Formatul online al cărții poate fi găsit aici!

Omul societății de consum. În căutarea unei noi ideologii

Din cuprins

I.Introducere: miza cărții o constituie o formă de realism politic. 2

Demitizarea politicului2

Noul umanism.. 2

Câteva din interogațiile cărții2

I.O abordare critică a societății de consum.. 2

1.Ce înseamnă societatea de consum; câteva repere. 2

Critica consumismului2

2.Riscurile prinderii cetățeanului în lumea consumului3

Omul consumului3

3.Axiologia consumului tinde să subordoneze restul valorilor. 3

Axiologia societății de consum.. 3

4.Societatea de consum este parte a ideologieicapitalismului3

Capitalismul și ideologia consumului3

Societatea și consumul4

5.Limbajul tinde să fie acaparat și deformat de consum.. 4

Limbajul și consumul4

6.Limitele libertății în societatea de consum.. 4

7.Angoasa în societatea de consum; neliniștile societății de consum.. 4

III. O deconstrucție a politicului5

1.Capitalismul, tehnica și economia. 5

2.Politica înseamnă economie?. 5

3.Democrația ca ideologie. 5

4.Limite ale democrației6

5.Legitimare și legitimități6

IV.Modernitate și postmodernitate. 6

1.Slăbiciuni ale modernității6

2.O reinterpretare a liberalismului7

V.Este posibilă o nouă ideologie?. 7

1.Ce este ideologia? O reinterpretare pozitivă a ideologiei7

2.Omul nou. 8

VI.Studiu de caz (sau de necaz): România. 8

1.Stânga și dreapta; statul social versus statul minimal8

I.Introducere: miza cărții o constituie o formă de realism politic

Demitizarea politicului

Una din mizele acestei cărţi o constituie demitizarea politicului, pe fondul speranței într-o formă de realism, pornind astfel de la premisa că abia o bună perspectivă asupra politicului îi va dona acestuia adevăratul loc şi existenţei individuale libertatea de a-şi stabili propriile scopuri, dincolo de presiunea diferitelor ideologii. (p. 9)

Noul umanism

… a trebuit să asum o definire a umanului pentru a avea argumentele necesare criticii unora din „căderile” sale… toate definirile de până acum au fost absorbite în ideologii, dimensiunile umanului pe care ele le-au postulat devenind din posibilități (adică libertăți), obligații. Cred că este momentul unei dezbateri asupra noului umanism, care să pună bazele unei noi orientări a politicului. (p.10)

În lipsa unei definiri adecvate a umanului orice construcţie socială are o mare doză de incertitudine. Or, nu avem încă acea definire (dacă ea ar fi posibilă). (p. 187)

Câteva din interogațiile cărții

Cum putem gândi relaţia economic – politic – individ într-o lume în care orice sistem politico-economic îşi are nemulţumiţii săi? Trebuie să luăm ca inerent un anumit grad de sărăcie, nereuşită, abandon, inegalitate, neintegrare etc. chiar şi pentru sistemul democratic? Este munca una din valorile esenţiale ale umanităţii, astfel încât să trebuiască a fi pusă pe primul plan al existenţei personale, înainte de orice altă valoare? Ce statut ar trebui să acordăm muncii în societatea contemporană? În cazul succesului economic al unui stat nu cumva asistăm la o prevalenţă a societăţii asupra individului, interesele acestuia din urmă fiind subordonate unui abstract interes social? Cum ar trebui să gândim raportul dintre individ şi comunitate într-un model social ideal, care să asigure suficientă libertate individului dar să poată proiecta în acelaşi timp un mediu social favorabil lui, ce forţează cât mai puţine renunţări? (p. 13)

I.O abordare critică a societății de consum

1.Ce înseamnă societatea de consum; câteva repere

Critica consumismului

Consumul este expresia unei privilegieri a economicului, consecință a unui totalitarism pe care dimensiunea economică a existenței sociale l-a instaurat. În universul lui toate elementele vieții sociale și personale suportă interpretări în termeni de valoare economică, aceasta devenind forma dominantă de instaurare a ierarhiilor. În acest sens, critica pe care încerc s-o desfășor în această carte este antitotalitară, îndreptată împotriva dominației perspectivei economice asupra existenței, orientată totodată de dorința libertății de a regândi valorile. (p. 11)

