Ratarea Schengen-ului – între culpa națională și umanismul de tip „țapul ispășitor”

M-am săturat să fiu un european de mâna a treia! Nu că intrarea în Schengen ne-ar fi crescut statusul, făcând din români europeni de primă linie. Singura plăcere pe care o puteam avea era legată de modalitatea de trecere a frontierelor.

Intrarea în U.E. mi-a adus bucuria călătoriei cu cartea de identitate. La sfatul unui amic de la un departament internațional, am utilizat, amuzat, cartea de identitate ori unde am mers. Evident că în majoritatea țărilor acesta a fost un motiv de mici deranjuri: majoritatea polițiștilor de frontieră s-au scărpinat în cap ceva timp până să-mi dea acordul pentru a intra. Însă de fiecare dată era o modalitate de-a spune: și eu sunt european. Odată exprimat public de mai multe state, dezacordul pentru intrarea noastră în Schengen constituie o conștientizare asupra statutului României: este membră a U.E. și nu prea. Conceptul integrare ratează câteva dimensiuni.

Instabilitatea criteriilor care stau la baza MCV-ului (și existența acestui mecanism) indică faptul că nici aderarea noastră la UE nu are caracterul unei achiziții definitive. Rămânem în postura rudei sărace și necivilizate din provincie, venită în capitală, care riscă în orice moment să fie trimisă înapoi în funcție de propriile-i greșeli dar și de interesele de moment ale celor care-o găzduiesc.

Cum era de așteptat, criza economică aduce cu sine o redefinire a umanismului într-un sens mai restrâns, o limitare a acestuia de interesele naționale și economice. Umanismul este afectat de „politica țapului ispășitor”,[1] adoptată de statele occidentale în speranța de-a distrage atenția de la întrebările profunde privitoare la originea crizei economice și sociale.[2] Asemenea oricărui ritual, „politica țapului ispășitor” [3] are mari valențe purificatoare, exprimând o eliminare simbolică a răului din societate; ea pune așadar în scenă un comportament magic, combinând incantațiile publice cu promisiunea unei vindecări sociale.

Occidentul Europei este poate cel mai mare producător de discursuri despre egalitate, toleranță, drepturile omului etc. Însă acestea devin pure idealuri în momentul în care este vorba de anumite categorii de străini. Discursurile spumoase despre umanism,  egalitate în drepturi, drepturile omului, drepturile minorităților etc. sunt uitate în momentul în care în discuție este posibilitatea de-a avea ca vecini unul sau mai mulți reprezentanți ai unor națiuni sau minorități. Într-un astfel de moment umanismul occidental cunoaște puncte de discontinuitate, adică intervale unde valorile sale nu se aplică.[4] Noi, românii, suntem acum căzuți într-un astfel de blind spot al umanismului occidental, victime perfecte pentru unul din momentele de purificare ale democrației occidentale. Ajută la asta și înclinația noastră istorică către autovictimizare, comportamentul lor fiind coerent cu credințele noastre în vina externă, purificarea lor fiind corelativă modalității noastre de purificare națională.

Mi-ar fi ușor acum să-mi învinovățesc conaționalii. Și nu aș greși prea mult. Incapacitatea noastră de a ne controla delicvenții ne afectează.

Vreo câțiva ani m-am adresat în românește tuturor cerșetorilor din diferitele capitale. După ce m-am convins că toți sunt români (o singură dată m-am înșelat din cca. 30 de încercări), am început să-i ocolesc. Românii ocolesc deseori alți români din diferite locuri din Europa, pradă fie unor temeri civice (știm că o bună parte din antisocialii noștri au un apetit deosebit pentru Occident) fie dorinței de a nu fi identificați cu ei. Altfel spus, nici românilor nu le plac toți românii din Occident. Mai ales cei care sunt deosebit de vizibili în spațiul public.

