Caută
Avatarurile unei existențe
Neo-feudalismul este problema, nu comunismul!

Neo-feudalismul este problema, nu comunismul!

Problema noastră o constituie neo-feudalismul, nu comunismul. Societatea actuală este marcată de o combinație dintre instituțiile formale moderne și relații sociale tradiționale. Dacă privim lucrurile în această paradigmă vom avea șansa să înțelegem conflictul dintre modernitate și epoca feudală pe care-l trăim, perpetuând racile ce afectează această societate cu mult înainte de comunism.

Amploarea pe care o ia fundamentalismul religios, neîncrederea în știință, iubirea „principelui” etc. sunt toate semne ale neo-feudalismul. Faptul că managerii spitalelor, directorii școlilor, conducătorii tuturor instituțiilor statului sunt numiți („prin concurs”) de către partid[1] face parte din același tablou. Organizațiile de tip mafiot sunt structuri neo-feudale. Neo-feudalismul nu este doar o caracteristică a tuturor partidelor politice, ci afectează întreaga structură socială: strigăm împotriva corupției în timp ce o perpetuam prin gesturile noastre cotidiene. Mai întâi trebuie să recunoaștem asta și apoi să-i sprijinim pe cei din PSD să-l elimine.

Legătura dintre PSD și „ciuma roșie” este prea subțire pentru a merita strigată în stradă. Suplimentar, măsura în care comunismul a fost ciuma roșie nu-mi este suficient de clară pentru a-mi permite să vorbesc despre ea în acest ton. Unii dintre compatrioții mei se identifică cu acele timpuri; dacă eu mă apuc să urlu că ele au fost răul absolut nu fac decât să adâncesc faliile sociale care separă cetățenii acestei țări.

Nu putem să separăm majoritatea populației de PSD deoarece acest partid le rămâne deocamdată singura speranță de mai bine. Personal cred că instinctul nu-i înșeală: dacă ești un pensionar pentru care libertatea cântărește prea puțin comparativ cu nevoia unor minime garanții că-ți va fi păstrat în continuare un drept pentru care ai muncit o viață,[2] a-i sprijini pe cei care oferă cele mai multe asigurări dintre toți (inclusiv prin comportamentul lor) este o alegere rațională. N-ai cum să uiți că în urmă cu cca. 8 ani cei din PDL (strecurați acum în PNL) n-au avut nicio inhibiție să reducă pensiile cu 25%, doar Curtea Constituțională reușind să-i oprească.[3] Suplimentar, deoarece zugrăvirea în negru sau, în cel mai bun caz, în cenușiu, a perioadei în care ți-ai trăit mai bine de jumătate din viață nu coincide deloc cu amintirile tale (în care se amestecă realități ale acelor vremuri cu sentimente de bine generate de propria tinerețe), nu ai motive să-i sprijini pe cei care promovează astfel de descrieri, redefinindu-ți într-o zonă de umbră propria-ți existență.

Dacă privesc lucrurile din acest unghi nu-mi este clar cine pe cine trădează: ei pe noi, deoarece votul lor împiedică dezvoltarea țării (așa cum greșit considerăm), sau noi pe ei, din cauză că le lipsim de sens existența și străduințele, înghesuindu-le trecutul într-o zonă pe care-o considerăm răul prin definiție. Cert este că prin asta contribuim la o nefirească ruptură, pe care alții o speculează politic. Ne-am împărțit în comunități cognitive diferite, având fiecare biasuri specifice: unii considerând că dreptatea este direct corelată cu nivelul de studii/job-ul/cărțile citite, alții fiind convinși că vârsta înseamnă automat înțelepciune. Polarizarea societății generată de intoleranțele comune umple Parlamentul cu oameni care au sprijinit una sau alta dintre radicalizări, în loc de persoanele care ar putea gândi ceva pentru ambele părți. Intoleranțele noastre (deseori promovate de politicieni) hrănesc abuzurile lor.

