Dialogul presupune deschiderea către eventualitatea convingerii reciproce, posibilitatea ca celălalt să aibă dreptate. Limitele lui sunt limitele argumentării.
Forma supremă a dialogului, care asumă un maximum de comunicare și câștig reciproc, o constituie dialogul între suflete. Acesta aduce cu sine o deschidere totală către celălalt, bucuria de a-l întâlni, răbdarea de a-i vedea contururile sufletești, convingerea comuniunii
Dialogul este posibil doar atunci când participanții au ceva de spus și se mențin în limita acestui de-rostit care așteaptă să devină discurs.
Formulele de genul „I-am spus-o!” constituie o forțare a limitelor, arătând dorința de a învinge, orientând gândirea către mărimea egoului propriu, către calitatea lui de a-i pune la punct pe alții, depărtând astfel de la dialog.
Forma maximă a căderii o reprezintă „dialogul între candidați”, vizibil în cadrul dezbaterilor electorale. În cadrul lui ambii candidați au drept scop doar să învingă pe celălalt convingând audiența. Motiv pentru care acest spectacol electoral în mod impropriu este numit dialog, fiind discutabilă chiar și calitatea de dezbatere.
Dialogul între reprezentanți se înscrie pe acest drum către transformarea dialogului în altceva. În momentul în care unul sau ambii participați asumă calitatea de reprezentant orientarea lui devine una radical diferită de ceea ce ar trebuie să fie încercarea reciprocă de a convinge, ratând posibilitatea înțelegerii și acceptării adevărului celor spuse de celălalt. Reprezentantul nu discută cu partenerul de dialog, ci încearcă să convingă audiența că o reprezintă, că este conform așteptărilor acesteia. El nu se mai exprimă pe sine în dialog, ci exprimă o bănuită formă a ceea ce-i pare a fi interesul comunitar, conturat de așteptările pe care presupune că le are comunitatea de la el.
Dialogul presupune efortul comun al partenerilor de a-și adapta cunoștințele la necesitățile limbajului, adică de a le da forma necesară pentru a putea fi comunicate. El poate fi completat cu „locuri comune culturale” sau cu câteva elemente non-verbale (de regulă, destul de puține; în cazul unui „dialog scris” rolul non-verbalului poate fi luat de intertext).
Unul din câștigurile dialogului corect îl constituie faptul că argumentele preopinentului au măcar șansa să rodească mai târziu în mintea noastră. Cel puțin întrebările, problemele pe care el le ridică în mod pertinent, pot genera alte ideii, adică „o schimbare de poziție”. Ceea ce înseamnă că dialogul aduce cu sine șansa unor modificări în gândirea partenerilor, oportunitatea reconfigurării unor trasee mentale, adică a schimbării mentalității. Altfel spus, dialogul este o comunicare între existențe, ce aduce cu sine posibilitatea modificării unora din existențiali. Ratarea unui dialog este ratarea unei șanse.
Dialogul este o oportunitate de semnalare a existenței individuale, generând posibilitatea de conturare a unora din dimensiunile ei. Este o modalitate de a spune „Exist!”, însoțită de posibilitatea aflării altor existențe.
În cadrul dialogului nu există „a gândi bine” (fiind absorbit în „a gândi corect”; adică logic), ci doar „a gândi”, ca gest uman fundamental.
(Imagine preluată de pe: http://desprejesperjuul.blogspot.ro/2011/11/despre-incredere-dialog-si-familia.html)
Viorel spune : „ratarea unui dialog este ratarea unei șanse. Cel puțin întrebările, problemele pe care el le ridică în mod pertinent, pot genera alte ideii, adică o schimbare de poziție”.
Cand am vazut ca tu din titlu ai legat de epistola mea „un extraterestru in dialog cu o floare” concepte „pretentioase” ca cele de „Traditie si Progres” prima mea senzatie a fost ca-mi raspunzi altor idei din alte epistole. Sunt de acord cu convingerea ta „că dialogul aduce cu sine șansa unor modificări în gândirea partenerilor, oportunitatea reconfigurării unor trasee mentale, adică a schimbării mentalității” dar spre deosebire de tine io cred ca A GANDII este este mai mult decat „un gest uman fundamental” 1 pentru ca io cred ca ca si animalele gandesc/iau decizii ( deci extind atributul si peste biologic ) si 2 in acord cu „softul divin” a gandi corect sau bine este mai mult decat „a gandi logic” si spuneam anterior ca „io sunt mai mult decat sirul logic al numerelor care imi compun CNP-ul”. Ti-am si spus ca ma sperie unul din crezurile tale anterior exprimate in acea propozitie in care afirmai ca citez din memorie „speri sa soseasca ziua cand cultura va invinge natura” iar in fata acestei pozitionari exprimate de tine , fara pretentia de „ati schimba mentalitatea” io m-am straduit a oferi o „reconfigurare” in sensul ca „ti-am imbracat niste ganduri” Probabil ca tie iti place „nuditatea gandurilor tale” dar io stiu ca o femeie