Modernitatea a preluat o seamă din reflexele modului de gândire creștin, fapt vizibil în trecerea pe care-o face de la suflet la spirit, cele două având câteva trăsături comune: nemurirea (primul în plan absolut, cel de-al doilea în planul umanității), esența persoanei, dimensiunea realizării personale. Diferența survine din orientare, spiritul fiind legat de realizările din această lume (recunoscute în prezent sau în viitor) și raportat la ele. Ambele sunt gestionate de discipline specifice: sufletul de teologie iar spiritul de toate domeniile științei (inițial de Filosofie și Istorie).
Antropologii se cred asemenea îngerilor: după ce studiază „păcatele” oamenilor din diferite comunități, se întorc în „Raiul” reprezentat de Occident pentru raportul asupra situației.
