Lupta împotriva corupției este o formă fără fond?!

„Să fure dar să facă ceva și pentru noi!” ?

În măsura în care corupția vizează un sistem de favoruri ce conectează între ei, în forme specifice de sprijin reciproc, membri ai familiei sau ai unei comunități, în discuțiile despre corupție sunt și rețelele sociale specifice societăților tradiționalele. Ceea ce înseamnă că în aceste cazuri lupta împotriva corupției reprezintă și lupta dintre modelul social contemporan, bazat pe rolul statului în gestionarea relațiilor sociale, și modelele tradiționale de organizare, centrate pe familie, comunitate și pe ansamblul favorurilor reciproce care le ținea închegate, asigurându-le funcționarea. Cu alte cuvinte, în limitele ideilor amintite bătălia împotriva corupției este parte din lupta modernității împotriva tradiției.[1]

 Incapacitatea statului de a-și îndeplini promisiunile a fost întâmpinată cu strategiile de supravieţuire dezvoltate de diferitele comunități, respectiv cu perpetuarea unor strategii utilizate în ordine istorică. Mai mult decât atât, corupția este o strategie de supraviețuire ce s-a bucurat de succes în perioada comunistă, amploarea reușitei asigurându-i supraviețuirea și în post-comunism.

Sugerând că lupta împotriva corupției nu va avea succes atâta timp cât este orientată într-o singură direcție, spuneam în altă parte că problema n-o reprezintă doar cei care iau (mai grav, cei care pretind), ci și întreaga tagmă a cetățenilor care oferă. Am sugerat de asemenea[2] că ar trebui să avem curajul necesar pentru a ne întreba dacă generalizarea acestui fenomen nu ar trebui să ne atragă atenția asupra unui specific al acestei societăți, explorând posibilitatea unui alt design al modelelor ideale; unul care să admită realitatea socială a corupției și să încerce o construcție în funcție de acest specific.

A nu se înțelege din aceste rânduri că susțin ansamblul măsurilor numite „împotriva justiției”[3] promovate de PSD. Sunt la fel de critic la adresa exagerărilor propuse de ei cum sunt față de tot ceea ce consider a fi eroare politică, indiferent de partidul care o susține. Asta nu mă împiedică însă să observ că gradul ridicat de indiferență față de aceste inițiative, de care dau dovadă cetățenii, ar putea fi semnul unei forme de toleranță sau chiar de acceptare, determinată de conștientizarea caracteristicilor realității sociale în care-și duc existența. „Au furat dar au făcut și pentru noi ceva!” constituie nivelul maxim de recunoaștere de care se bucură politicienii în societatea noastră. Dacă această interpretare cauzală este corectă atunci trebuie să luăm în considerare fie o formă de resemnare mioritică în fața corupției fie un realism social ce depășește acțiunile de inspirație occidentală.

Sugestia mea vizează necesitatea de-a analiza posibilitatea instituționalizării reperelor tradiționale încercând pe aceasta cale să le diminuăm la maxim efectele negative asupra societății ce dorește să se așeze pe baze contemporane. Cu alte cuvinte, în loc să situăm relațiile sociale tradiționale în zona corupției am putea să le recunoaștem, încorporându-le cumva în realitatea socială.

Nu am o soluție globală, de inginerie socială, pentru a transpunere o astfel de idei, dar îmi vine în minte, totuși, o propunere aplicabilă pentru o anumită zonă: în loc să considerăm conflict de interese (sau abuz de putere) angajarea rudelor de către un parlamentar am putea să-i condiționăm această posibilitate de asumarea lui publică înainte de alegeri. Putem să-i cerem parlamentarului respectiv să recunoască public că el funcționează eficient doar cu ajutorul rețelei sociale pe care o constituie familia sa, că are nevoie de soție, copil sau amantă să-i elaboreze documentele sau măcar să-i vadă tot timpul pentru a fi productiv. N-am face decât să admitem că dependența fiecăruia dintre noi de alții este variabilă, la fel cu influența pe care ea o exercită asupra eficienței noastre. Obligarea la recunoașterea publică a datoriilor sociale (și, corelativ, financiare) înainte de alegeri ar putea constitui o alternativă.