Goana după consum are un aspect de alergat în gol atâta timp cât obiectele achiziţionate nu umplu în mod definitiv dorinţa, satisfăcând-o, ci trimit la sistemul de semne în care consumul ia naştere şi se potenţează. Imediat după ce obiectul a fost achiziţionat un altul vine să-i ia locul în ierarhia trebuinţelor noastre de consum, apetitul pentru a cumpăra rămânând constant. (p. 24)

Ce propun în locul consumului? Reducerea acestuia la sensul său utilitar și eliberarea posibililor sensului existențelor individuale către alte orizonturi. (p. 254)

2.Riscurile prinderii cetățeanului în lumea consumului

Omul consumului

Omul nou a apărut! Este omul consumului! Este individul care se simte străin în natură dacă nu poartă cu sine obiectele de consum ce-i mediază până și relația cu sine. Are repulsie de a sta pe iarbă, îi e teamă de vietățile ce mișună în jurul său, unite parcă de un complot ce vizează să-i submineze confortul, iar nevoile sale fiziologice devin probleme aproape insurmontabile. Îi lipsește ambianța sonoră și vizuală a televizorului veșnic deschis, foșnetul naturii nefiindu-i accesibil decât prin medierea tehnicii, într-o variantă sterilizată și care înlătură orice murdărie. Nasul său, crescut în spectrul olfactiv al parfumurilor de firmă și al diverselor tipuri de odorizante, nu percepe decât eventuale asemănări cu acestea. (p. 33)

Caracteristica cetățeanului lumii globale, forma lui de a-și face datoria de cetățean, este circumscrisă de atitudinea sa de consumator. Cetățeanul lumii, este omul situat în curentul consumului, posedând (sau dorind) cele mai noi obiecte, omul prins în fluxul producerii de noi obiecte de consum. (p. 159)

Omul societății de consum este forțat la o atitudine contradictorie față de viitor: viitorul constituie orizontul pe care se profilează valorile sale, începând cu progresul, dar, în același timp, este indiferent față de propriile perspective, prin împrumuturi cedând viitorul său ori al urmașilor săi în favoarea consumului actual. (p. 170)

3.Axiologia consumului tinde să subordoneze restul valorilor

Axiologia societății de consum

Apogeul ierarhizării economice ia în contemporaneitate forma consumismului, membrii societății fiind prinși într-o continuă cursă pentru a avea, a achiziționa și a consuma. … accentul pe a avea lasă în plan secundar modalitatea dobândirii averii, dinamitând astfel etica socială. (pp. 60-61)

Formula morală capitalistă este cumva contradictorie deoarece capitalismul, cu societatea de consum ca formă a sa dominantă, este chemat să demoleze orice valoare de dragul consumului. Rând pe rând au căzut marile tabuuri legate de obiceiurile de familie, accesul la vicii, viața sexuală etc., toate intrând în sfera consumului ca bunuri sau ca mediatori publicitari ai consumului. (p. 63)

4.Societatea de consum este parte a ideologieicapitalismului

Capitalismul și ideologia consumului

Spiritul acestei epoci îl constituie consumul. El modelează aspirațiile individuale și colective, determinând apariția formelor de guvernare care-i sunt favorabile și-l potențează. (p. 90)

Ce-și dorește capitalul în contextul societăţii de consum? În primul rând o imensă posesiune asupra tuturor chipurilor pe care le ia astăzi proprietatea; sau asupra tuturor aspectelor utilizabile ale planetei, visând chiar și la o posibilă extindere în afara Pământului. Ca și cum formele cunoașterii (tot ceea ce cunoaștem) trebuie dublate întotdeauna de forme ale posesiunii și ale utilizării economice. (p. 45)

Pregătirea pentru consum are nevoie și de transformări culturale specifice; este domeniul de acțiune al americanizării ca factor de presiune asupra culturilor naționale. De aici derivă și componenta ideologică a presiunii culturale americane. (p. 93)

