Diavolul constituie modalitatea tradițională de simbolizare a forțelor situaționale.
Oamenii care își construiesc identitatea pe mediul exterior[1] (a avea face parte din mediul extern) suferă în mod considerabil tulburări mai mari la schimbarea acestuia.
Opoziția dispoziție (setul de orientări cu care vine individul) – situație (forțele situaționale) pare a epuiza universul de discurs al comportamentului uman. Evident, este inevitabilă și combinarea celor două elemente esențiale pentru modularea comportamentului și orientarea modului de raportare la lume și de receptare a ei.[2]
Limbajele particulare, semi-specializate, ce se constituie pe zona informală a unei profesii, dau seama și ele de măsura absorbirii indivizilor în lumea rolului social pe care-l au, fiind o formă de investire suplimentară a energiilor personale în lumea jobului, de aducere a acestuia în zona familiarului. (Este drept, trebuie să avem în vedere și importanta lor funcție de armonizare a perspectivelor individuale, de creare a unei forme comunitare ce tinde să-și profileze valori proprii.)
[1] Mai corect spus își au constituită identitatea pe mediul exterior, deoarece modelul constituirii identității constituie mai curând un amestec de paternuri preluate din mediu (copilăria jucând un important rol în acest sens) și pulsiuni transmise genetic.
[2] În fapt orice receptare a lumii este profund orientată de raportarea la ea.