Lupta împotriva corupției nu va avea niciodată succes de una singură într-o propunere electorală deoarece existența cotidiană blochează aderenta totală a majorității cetățenilor la un astfel de ideal.

Suplimentar, trebuie să admitem o tristă realitate: până acum lupta împotriva corupției, indiferent de partidul politic care a susținut-o, a pus în scenă cel mult un set de reguli aplicabile pentru alții, „ai lor” continuând s-o practice fără rețineri (acesta fiind adevăratul rost al străduințelor lor de a ajunge la putere)/ În astfel de cazuri atunci când nu căpăta caracterul de armă politică corupția este o arma utilizată în concurenta economică.

Dincolo de argumentele pe care am încercat să le aduc pentru aceasta forma de realism social demersul meu are și o motivație subiectivă: m-am saturat să întâlnesc oameni care se lasă prinși în acest discurs universalizat împotriva corupției (prin asta înțelegând încercarea de a reduce eforturile puterii la lupta împotriva corupției, generând iluzia că reușita acestei acțiuni ne-ar rezolva toate problemele) ratând gesturile proprii, făcute în mod repetat și aproape cotidian de cei care participă la acest tip de ecou, prin care perpetuează tipurile de relații sociale ce fac parte din definiția corupției! Această continuă negare a realității va genera la infinit realitățile paralele care ne caracterizează existența socială, vizibile în special prin ruptura existentă între idealitatea și realitatea socială, între discursurile anticorupție (împreună cu normele care le pun în practică) și comportamentul cotidian al celor care le promovează.

Ideea de bază o constituie inversarea direcției de acțiune: să înlocuim modernizarea forțată a relațiilor sociale tradiționale cu convingerea cetățenilor în eficiența noilor relații, coordonate de stat (de fapt aflate sub controlul statului).

Uitând că societatea este un sistem haotic de ordinul II,[4] care face impredictibile efectele oricăror măsuri modelatoare deoarece reacționează la predicții, continuăm să ne epuizam speranțele în panaceul luptei anticorupție, ratând mulțimea proiectelor ce ne-ar putea îmbunătăți existența.

________________

[1] Pentru a fi mai ușor de acceptat discuția pe o astfel de temă putem spune: lupta împotriva unora dintre tradiții. Putem indica asomare porcilor de Ignat ca un alt exemplu de confruntare dintre modernitate și tradiție, învingătorul de până acum în această luptă putând fi constatat simplu, apelând la memoria de durată medie (cel mult o lună în urmă). Exemplul este relevat, la baza pretențiilor modernității de a se utiliza o nouă tehnologie de ucidere stând reașezarea porcului în ierarhia (constituită prin raportare la conștiință) animalelor, dovezile indicând că acesta este un animal capabil de sentimente și forme de gândire ce-l apropie semnificativ de ceva ce credeam că este propriu doar omului.

[2] https://viorel-rotila.ro/sanatatii-ii-lipseste-capitalul-social-necesar/  secțiunea Despre semnificația plăților informale din sistemul sanitar.

[3] Cunoscând faptul că lupta politică se dă mai întâi la nivelul limbajului îmi pot permite rezervele pe care le cred necesare față de anumite concepte.

[4] Un sistem în care simpla constatare a problemelor – generarea unei predicții – tinde să modifice deja realitatea riscând fie să împlinească o predicție incorectă (self fulling prophecy) fie să anuleze o predicție corectă din cauza modificărilor pe care predicția le generează.  Într-un astfel de sistem orice intenție de modificare a realității o modifică deja în forme neașteptate încă înainte de a introduce mecanismele necesare pentru atingerea obiectivului propus.

Sursă imagine: http://deathdyinganddesign.com/?p=38