imbracta cu stil e mai atragatoare decat o femeie dezbracta. Toate epistolele mele sunt tentativa de a imbraca cu emotii parte din acele ganduri ale tale care au capacitate de a genera emotii / energii creative / lucrative in comunitate caci banuiesc ca nu ti-ai facut blog doar pentru tine. Am enuntat printre cei ce mai cunosc acesta minunata limba a imbracarii gandurilor in emotii ( limba emica ) ca in afara femeilor care o acceseaza nativ, este firesc sa stapaneasca acesta limba si copiii pana la varsta cand cererile noastre rationale incep sa le viruseze „softul divin” O splendida mostra o dai chiar tu cu fata ta care ti-a dat titlu carti tale „Citeste-MA pe MINE”. Admitand sa intru indialog cu tine io M-am lasat citit pe MINE. Ca a rezultat ce a rezultat si am ajuns unde am ajuns , nu am a imputa ceva cuiva, ci am A DECIDE/ A GANDII PRAGMATIC motivatia continuarii intr-o directie fara de rezultate. Stand cu o fetita ( tot de 5 ani ) in asteptarea restului copiilor din mahala cu care aveam de colindat apoi parcurile urbei, ea mi-a cerut sa-i scriu pe tastatura „cantece pentru copii”. Stia versurile la aproape toate cantecele pe care la mausa. A dat si de un cantec cu un ratoi din care am retinut ceva cu ; „Toata ziua sta pe lac si imi canta neincetat , si mie tare drag de el –ca e tare singurel..bla,bla bla ” Ma fac si io pretentios in fatza ei ca nu intzeleg : „cum poate ratzusca sa ajunga la inima ratoiului singuratec„ ? la care Stefania imi raspunde cu sec si evident prin softul divin , adica foarte repede : „pai ii canta pe macaneste” . Se intzelege ca acel „mac” de la originalul ei raspuns/gand ca fiind o continuarea logica a lui Mac-Mac din cantec si un excelent raspuns al unui copil oferit mie cu emotie nu doar la jucausa mea intrebare ci si rotundei noastre diade. „Io am vrut sa-ti cant pe macaneste” fara sa-mi tradez credintele si…nu mi-a iesit. Io nu sunt absorbit de „cat de corect gandesc” fiindca scriu ce-mi dicteaza softul divin. Tu nu ma poti vedea prezent in „poiana lui Iocan” fiindca nu ma crezi ca io alerg dupa culori / senzatii colorate cand imi aleg cuvantul si imi ceri sa vin langa tine „numai daca vorbesc pe limba iluministilor” pe care „o detest” preum odinioara limba rusa din copilarie. Aceasta-i toata ratarea mea. La multi ani ! cu cat mai mare si mai calitativa audientza dar…. sper ca nuuuuu…… in contra „softului divin” si a NATURII :))
Dialogul este ratiunea de a fi a vorbirii si una dintre trasaturile care ne deosebeste de animale, desi diferentele ar putea fi mult mai mari, neavand si varianta/ raspunsul lor. Comparativ cu un cuc, omul este mai singur (cam ca atunci cand ne pica netul), dar si mai sigur decat el – nu ne ramane decat razbunarea – pe ce avem in plus cu ce avem in plus …; „buna” sau „ce mai faci” sunt doar formalitati, tin de a fi politicos, dar tin si de cine suntem, atat in particular (cu noi insine) cat si in public (cu ceilalti). Ce ar putea sa insemne „a castiga” pentru o pisica ? : – )
Ce-ar putea insemna “ a castiga” pentru pisici ? De exemplu whiskas fara sa cedeze dreptul ei de a se imperechea cu cine vrea ea, deci sa nu-i ifure acest drept natural acel cumparator de whiskas care si-a adus-o sub acoperisul casei pentru interesele lui nu ale pisicii.
Nu, domnule Musceleanu, nu e vorba de o pisica prizoniera – pentru asta ar fi nevoie de gratii, custi, usi inchise etc. Chiar daca n-o urmarim in habitatul ei natural (nici nu mi-o pot imagina in jungla) – nu e lipsita de libertate… ba poate chiar lumea ei e cea mai buna din cele posibile ( nu e balena, doar ele ‘vor’ sa se sinucida ). Asa si noi am putea sa facem ceva mult mai interesant in acest timp si nu sa schimbam impresii despre ce si cum poate suna a dialog fara sa fie…O pisica nu plange si nu rade, mie de ce-mi vine si sa rad sa si plang aproape simultan cand citesc despre un soft divin nerevizuit tehnic pe plan psihic ???
Iti vine sa plangi fiindca in sfarsit cineva ti-l recunoaste, iti vine sa razi pentru ca tu vorbindu-mi „nativ” din interiorul lui SIMTI ca io „cu intuitia mea” de gen parazitar te vad ca prin apa si poate ca ar fi ok sa-mi dai o mana de ajutor ca sa ma pozitionez ok in dialog sau pentru „revizie tehnica” :))
Un model de non-dialog intr-un film de referinta : „I am Legend” cu Will Smith in rolul principal; este afirmatia doctorului Neville „Raman (in zona contaminata). E datoria mea (sa gasesc un remediu).” parte a unui dialog sau o profesiune de credinta , avand in vedere ca , depasind putin tiparul filmului, el se afla doar in fata sotiei carei ii contrazice, in mod barbar as zice, credinta si speranta ca o va urma in intentia umana si fireasca de a supravietui pentru familie, nu pentru omenire in general?