Tehno-capitalismul, în elanul său totalizator, aduce cu sine tendința de a introduce în circuitul economiei de piață toate elementele de care omul are nevoie pentru supraviețuire. (p. 95)

Societatea și consumul

Marea reușită a societății de consum – a reușit să impună consumul ca valoare socială, făcând din judecata semenilor mijloc de presiune asupra individului pentru a consuma. (p. 67)

5.Limbajul tinde să fie acaparat și deformat de consum

Limbajul și consumul

Limbajul cade la nivelul consumului, fiind perturbat de la funcția sa esențială, aceea ce mediu al comunicării, prin modalitatea în care este utilizat de strategiile de marketing, prin accentele pe care publicitatea le pune, utilizându-i capacitatea de semnificare și de comunicare în interesul consumului. (p. 75)

Limbajul de lemn al totalitarismelor are drept corespondent în democrația de consum circularitatea limbajului, limbajul de vânzare și control, altfel spus limbajul de consum, specific societății consumiste. (p. 76)

6.Limitele libertății în societatea de consum

În societatea de consum libertatea ia forma libertății de a alege dintre produsele deja prestabilite de alții; nu e nici măcar libertate de a alege ce nevoi trebuie satisfăcute și cu ce obiecte. Deși consumul este pontat în dreptul libertății, ca libertatea de a consuma, dar și ca libertate de a face mediată de ceea ce este achiziționat, fiecare obiect cumpărat vine să ne constrângă cu limitele sale, pe care le aduce odată cu libertățile pe care le permite. (p. 81)

Omul contemporan a fost determinat să se definească în cea mai mare măsură prin intermediul produselor pe care le achiziţionează, după criteriul nivelului de consum pe care şi-l permite, judecându-şi chiar propria libertate în funcţie de aceste criterii. (p. 83)

7.Angoasa în societatea de consum; neliniștile societății de consum

Angoasele societății de consum

Societatea de consum promovează astfel ca valoare fundamentală a omului libertatea de consum. E însă o libertate toxică, ce antrenează o serie de renunțări, deseori chiar renunțarea la existență. Traiul axat pe libertatea de consum este o formă slabă de a fi, în cadrul căreia individul este captivul efortului necesar satisfacerii consumului și cântecului de sirenă al varietății produselor. (p. 86)

„Suntem ceea ce avem și nivelul de trai pe care ni-l permitem” – aceasta este chipul șablonul căruia îi cade pradă orice încercare de a afla cine suntem. (p. 88)

Centrarea existenței pe consum este alienantă, având caracterul unei competiții fără sfârșit, profilată pe fondul unei rapide evoluții tehnologice…. a nu avea cel mai nou produs echivalează cu o smulgere din astăzi și aruncarea către înapoiatul ieri. … Asta înseamnă a nu ține pasul cu progresul, deci a nu participa la principiul care-ți definește epoca. Altfel spus, a deveni un străin (alien) față de epoca ta. (p. 89)

III. O deconstrucție a politicului

1.Capitalismul, tehnica și economia

O critică a politicului, a insuficiențelor și deficiențelor acestuia, recomandând realismul politic, ca acceptare lucidă a tuturor părților sale negative ce par inerente

Una din mizele cărții o constituie dezvăluirea unor fețe ale politicului, inclusiv din zona democrației (teoretic cea mai curată manifestare a lui de până acum), pentru a ști cu cine suntem nevoiți, în mod definitiv, să coabităm. Este dorința unui realism politic, pornind de la care cred că este posibilă o sporire a binelui democrației. (p. 253)

2.Politica înseamnă economie?