Contează în mod esențial comportamentul pe care-l au românii în spațiul public european. Cum normalitatea milioanelor de români care muncesc în diferitele state ale UE cade în anonimatul normalității cotidiene, sar în ochi doar excepțiile negative. Deoarece nu am reușit să intrăm în conștiința europenilor din UE prin forme ale deosebitului creativ în plan cultura, riscăm să ne instalăm în memoria lor doar prin stingherelile pe care le provoacă unii din compatrioții noștri în spațiul public al UE.

În imaginarul europenilor occidentali vom rămâne tot timpul prinși între faptele conaționalilor noștri și nevoia europenilor de-a avea pe cine să dea vina. Suplimentar, s-au speriat în egală măsură de derapajele noastre politice din vara anului trecut și de manifestațiile pro-naționalizare ale bulgarilor.

Nu ne putem asuma ca români deoarece nu avem o părere prea clară ce înseamnă a fi român.[5] Apărarea noastră la acuzațiile Europei se materializează mai curând prin distanțarea de cei acuzați, prin intermediul unei rupturi simbolice, care generează diferența dintre „noi, românii cinstiți” și „ei, românii care ne fac de rușine”. Deseori ne sunt la îndemână și diferitele abordări etnice (mai ales în raport cu etnia rromă) care par să aibă un caracter salvator.

Trăim efectele lipsei de identitate a acestei națiuni, absența contururilor clare lăsându-ne la îndemâna diferitelor etichete pe care tind să ni le atribuie ceilalți sub presiunea momentului. Formula „românii sunt hoți” nu s-ar fi lipit atât de mult de noi dacă am fi avut o identitate clară; ea ar fi căzut, așa cum este normal, la nivelul unui accident.

Identitatea noastră presupune și faptul de-a fi un stat conform așteptărilor (adică modelelor) statelor europene. Asta include capacitatea de a ne rezolva problemele interne, inclusiv în ceea ce privește respectarea unui cadru legislativ. În lipsa unei minime legalități cădem sub semnul anomiei, riscând să fim considerați un izvor de dezordine într-o lumea iubitoare de civilizație. Nu ni se reproșează absența unei identități culturale, ci lipsa adeziunii totale la civilizație. De altfel, Occidentul se teme de identitățile culturale tari, construite pe structuri diferite de cadrele civilizației (respectiv culturii) occidentale. Acestea sunt dificil de integrat, deci trebuie respinse. Exemplul cel mai evident îl reprezintă ruptura față de lumea musulmană. Motiv pentru care noi ar trebui să figurăm în tagma celor ușor de integrat. Că nu se întâmplă asta, cel puțin la nivelul discursurilor oficiale, ține atât de noi cât și de ei.

Cetățenii UE sunt imuni la sloganurile politicienilor români (ca și o bună parte a poporului român – vreau să cred). Motiv pentru care problema pe care o avem noi raportat la UE nu este rezolvabilă prin intermediul discursurilor politice. Este mai presus de politică, cea din urmă putând fi doar un regulator pentru anumite tipuri de comportamente și un sprijin pentru crearea unei identități.

Să nu uităm că Uniunea Europeană este construită pe două valori fundamentale: libertatea economică și libera circulație a lucrătorilor. Ceea ce se traduce deseori în dreptul lor de-a face afaceri la noi și posibilitatea de-a lua lucrătorii de care au nevoie pentru susținerea economiei și, mai ales, a sistemelor sociale.

Inițial fiind și eu victima frumoaselor discursuri din interiorul Uniunii, la întâlnirile cu colegi din diferite state occidentale am încercat, plin de naivitate, să aduc în discuție un aspect social: problema asigurărilor sociale raportat la lucrătorii români din Occidentul Europei. Pe scurt, problema sună în felul următor: avem un număr mare de conaționali care lucrează legal în aceste state, având membrii familiei în țară. În această calitate ei contribuie la sistemele sociale ale respectivelor țări în timp ce membrii lor de familie beneficiază de sistemele noastre sociale. În acest context, un transfer de resurse dinspre acele state către bugetul asigurărilor sociale din România mi se pare corect dacă avem în vedere faptul că un cap de familie care lucrează asigură dreptul tuturor membrilor respective familii de a beneficia de diferitele forme de sprijin: sănătate, educație etc. Răceala și indiferența cu care au fost întâmpinate ideile mele de colegii din Occident (toți cu viziuni sociale; unii din ei chiar socialiste) m-au smuls brutal din aceste iluzii, punându-mă în fața unei realități diferite în mod radical de discursurile frumoase.

