Educația este inevitabil orientată intențional, fiind întotdeauna într-un raport submisiv față de societatea care-i donează valorile ce trebuie apărate și componentele ideologice. Indiscutabil, educația reprezintă un bine social. Problematică este doza inevitabilă de îndoctrinare pe care o poartă cu sine, ea constituind una din căile prin care Răul se strecoară în societate. Sistemul educațional este întrucâtva salvat de măsura în care permite accesul la perspective diferite și de gradul în care cultivă spiritul critic. Revolta tinerilor în fața societății are la bază presimțirea acestei ambivalențe (acolo unde nu putem vorbi chiar de tematizarea ei), fiind determinantă de un soi de disonanță cognitivă. De cele mai multe ori tinerii vor sfârși prin a îmbrățișa una sau alta din perspectivele sociale (nu întotdeauna este vorba de o alegere rațională; ba chiar foarte rar), înglobându-le în viziunea unitară pe care se străduiesc s-o confere realității pentru a-i diminua caracterul de necunoscut și, în consecință, pentru a-i reduce din caracterul amenințător.
Orice lege a educație ar trebui să prevadă mai întâi ce nu trebuie făcut în școală, sistemul interdicțiilor vizând conținuturile educaționale; ținta predilectă o constituie cele ce au ca scop sau drept rezultat crearea unui cetățean obedient în mod general, pândit continuu de pericolul căderii sub dominația totală a unui sau altuia din sistemele de autoritate.
