Separația politică stânga versus dreapta este cea mai virulentă memă a modernității, afectând toate straturile sociale. Agresivitatea acesteia poate fi parțial explicată prin setul de răspunsuri și justificări prefabricate pe care le oferă unui tip de căutări ale sensului existenței, despovărând indivizii ce le cad în mreje de sentimentul responsabilității pentru destinul personal. Ne este mai ușor să aderăm la ideologii decât să ne străduim a înțelege ce vor oamenii care se ascund în spatele lor. Orice ideologie ascunde însă o dorință de putere. Anterior aderării este necesar un demers esențial: să ne întrebăm ce vor face acei oameni cu puterea. Altfel spus, puterea este un mijloc pentru ei sau doar un scop în sine.
Începând cu modernitatea a avea dreptate este echivalent cu a avea dreptul. Este o formă de politizare a adevărului.
Deseori gestul de-a lăuda o persoană în prezența ei este o încercare a vorbitorului de a se plasa în mod artificial de partea binelui, neutralizând totodată orice posibilă critică din partea celui lăudat. Acest tip de laudă denotă în definitiv o aroganță, dezvăluind auto-legitimarea celui care-o promovează în calitatea de judecător al altora. Sentințele pozitive, aidoma celor negative, ar trebui să ne mențină trează atenția critică asupra competenței celui care le generează.
Stimularea oamenilor pentru consum are un efect inevitabil asupra democrației, în orizontul acestei continue excitări conturându-se așteptările supușilor față de guvernanți. Cum legitimitatea oricărui guvern contemporan pare a fi fundamentată de acceptarea lui de către cetățeni, iar așteptările cetățenilor sunt modelate în orizontul valorilor consumului, este evident faptul că așteptările guvernaților gravitează în jurul unei ordini capabile se le medieze accesul la cât mai multe bunuri, cu o doză semnificativă de indiferență față de alte valori.
O lectură a sancțiunilor penale constituie o bună trecere în revistă a valorilor pe care le are o societate. În momentul în care o infracțiune economică este mult mai aspru pedepsită decât una împotriva persoanei devine evident faptul că dimensiunea economică a societății surclasează restul valorilor existenței.
Egalitariștii ratează faptul că societatea are în esență o structură fractalică. Clasele, categoriile etc. sunt rezultatul unei voințe de omogenizare și simplificare a societății pentru a o putea înțelege. Deși diferența și unicitatea par a fi valori ale societății actuale, este ratată derivarea concluziilor necesare din ele.
Oamenii tind mai curând să adere la orice model decât să nu aibă un model. Nevoia de modele, adică de soluții prefabricate, ne aruncă lesne în brațele „primului venit” care reușește să ne genereze iluzia unei adecvări. Nevoia de modele este nevoia de ceilalți; adică nevoia de „extensii” ale propriului creier, capabile să ne furnizeze deciziile pe care nu le putem lua și judecățile la care nu cutezăm. Farmecul mut al impersonalului „se” (ca „rezervor de modele”) este dat de diluarea responsabilității individuale pe care-o aduce cu sine. Posibilitatea de-a arunca vina pe alții, pe ceva indefinit sau pe cineva anume, constituie unul din mecanismele de protecție a eului. Energia pe care-o investim în acuzarea altora pentru propriile lipsuri previne ravagiile pe care le-ar aduce cu sine asumarea propriilor erori. Aderarea cvasi-totală la impersonalul „se” trădează o formă a fugii de sine.
Fericirea celor săraci cu duhul este generată de lejeritatea generării unor povești coerente în condițiile informațiilor puține. Multitudinea informațiilor aduce cu sine un travaliu sporit de aranjare a lor. De aceea, săracii cu duhul resping informațiile suplimentare, care ar putea să le strice povestea.
Aversiunea acestei nații față de reguli și proceduri trădează neîncrederea în înțelepciunea colectivă, în sporul de competență pe care-l poate aduce noi față de eu. Propria minte constituie cea mai înaltă instanță de raportare la lume, aruncându-ne astfel într-un spațiu social plin de fisurile generate de neîncredere și de prevalența eurilor. Mentalitatea românească este străbătută de neîncrederea în ceilalți.