Occidentul Europei este dominat de un „egoism social”, tradus prin formula: sistemele sociale sunt în grija statelor naționale.[6] Este o realitate politică începând de la care trebuie să gândim orice strategie națională. În sine nu este nici rău nici bine, deoarece planul politicii internaționale nu admite căderi radicale într-o astfel de viziune dihotomică. Vorbim de înțelegerea unora din interesele naționale și comunitare, de care trebuie să ținem cont în momentul în care ne conturăm interesul național.

Iluzia de corectitudine pe care Comisia și Parlamentul UE o dau unora din politicienii români este deseori deosebit de periculoasă. Căzuți pradă acestei iluzii, aceștia se duc cu jalba în proțap la diferitele instituții UE, sperând că-i vor ajuta împotriva adversarilor politici interni.[7] Problema acestui mod de-a încerca rezolvarea disputelor interne o reprezintă faptul că în toate variantele poporul român este cel care plătește. Fiecare din plângeri riscă să fie preluată la un moment dat în ansamblul motivelor pentru care ni se refuză ceva. Refuzul intrării în spațiul Schengen constituie un exemplu elocvent.

Evident că nu „batista pe țambal” trebuie să fie norma. Trebuie să admit că civilizarea noastră se desfășoară întotdeauna și sub o semnificativă presiune din afară. O scurtă incursiune în istorie ne va arăta că și intrarea noastră (târzie) în modernitate a fost mai curând efectul prinderii în diferite sfere de interese economice și politice internaționale decât rezultatul unui efort susținut în plan intern. Însă conturarea interesului național în zona unei deontologii politice constituie un ideal.

Ne mirăm de reușita naționalismului german survenită pe fondul crizei din anii 30, fără să zărim faptul că acest model este oricând posibil. La sfârșitul lunii ianuarie am participat la un seminar la Viena. În data de 25 ianuarie (într-o vineri), am zărit de la distanță manifestațiile de protest organizate de două tabere rivale: reprezentanții stângii și cei ai extremei drepte. Chiar dacă protestele aveau și un grad de violență, esențială mi s-a părut aderența de care se bucură extrema dreaptă, însoțit de un anume gen de tolerare a ei în spațiul public. Ea dă seama de aderenţa unei anumite părţi a populaţiei la un anumit tip de discurs. În momentul în care parcă ne-am propus să ne știe toată lumea de cerșetori și hoți, fiind deosebit de prezenți prin astfel de gesturi în toate statele occidentale ale Uniunii, este evident că vom fi primii împotriva cărora se vor îndrepta toate resentimentele naționaliste.

Naționalismele noastre vor fi întotdeauna cotate mult mai prost decât ale lor. Chiar dacă efectele gesturilor noastre în acest plan sunt nesemnificative în planul istoriei raportat la ale lor, tot noi cădem mai rău. Politicianismul alor noștri cade deseori în zona răului în timp ce politicianismul lor este îngăduit.

Suntem pentru occidentali ceea ce am fost încă din epoca antică: barbari. Barba este acum ca și atunci un simbol al slabei noastre aderențe la civilizație. Pentru occidentalii contemporani suntem, la fel ca pentru grecii antici, în afara oicumena, adică a lumii cunoscute, prin imprevizibilitatea de care dăm dovadă în mod cotidian raportat la criteriile lumii occidentale de înțelegere.

Ei nu sunt îngeri iar noi nu suntem diavoli. Însă jocul se desfășoară mai curând în planul aparențelor. Or, aici ne pricepem să părem diavoli chiar și în gesturile noastre angelice iar ei știu să pară îngeri chiar și atunci când lungimea coarnelor o depășește pe cea a aripilor.

