Semnificația realității este dată de discursul de prezentare a ei. Succesul și dominanța unui anume discurs asupra socialului capătă numele de sistem politic. Ca orice discurs, și discursul care susține un sistem politic tinde să fie totalitar, adică să acopere toate regiunile realității. Succesul de care se bucură discursul ce stă la baza democrației este generat de faptul că el admite ab inițio zone de discontinuitate, intervale în care își suspendă aplicarea. Motiv pentru care democrația este continuu amenințată de orice discurs totalizator, care satisface nevoia membrilor societății de sens și îi eliberează de povara asumării acestuia. Crearea unui sens oficial al existenței, ca discurs totalizator ce confiscă întreaga realitate, eliberează majoritatea cetățenilor de povara responsabilității față de un eventual eșec în semnificarea realității, sistemul asumând în mod formal orice vinovăție. Faptul-de-a-fi-cu, adică dorința persoanei de a se integra într-un grup, intervine și el în conturarea acestei situații, solidaritatea în fața unui sens comun al existenței dând senzația de eliberare și confirmare a pseudo-alegerii individuale.