Nu am învățat suficient ce înseamnă să fim europeni. Probabil deoarece nu ne-a explicat nimeni cum să ne construim identitatea pe un astfel de reper.
Pentru a nu fi nedrept trebuie să precizez că există o serie de îndrumare. Doar că ele tind să aibă un nivel de complexitate prea mare pentru a juca rolul de instrumente utilizabile cotidian. Prin design, astfel de lucrări sunt mai curând pentru elite decât pentru majoritatea cetățenilor. Or, la nivel de mase, avem nevoie de narațiunii simplificate, ușor de prizat, descompuneri în elemente, prezentări pe înțelesul nostru. Pe această cale încercarea de a dobândi o identitate europeană se izbește în mod inevitabil de diferența vizibilă dintre ceea ce suntem și modul în care elitele tind să descrie ce înseamnă a fi european.
Marea provocare este de fapt să ne găsim propriul loc în Europa și în lume. Nu izolând-ne de ceilalți, ci integrându-i-ne în rândul lor. Soluția ar putea fi una din gama glocalizarii, încercând să de construim identitatea pe caracteristici particulare și apartenența la generalitatea umanității în mod simultan. De altfel, tendința către o formă de universalitate ar trebui să ne vină din ceea ce ne dorim să credem că avem roman în noi, mediată de creștinism. Ceea ce înseamnă că creștinii care susțin izolarea sunt de fapt în contradicție cu spiritul creștinismului.
Specificul nostru merită privind cu mai multă atenție din perspectiva legăturilor pe care le are cu o bună parte din ceea ce a contribuit la cultura și civilizația Europei. Ceea ce avem mai particular ar putea de fapt să fie dat de contactele pe care le-am avut cu grecii vechi, cu Imperiul Roman și cu o serie întreagă de alte rădăcini comune cu o bună parte a Europei; adică, un amestec special, bazat în bună măsură pe elemente componente în bună măsură similare, dar în doze diferite. Pare că noi am ratat Renașterea, înțeleasă ca o formă de întoarcere la aceste rădăcini combinată cu ceea ce ne-a adus spiritul creștinismului.
Alături de vestigiile dacice (și ele tratate mai curând cu indiferență) ar trebui să ne uităm cu atenție la cele ale vechilor greci (care indică faptul că suntem în vecinătatea lumii civilizate încă de acum cca. 2700 de ani), la cele romane și la întregul șir de suprapuneri și vecinătăți care ne-au făcut să fim ceea ce suntem și, mai ales, ne arată ceea ce am putea fi (ar trebui să fim).
Față de ideea de națiune și de țară ar trebui să avem o dublă raportare: cea de respect și prețuire, deoarece participă în mod esențial la identitatea noastră națională, și una bazată pe curaj și Inovare, străduind-ne să o afirmăm în plan global, aflându-ne alături de ceilalți. Izolarea înseamnă neîncrederea în ceea ce suntem, teama că ceea ce credem că avem specific nu va supraviețui în contact cu multiculturalitatea. Cei ce se tem de globalizare manifestă de fapt îndoiala față de rezistența caracteristicilor naționale în fața contactului cu valorile universale. Nu aceasta este calea. Izolarea ne va lipsi copiii de contactele esențiale pentru a înțelege prezentul și a anticipa viitorul.
Europa are nevoie de noi deoarece suntem o parte a ei. Mai mult decât atât, turnura spre extrema dreaptă ce pare să se ivească în majoritatea statelor din Europa, îi va îndepărta pe ei de modelul la care tindem. În urma eforturilor noastre este posibil să ajungem în Europa, dar nu este sigur că o mai găsim „acolo”. Dacă-i vom căuta în viitorul imediat riscăm să mergem către vest dar să ajungem în est; ca și cum am merge prea repede. Reperele ar putea fi trecutul și prezentul.
Acest scenariu trist ne-ar putea furniza unele avantaje: am putea face parte, pentru o vreme, din puținii păstrători ai valorilor Europei. Dacă nu-i vom însoți pe majoritatea europenilor în reluarea aventurii numită extrema dreaptă, ce pare să revină după aproape un secol,[1] așa cum nu i-am urmat (cel puțin nu pe deplin) în cea a corectitudinii gândirii politice, am putea chiar să devenim un reper pentru ceea ce înseamnă modelul european. Șansa de a părea pentru o perioadă mai europeni decât ei ne-ar furniza avantajul terenului de refugiu pentru valorile lor care nu împărtășesc viziunile extremiste. Avem nevoie doar de „un moment” (gândit la scara istoriei) în care să ne situăm printre păstrătorii spiritului european pentru a ne integra definitiv în el. Pe mersul lor firesc era clar că nu-i putem ajunge. Dacă ei aleg „acolo” să se întoarcă un pic în timp, să încetinească o vreme ritmul, atunci putem fi europeni fiind aici, la noi.
__________________________________________
[1] Este suficient să observăm situația Italiei și a Slovaciei, ce par să fie urmate curând de Germania, în condițiile în care Austria, Franța, Olanda nu sunt nici ele prea departe.
(Imagine preluată de pe: https://euroculturer.eu/2016/10/17/what-does-it-mean-to-be-a-european-citizen-the-realities-of-eu-citizenship-and-the-nationalism-problem-of-europe/)