Pe fondul unor temeri oficiale de lumea musulmană devine oportună întrebarea: Cum de-am căzut noi, cei care ne considerăm parte a Europei occidentale, într-o poziție mai defavorabilă decât cea a musulmanilor? Pentru că suntem vinovați de-o formă de „mini-terorism cotidian” practicată de conaționali de-ai noștri în spațiul public al Uniunii. Suplimentar, cred că lipsa noastră de formă sperie Occidentul. Proiectăm imaginea unei societăți amorfe,[8] care riscă să cadă în afara capacității occidentale de înțelegere.



[1] Pentru informații suplimentare privind originea formulei țapul ispășitor pot fi găsite aici. După cu se poate observa, este posibil ca obiceiul de-a găsi un țap ispășitor să fi stat la originea uneia din imaginile Diavolului, respectiv atribuirea unor trăsături ale țapului (coarne, copită etc.).

[2] Într-o societate de consum orice criză economică este, în mod simultan, și una socială, deoarece definiția umanului și a modalităților sale de-a fi împreună recurge din plin la coordonate economice.

[3] Într-un mod ciudat, acest gen de comportament dă seama și de „un succes cultural” al modului românesc de-a fi, caracterizat prin excelență de căutarea unui vinovat cu mult înainte de a se gândi la posibile soluții. Această cădere într-un comportament magic la nivel național indică prinderea noastră mentală în moduri medievale de-a gândi. Alături de recursul cotidian la astrologie (mai toate noile cunoștințe mă întrebă în ce zodie sunt născut), de credința în puterea alchimică a diferiților antioxidanți, tonifianți, stimulanți etc., comportamentul magic conturează un model de „occidentalizare medievală” căruia i-am căzut pradă pe anumite paliere, preluând din plin în mentalitatea colectivă diferite „formule epistemologice” ce-și au sorgintea în secolele XII-XIV.

[4] Dincolo de suferința personală legată de locul națiunii mele, trebuie să observ că umanismul occidental a avut dintotdeauna astfel de discontinuități, fiind cumva clădit și pe o luptă împotriva Străinului, Barbarului, neumani prin excelență.

[5] A declama „Noi suntem români!” în vecinătatea lui Bachus nu dă seama de existența unei identități, ci doar de dorința uneia.

[6] Singura formă de intervenție financiară o constituie Fondul Social European, care la noi a căpătat chipul POSDRU-ului. Din păcate, în acest domeniu suntem până acum victimele propriei incompetențe de-a absorbi acești bani în mod rapid și util. De reținut însă că nu am avut nici un sprijin consistent din partea Comisie, incapacitățile noastre fiind deosebit de confortabile în contextul crizei economice. Dintr-o perspectivă de ansamblu, planează asupra tuturor oficialilor care au contribuit la acest eșec de până acum (în frunte cu fostul ministru Leonard Orban) vina unui atac la interesele naționale cu consecințe deosebit de grave.

[7] Cum avem memorie scurtă, ne-o amintim doar pe Monica Macovei făcând astfel de gesturi. Invit la un exercițiu de memorie pe această temă, amintind faptul că și actualii guvernanți cât erau în opoziție s-au numărat printre petiționarii UE. Văd în astfel de atitudini rămășițele vechilor speranțe pe care boierii din principate le aveau față de Înalta Poartă pentru a le numi Domnitorul pe care și-l doreau.

[8] Lipsa noastră de formă aduce cu sine posibilitatea occidentalilor de a ne atribui diferite chipuri, majoritatea ținând de o sferă a Răului. La comportamentele dăunătoare ale unora din conaționali se adaugă chipurile pe care ni le atribuie occidentalii în efortul lor de a identifica motive ale diferitelor neajunsuri cotidiene. Participă astfel la imaginea Străinului, vinovat pentru tot ce este rău.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Un răspuns

