„Pentru că poate!” – cred că este răspunsul cel mai simplu. „Poate” în această ecuație dă măsura puterii. Cu alte cuvinte, în joc este încercarea lui Caligula de a-și evalua puterea pe seama suportabilității unei populații, mirat și el tot mai mult de câte-i sunt permise.
După cum bănuiesc că știți deja, Caligula nu-și numește de unul singur calul (Incitatus) Prim-Ministru, pardon, Consul, bazându-se pe pasivitatea unui întreg CEx, pardon, Senat, care tremură de frica sa.
Înainte de a-și numi calul Consul (unii spun că „la ales” doar senator) Caligula demarează o serie de epurări politice, pentru a-și înlătura toți posibilii pretendenți. Printre cei eliminați sunt numeroși oameni din partidul său, pardon, familia sa. Calul ia cumva locul celor înlăturați de la putere. De ce calul? Simplu: deoarece este singurul pe care se poate baza să-l călărească, adică să-i asculte întru-totul ordinele.
Pentru a cumpăra toleranța poporului față de abuzurile sale Caligula recurge la numeroase generozități, de tipul creșterii salariilor, pardon, soldelor, menite să-i asigure menținerea popularității, ducând astfel către ruină finanțele imperiului.
Perversitatea lui Caligula este atât de mare încă afirmă că el nu va alege un nou Consul, acesta fiind atributul Senatului. „Ca prin minune” Senatul alege exact ființa pe care și-o dorește el.
Ce mai face Caligula? Câteva exemple merită aminte:
- Transformă Palatul într-un bordel (în care sunt femeile sale);
- Decapitează tot ce este sfânt – statuile romane din temple – din cetate;
- Anunță, demagogic, noi realizări fictive: construcția autostrăzilor, pardon, cucerirea insulelor britanice.
Unii istorici consideră că de fapt Caligula n-ar fi nebun, gesturile sale fiind denaturate de istorici angrenați ideologic. Însă, în condițiile în care Caligula aranjează în așa fel încât Primul-Ministru al Japoniei, pardon, al Parților, să nu fie primit (oricum, nici aceasta nu poate fi amator să se întâlnească cu calul lui Caligula), ipoteza nebuniei pare veridică.
Caligula, spun gurile rele, va sfârși „înjunghiat” de conspiratori. Prima conspirație, cea a lui „Tudosius”, a eșuat. Deocamdată vedem doar că majoritatea tremură în continuare de frica sa.
Acest text este o parodie (pe care, la rându-i, realitatea pare s-o realizeze după evenimente istorice).
Chiar dacă Suetonius și Cassius Dio or fi mințit la vremea lor, realitatea pare că reușește să le pună în scenă imaginația pe seama noastră. De fapt noi îl lăsăm pe Caligula să-și transpună în realitate nebunia.
Sper doar ca Incitatus să reușească a-și împlini menirea-i etimologică: să incite populația!