Lipsa discernământului în analiza situației ne-a adus în această situație fără ieșire. Ne place sau nu, dacă respectăm jocul democratic atunci cea mai la îndemână soluție de anulare a riscurilor majore o constituie schimbarea internă în PSD. Or, acuzațiile de tipul „ciuma roșie” nu fac decât să-i solidarizeze pe membrii partidului în jurul lui L. Dragnea.

Este prea puțină social-democrație (inclusiv în interiorul PSD), nu prea multă. Chiar dacă a apărut în urma unor interese economice și este dominată de populari, în esența ei Uniunea Europeană este mai apropiată de valori social-democratice decât de neo-liberalism. Or, adeziunea la valorile UE încă se menține în zona certitudinilor marii majorități a populației. Ne lipsește exact stânga democrată (motorul politic al social democrației), strigătele cu tema „ciuma roșie” reducându-i șansele de apariție.

Sunt prea mulți noi îmbogățiți pe seama intereselor sociale, inclusiv în PSD.[4] De fapt, problema acestui partid este că exact noii îmbogățiți au preluat puterea, scopul lor actual reducându-se la creșterea averilor și la căpătarea impunității.

Ce mi-aș dori? Aș vrea protestele să se mențină într-o zonă civică, evitând privilegierea unui partid sau altul, făcând din normalizarea societății obiectivul fundamental. Mi-ar plăcea ca membrii PSD să se alăture la aceste demonstrații împotriva anomaliilor ce le macină partidul și ne otrăvesc nouă societatea. Ar fi firesc ca pensionarii să sprijine normalizarea, odată cu solicitarea respectului pentru eforturile lor de-o viață. Cu alte cuvinte, mi-aș dori să regăsim o formă de noi care să-i lipsească pe ei de pârghiile prin care se mențin la putere, îndreptându-ne unii împotriva altora.

Este drept că preocuparea pentru apărarea pensiilor n-ar trebuie să le genereze pensionarilor un sprijin necondiționat față de PSD. Însă, așa cum arătam aici, noi am avut exact aceeași atitudine față de dreapta, ea fiind vizibilă și acum. Un exemplu elocvent a ceea ce (nu) facem noi: n-am auzit niciun strigat împotriva președintelui Iohannis, deși gestul lui de a desemna noul Premier ne-a nemulțumit suficient de mult pentru a-l include în rândul adresanților acestui protest.[5]

Personal nu pot protesta în favoarea partidelor din opoziție deoarece nu-i văd capabili să rezolve situația. Dacă pe mine nu reușesc să mă convingă, în condițiile în care-i privesc cu îngăduință, nu vor reuși să convingă nicio majoritate, riscând să o luăm de la capăt. Ceea ce înseamnă că această mișcare nu și-a generat încă reprezentanții capabili să-i promoveze interesele.[6] Deocamdată protestele sunt și trebuie să rămână civice, adică apolitice, doar așa având șansa să producă schimbarea de mentalitate la nivelul întregii națiuni.

_____________________

[1] Acum sunt numiți toți de PSD. Mulți dintre ei i-au înlocuit pe cei numiți de PDL, de PNL etc.

[2] În perioada aceea roșie, în care majoritatea muncea 48 ore/săptămână, câteodată chiar 56.

[3] Evident, dacă ești beneficiarul unor pensii speciale cu atât mai mult ai interes să sprijini PSD-ul, deoarece el a regenerat această anomalie ce contribuie la dizolvarea solidarității sociale.

[4] Gândind din punct de vedere statistic. Dacă abordăm problema din perspectiva numărului, în condițiile în care PSD-ul are structura cea mai mare, cred că în sânul lui sunt cei mai mulți îmbogățiți.

[5] Au fost prea puține și strigăte-le pe tema Va-si-li-ca, nu știe nimica! Probabil că spiritul corectitudinii politice este mai puternic decât bunul simț.

[6] Am văzut câțiva candidați din fostul guvern tehnocrat.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

Viorel Rotilă

În căutarea identității