori incompatibilă cu toleranța de care este capabil intelectualul în înțelegerea diversității umanului.

Intrarea fiecărui intelectual în politică este, în egală măsură, un motiv de bucurie și unul de tristețe:

  • bucurie pentru șansa ca el sa devină un bun politician și tristețe pentru faptul că asta presupune, în cele mai multe cazuri, pierderea unui intelectual;
  • sau tristețe pentru ratarea politicii și bucurie fața de posibila întoarcere la meditația pe tema rosturilor umanității.

Politicianul are pielea în joc, multe dintre deciziile sale putând avea drept consecință pierderea postului/locului (evident, am lăsat aici deoparte mulțimea deciziilor pe care luate de politicieni pe seama costurilor suportate de alții). Expunerea intelectualului la consecințele propriilor idei este foarte redusă (în majoritatea cazurilor ea lipsind). Pentru politician priza la realitate este esențială, în timp ce intelectualul este dependent mai curând de buna sa conectare la idealitate.

Politicianul reprezintă o comunitate hic et nunc (aici și acum) în timp ce intelectualul pare să se ocupe de o formă de reprezentare trans-istorica.

Un intelectual ajuns politician va vedea o mare problemă în a utiliza termenul „informații științifice oficiale” într-un text de lege, știind că cunoașterea științifică funcționează în mod diferit față de instituțiile statului. Un politician va zări cu greu o problemă într-o astfel de formulare, fiind bântuit de riscul confuziei dintre cunoaștere și „ministerul cunoașterii”.

Atât intelectualii cât și politicianul sunt roluri sociale a căror importanta a fost confirmată de istoria umanității.

Declarație privind conflictul de interese

Categoric nu sunt un politician. Destul de probabil (în sensul tare al termenului) nu sunt nici un intelectual. În schimb, cunosc câte ceva atât din dificultățile reprezentării intereselor altora și, în același timp, din travaliul pe care-l presupune încercarea de a face din intelectul propriu ustensila dominantă de câștigare a existenței.

[1] Pentru comuniști originea sănătoasă reprezenta o condiție necesară și aproape suficientă pentru funcțiile politice. Pentru mainstream-ul intelectual post-comunist acest rol este jucat de intelectualul de dreapta. Ambele poziții sunt greșite în același punct: încalcă principiul specializării.

You may also like...

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *