Având în minte această paradigmă, dezvolt un „studiu de caz” pe tema domnului Ludovic Orban, în calitatea domniei sale de Ministru al Afacerilor Europene[1], și a POS DRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane).
Reușita administrativă esențială a domniei sale o constituie distrugerea POS DRU și blocarea tuturor programelor operaționale menite să absoarbă fondurile europene. În aceste condiții, demisia este mai mult decât necesară pentru a salva onoarea administrativă a țării. Mă întreb chiar de ce n-a făcut-o până în acest moment, văzând cum se afundă șandramaua administrativă pe care trebuie s-o coordoneze. Este un gest coerent cu imaginea de politician occidental pe care domnia sa se străduiește s-o promoveze.
Mitul eficienței funcționarului apolitic tocmai a fost spulberat, arătând că un administrator politic, inevitabil partizan, poate fi mult mai eficient decât un birocrat promovat la rang de ministru și nevoit să facă pe plac tuturor pentru a rezista. Nu am nicio idee despre reușita administrativă a domniei sale în calitate de comisar european, la fel cum nu i-am studia prestația în calitate de negociator șef al României cu UE.[2]
Însă după „reușita” în calitate de coordonator al fondurilor structurale nu mă pot abține de la a-l considera o întruchipare a ineficienței românești promovată la nivel de Bruxel. În condițiile în care cunosc cel puțin la nivel mediu domeniul pe care și-a concentrat discursul în ultimele 10 luni, afirm în cunoștință de cauză că s-a situat departe de realitate, într-o Românie paralelă, pe care și-a imaginat-o mai curând în calitate de funcționar european venit în control într-o țară coruptă decât de persoană pusă să apere interesele României.
Pentru a înțelege distanța care l-a separat de rolul pe care trebuia să-l aibă, este suficient să ne amintim momentele în care domnul Orban vorbea plin de certitudini despre suspendarea POS DRU, în timp ce reprezentații Comisiei încă mai analizau situația, străduindu-se să ne ajute în a găsi o soluție administrativă. Altfel spus, se declarase înfrânt înainte de-a începe bătălia. Pus să coordoneze, a crezut tot timpul că este în control, că lumea îl va aprecia pentru simțul critic al domniei sale față de domeniul pe care trebuia de fapt să-l administreze. Or, toată critica desfășurată în acest timp, centrată în special pe POS DRU (programul pe care l-a înțeles cel mai puțin), a fost una împotriva reușitei domniei sale. A dus astfel comunicarea instituțiilor publice într-o dimensiune a ridicolului, remarcându-se prin asumarea unor sancțiuni cu mult înainte ca instituțiile autorizate să se gândească la ele, în detrimentul evident al statului român. Cum n-a putut da vina pe guvernarea anterioară deoarece a fost parte a ei, a aruncat povara responsabilității în spatele beneficiarilor, ratând astfel faptul că era cumva și reprezentantul intereselor acestora.
Discursul constant despre ineficiența POS DRU, ascunde și persistența unor structuri de tip mafiot pe acest program, a căror existență domnul Orban dorește s-o ascundă prin intermediul unei complicate disimulări. Este un ministru ținut încă în funcție (eventual, promovat) mai curând pentru ceea ce știe despre alții decât datorită a ceea ce-a știut să facă.
Fidel aspirațiilor birocratice, domnul ministru are o contribuție semnificativă la crearea unei birocrații înfiorătoare pe fondurile structurale, care răpune orice atitudine de bunăvoință din partea beneficiarilor. A aplicat din plin vorba românească „boii ară, caii mănâncă”, supunând unui travaliu administrativ înfiorător exact pe cei care muncesc, în timp ce profitorii acestui sistem reușesc să-și camufleze urmele. Reușita incontestabilă o constituie distrugerea apetitului românilor pentru fonduri structurale și retezarea inițiativei private în domeniu.
Vă mai amintiți de directoarea AM POS DRU demisă cu surle și trâmbițe de domnul ministru la începutul acestui an? Ei bine, a fost singura care a reușit să depună cereri consistente la Comisie și să aducă bani din rambursări. O șansă a acestui organism ca lucrurile să meargă bine la acea vreme a fost aruncată în neant de un ministru care n-a înțeles despre ce este vorba. Cea pe care a numit-o ca înlocuitoare a doborât orice record în materie de incompetență. Actualul director, situat, cred, și el la un nivel înalt de competență, a fost numit mult prea târziu pentru a avea șansa de-a schimba ceva. Și, oricum, trebuie să se lupte cu ineficiența organizată în mod sistemic pe care domnul Orban a reușit s-o instaureze.
Parafrazând formula ce definește administrația financiară a SUA, moartea și taxele, la noi ea capătă chipul: incompetența și relativismul. Legea pălește în fața bunului plac al celui pus să administreze interesul public.
Deși s-au schimbat guvernele de mai multe ori câteva lucruri au rămas constante, de ceva vreme, în cazul fondurilor structurale: ineficiența, existența unor structuri hiper-birocratice, (pe alocuri chiar a unora de tip mafiot) care parazitează parțial fondurile structurale și domnul Orban. Să fie vreo legătură între ele?
Ca să înțelegem ce se întâmplă în cadrul POS DRU la ora actuală să ne imaginăm că de săptămâna viitoare toți cetățenii României trebuie să facă un an de pușcărie pentru cei care fură. Sancțiunea aplicată în masă este cea mai elocventă dovadă a incapacității unui sistem și, mai ales, a incompetenței celui care-l conduce.
Sigur că se fură la POS DRU. Ar fi ilogic să nu se fure din moment ce este vorba de un act de administrare înfăptuit în România. În condițiile în care se fură din bugetul de stat, se fură din restul programelor structurale, ar fi ceva excepțional ca în POS DRU să nu se fure. Problema nu este furatul. Problema este că se încearcă acreditarea ideii că toți beneficiarii fură, pentru ca în final să fie acuzați cumva cei care nu fură (ei urmând să spele onoarea pătată în fața Comisiei) pentru a scăpa cei care fură cu adevărat. Or, acesta este unul din gesturile administrative esențiale ale domnului ministru: culpabilizarea generală pentru a scoate basma curată adevărații autori. Ce altceva înseamnă formula „Unii au luat prefinanțare de 1.500.000 euro și au folosit banii în interes personal”?[3] Pentru un coordonator al implementării acestor programe nu este admisibilă o astfel de formulă vagă, generalizantă, care aruncă anatema asupra tuturor.[4] Acești „unii” au nume, sunt persoane reale (juridice sau fizice) ce pot fi individualizate, lăsând astfel posibilitatea celor care muncesc să-și afirme reușita. Înfiorătoarea birocrație, perfecționată sub patronajul domnului ministru, are rolul de a arăta Comisiei ce mecanisme ingenioase suntem noi capabili să generăm, constituind de fapt o formă de scuză instituțională ce acoperă pe cei ajutați, tot instituțional, să fure. Hărțuirea sistematică a tuturor beneficiarilor exprimă teama de-a aborda tranșant problema, atacând vinovații. Partea proastă pentru domnia sa este că victimele s-ar putea să nu tacă, aruncând în spațiul public tot ce știu despre adevărații vinovați. Până acum n-au vorbit din teamă, și cu speranța că vor fi lăsate să-și facă în mod onest bucățica lor de treabă. În momentul în care au fost aruncate în faliment pentru a acoperi, cu pielea lor, ceea ce domnul ministru vrea să ascundă, este deja prea mult. Sper ca măcar câțiva beneficiari să se gândească a-i cere socoteală personal pentru pagubele pricinuite de atitudinea masochistă cu care a coordonat aceste instituții. Domnul Orban este principalul artizan al vânătorii de vrăjitoare din cadrul POS DRU, căreia îi cad victimă acum toți beneficiarii.
În aceste condiții, când îl aud vorbind mă întreb ce dorește să ascundă de fapt. Cu stupoare asist la exprimarea opiniilor domniei sale privitoare la viitorul Uniunii Europene, păreri venite din partea unui om care a reușit să distrugă până și umbra de șansă a funcționării programelor operaționale făcute să absoarbă, în mod util, banii europeni. Sunt idei venite din partea unei persoane ale cărei gesturi administrative au frânt în unele cazuri frumoase cariere manageriale, menite a contura valul de specialiști pricepuți în absorbția fondurilor europene.
În actualul context mă întreb care este interesul PSD și PNL de-a falimenta partenerii sociali, patronatele și sindicatele (cărora li se adaugă o seamă de ONG-uri implicate în activități sociale), aliații lor fundamentali,[5] parteneri care s-au prins cu mai multă sau mai puțină bună-credință în efortul de-a implementa proiecte în cadrul Fondului Social European (un fond dedicat măsurile sociale), mânați evident și de interese financiare, o șansă esențială pentru ei de a se dezvolta și de a se așeza pe un traseu european. Unii dintre ei chiar au reușit să implementeze diverse strategii de investiții în resurse umane.[6] De ce nu este interesat USL-ul în dezvoltarea acestui pol social esențial, care participă la justificarea ideologică a cuvântului Socială ce definește această uniune? Neînțelegere, lipsă de interes, captarea Guvernului pe-o altă traiectorie, complicitatea partenerilor sociali (unii prinși, poate, la oala cu smântână, fiind incapabili acum să mai miaune cu mustățile curate) etc.
Cum domnul Orban este transpartinic, ajungând ministru din poziția de consilier al domnului Băsescu, acest text nu are un caracter critic față de politic, ci față de administrația centrală. Sau, este politic în măsura în care fiecare dintre partide și l-a asumat pe domnul Orban, sprijinindu-l.
[1] Numele trimite la ideea unor afaceri făcute pe seama Uniunii Eurpene.
[2] Mărturisesc că tind să am o pornire – neinformată – împotriva clauzelor tratatului de aderare, judecate în special din perspectiva efectelor.
[3] Sebastian Lăzăroiu este unul din cei care au rostit, mai mult printre dinți, ceva adevăruri despre ce se întâmpla în vremea cât a fost Ministru al Muncii în cadrul POS DRU. N-ar fi rău să ne spună mai multe.
[4] Un exemplu de rezultat al unei astfel de atitudini: într-o campanie de cercetare și conștientizarea în mediul rural un țăran nervos strigă: „Sunteți pe POS DRU?” „Da!” – a fost răspunsul. „Atunci nu mă interesează că voi furați banii și nu faceți nimic!” Altfel spus, realitatea faptului că oamenii se aflau în fața porții lui, încercând să facă ceva pentru el, a fost anulată de ceea ce i-a repetat luni în șir domnul ministru Orban, al cărui rol esențial este să ajute beneficiarii și să sprijine absorbția fondurilor structurale.
[5] PSD-ul fără sindicate și PNL-ul fără patronate pierd poate cele mai importante rațiuni ale existenței lor. De unde această indiferență față de soarta unor aliați tradiționali? Este de înțeles PDL-ul când acționează în acest sens, nu USL-ul.
[6] Chiar dacă alți beneficiari, de toate culorile politice, în același cadru, au făcut activități doar pe hârtie.