  1. Caton MUSCELEANU spune:

    „POZITIA BARBARULUI” in dosarul Schengen
    Viorel spune : „observ că umanismul occidental a fost pe o luptă împotriva Străinului/Barbarului, neumanului prin excelență” respectiv, „m-am săturat să fiu un european de mâna a treia !” fiindca „dezacordul pentru intrarea noastră în Schengen constituie o conștientizare asupra statutului României”. „Contează în mod esențial comportamentul pe care-l au românii în spațiul public european. Cum normalitatea milioanelor de români care muncesc în diferitele state ale UE cade în anonimatul normalității cotidiene, sar în ochi doar excepțiile negative. Deoarece nu am reușit să intrăm în conștiința europenilor din UE prin forme ale deosebitului creativ în plan cultural, riscăm să ne instalăm în memoria lor doar prin stingherelile pe care le provoacă unii din compatrioții noștri în spațiul public al UE. În imaginarul colectiv vom rămâne tot timpul prinși între faptele conaționalilor noștri și nevoia europenilor de-a avea pe cine să dea vina” „Romania ca intreg rămâne în postura rudei sărace și necivilizate din provincie, venită în capitală, care riscă în orice moment să fie trimisă înapoi în funcție de propriile-i greșeli”
    Rog a mi se permite sa iau cuvantul din perspectiva “barbarului ajuns la portile umanismului occidental”
    Ma ocupam in timpul recesamantului de acum mai bine de un deceniu de dicrepantele statistice pe care le evidentia recesamantul la nivel local intre numarul de romi heteroidentificati si autoidentificati. Mi-am luat 4 judete din regiunea 3 Sud Muntenia si impreuna cu ziaristii locali, am facut tabele semnate de autoritatile locale prin care comparam 3 randuri de cifre ale romilor din mediul rural. Pe prima coloana, cifrele reale asa cum le crede primarul ca sunt in comuna lui, pe coloana doi, cifrele corecte indicate de liderii ONG-urilor sau lideri informali ai comunitatilor de romi si, pe ultima coloana am scris dupa ce a trecut campania noastra de sprijin si advocacy pentru asumarea identitatii entice, am trecut cifrele statistice ale romilor autoidentificati ca romi in actele oficiale pentru a le compara cu cifrele recesamintelor anterioare si sa sa ne putem explica ratele de crestere/descrestere si cauzele migratiei intercomunitare.
    Pe scurt in mediul rural al celor 4 judete diferentele statistice oficiale erau intre 8 si 12 ori mai mici comparate cu media cifrelor declarate de primar si de ONG-uri/ lideri locali informali. Imediat dupa publicarea datelor statistice oficiale ale recesamantului, au fost trimisi in RO pentru fiecare regiune de dezvoltare cate un consultant platit de UE ca sa sprijine intocmirea planurilor regionale de dezvoltare care se cuplau cu vestitele PRAO de mai tarziu pe care, noi cei ce lucram cu fonduri UE stim cu ce se ocupa. Numitul Richard W.L. Crofts, consultant rezident din Marea Britanie a fost desemnat pentru regiunea 3 Sud Muntenia si daca bine imi aduc aminte, cel din regiunea lui Viorel ( 2 Sud Est ) a fost un grec.
    Cu metodologia si cifrele colectionate de noi si semnate de primarii mediului rural si de ziaristii locali implicatii in campania noastra, incercam sa obtinem de la acesti “europeni civilizati” o influienta pentru repozitionarea activitatilor fiindca in realitatea, noi le demonstram lor ca din fiecare” regiune de dezvoltare” lor le lipseste un intreg judet : “JUDETUL ROMA” sau, in termini POL/emici, “SPECIALISTII” nu vroiau sa ia in calcul “Judetul lipsa al barbarilor din regiune”
    Cand la nivel de regiune de dezvoltare elimini un intreg judet lucrurile nu pot fi credibile, ba mai mult CONCLUZIILE O IAU RAZNA oricum ai incerca sa raportezi sau sa inghesuii realitatea in rapoarte si “statistici a la ghergutz”
    Din prezenta mea pozitionare in acest dialog nu vreau nici-o clipa sa-mi apar pozitia de „r/OM barbar” , ba chiar recomand lui Viorel sa-si noteze cuvintele domnului „Richard W.L. Crofts” si redau din memorie : “institutiile europene se poarta cu Romania exact cum se comporta institutiile din Romania cu romii”
    Concluzia mea este ca „impasul Schengen” este DIALOG intre „STRAINUL BARBAR” si GAZDA care si-l apara pe acel ACASA AL SAU obtinut prin LUPTA CONTINUA CU BARBARUL/STRAINUL si acel : „neuman prin excelenta”
    Intr-o astfel de pozitionare tin cont de faptul ca in orice rau se afla si embrionul binelui. E valabil si viceversa. Vizibilitatea romilor in curtea lui ACASA OCCIDENTAL nu-i decat vizibilitatea diferentelor de cifre care vorbeau anterior despre „scoatrea judetului roma din regiune” sau „exportul/exodul mizeriilor sociale din curtea lui ACASA ROMANESC” Stim, „ brandul de tzara a fost facut zdrente” dar din perspectiva rational – economica ganditi-va ca Franta nu a fost in stare sa integreze 15.000 de romi pe care „i-a mituit” sa se urce in avion, atunci cum sa reuseasca”Romania multilateral dezvoltata” sa integreze peste 2 milioane de romi cu o economie pusa pe butuci ? Acum comparati miliardele de euro care vin in sens invers migratiei dinspre ACASA OCIDENTAL spre ACASA ROMANESC si prin diferenta, obtinem „pretul in euro al exportului mizeriilor” din curtea lui ACASA ROMANESC. Din „pozitia barbarului’ io cred ca acesta si nu altul este motivul pentru care are acum loc un dialog intre „STRAINUL BARBAR” si reprezentatii formali al lui ACASA OCIDENTAL. Iar io zic ca economic, cei ce au gandit acest „export de probleme sociale” si au si incasat fizic euro in contul economiei romanesti merita FELICITATI, chiar daca lucrurile sau facut „pe nevazutelea”
    Partea si mai buna a lucrurilor de dupa aceptarea adevarului este ca „politica țapului ispășitor” care pune în scenă un comportament magic cu valențe purificatoare sa nu contamineaze prea tare mentalul colectiv romanesc si sa potenteze acum o eliminare deloc simbolică „a răului din societate” ca noi stim doara din experientza practica cam ce inseamna DISPERARE SI NESOLUTII.
    Si mie „mi-ar fi ușor acum să-mi învinovățesc coetnici sii nu aș greși prea mult” dar de la cine sa dobandim „capacitatea de a ne controla delicvenții” din curtea lui ACASA AL NOSTRU ??? Si io cred ca romii „in imaginarul colectiv vor rămâne tot timpul prinși între faptele conaționalilor noștri și nevoia presanta a romanilor de-a avea pe cine să dea vina” Si io cred ca cea mai mare si cea mai veche minoritate continentala „ privita ca intreg rămâne în postura rudei sărace și necivilizate din provincie”, intrata pe nepregatitelea in curtea lui ACASA CONTINENTAL dar, lipsindu-ne tara de origine riscam cel mult sa fi retrimisi înapoi în RO si asta pe „greseala institutiilor” care, inca nu au cumparat acei mii de km patrati in deshert dupa cum gandea candva degeaba fost ministru de externe CIOROIANU.
    Si io cred ca indiferent de etnie „antisocialii au un apetit deosebit pentru Occident”. Altfel spus, nici romilor nu le plac toți romii din RO sau din UE. Noi doar stim ca vizibilitatea în spațiul public a sprijinit exportul cu pretul degradarii brandului si daca la acesta negociere intre „barbar” si „civilizat” se pune problema CORECT atunci, intregul spatiu administrativ romanesc chiar va avea de castigat indestulator de motivant pentru a se frana exodul/exportul de mizerii. Cum si cine garanteaza rezultatele ??? Ramane de vazut ca doar nu o sa cred ca e cineva dispus sa ne cumpere cativa km patrati de deshert ca sa ne propuna urcarea in avion de buna voie pe cateva sute de euro. Io chiar sunt optimist chiar daca cel „maxim indurerat” nu vrea sa stea de vorba cu minoritatea mea etnica pe care poate deloc subiectiv o vad : „cea mai saraca si dezinhibata ruda continentala” :))
    Emirul deshertului romanesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site