Reușita diferitelor forme de guvernare este legată la oara actuală de succesul sau insuccesul economic, deci de măsura în care reușesc sau nu să satisfacă aspirațiile de consum… Politica actuală, fruct al tehno-capitalismului, încearcă să ne convingă că măsura democrației este dată de nivelul creșterii economice, ratând atât problema modului de distribuire a acestei creșteri cât și, mai ales, a efectelor acestei creșteri economice în plan individual și social. (p. 107)

Primele forme de manifestare ale democraţiei liberale, vizibil dominate de afirmarea economicului în dauna oricăror altor valori, au drept expresie elocventă votul censitar. Sub forme mai mult ori mai puţin mascate, orientarea mecanismelor democratice în funcţie de economic se menţine până în prezent, stridenţa votului censitar fiind treptat înlocuită de diversitatea mecanismelor de manipulare şi control ale votului pe care economicul le deţine. (p. 133)

3.Democrația ca ideologie

Democrația a luat naștere în umbra intereselor economice, a dorinței întreprinzătorilor de a ajunge la putere, a nevoii ca puterea să țină cont de interesele financiare. Nașterea liberalismului a însemnat, în primă instanță, o dorință de putere a celor care aveau bani; noua ierarhie socială impusă odată cu înlăturarea puterii absolute a regilor situează economicul la vârful piramidei, puterea căpătând o tot mai accentuată dimensiune economică, economicul ajungând în prezent componenta esențială a puterii. (p. 101)

Nu cumva ceea ce numim la ora actuală democrație constituie doar o aparență teoretică atractivă, ce ascunde însă diferite forme de dominare ce subminează libertățile pe care le considerăm fundamentale? (p. 111)

Democrația, prin ideologia specifică pe care o dezvoltă, riscă la orice derapaj consistent ca întregul discurs etic să se întoarcă împotriva ei. (p. 124)

4.Limite ale democrației

Etimologia termenului democrație (demo-cratos) arată că în acest sistem politic întotdeauna a fost și este vorba de putere, de cine și în interesul cui o manifestă. (p. 141)

Există o „fantomă” la care sunt nevoite să se raporteze toate ideologiile modernităţii: conceptul echitate socială. (p. 124)

Post-comunismul nu a adus în fiecare caz democrație, ci mai curând forme originale ale acesteia, adică pseudo-democrații, fapt care justifică odată în plus întrebarea dacă democrația este compatibilă cu orice tip de mentalitate. (p. 127)

5.Legitimare și legitimități

Orice legitimitate este întemeiată pe un sistem axiologic presupus a fi acceptat de societatea căreia i se adresează discursul despre legitimitate. Astfel, orice legitimitate are la bază o presupoziție.(p.134)

Esențial pentru orice regim politic este să furnizeze argumente cetățenilor săi că sunt mulțumiți; ba chiar, dacă se poate, fericiți. (pp. 135-136)

IV.Modernitate și postmodernitate

1.Slăbiciuni ale modernității

În ordinea umanității istorice modernitatea, odată cu instituirea diferenței între teorie și practică, aduce cu sine o mare pierdere prin nașterea omului teoretic. La adăpostul teoriei, departe de obligația demonstrării ei practice specifică antichității și, în bună măsură, perioadei medievale, omul modernității a putut da frâu liber utopiilor sociale, a căror realizare a depins mai curând de aparenta lor raționalitate decât de efectele practice. (p. 152)

Asistăm la treptata diminuare a autorităţii generată prin mecanismele democratice în favoarea unui nou tip de autoritate: cea a ştiinţei. (p. 138) Pe acest fond, în actuala structură a Puterii o nouă clasă este pe cale să-și facă apariția: cea a cercetătorilor și universitarilor. (p. 143)

Modernitatea este marcată de interpretarea pe care Hegel o dă muncii: munca este stăpânire asupra naturii (fiind forma de libertate a sclavului). Natura reprezintă în acest caz opozantul continuu care stimulează creativitatea și progresul. (p. 152)

2.O reinterpretare a liberalismului

Etimologic liberalismul ar însemna curentul politic (sau ideologia) care promovează eliberarea omului. Liberalismul nu este atât o ideologie a libertăţii cât una a eliberării, motiv pentru care va avea nevoie întotdeauna de un oponent. Eliberarea de ce? Eliberarea în special de religie și de absolutismul monarhic. Rămân însă fără răspuns alte întrebări: Pentru ce a fost eliberat omul?(p. 148)

Un alt punct forte al ideologiei liberale îl constituie fundamentarea ei pe aspirația oamenilor către fericire; elementul neplăcut este dat de impunerea unei definiţii universale a fericirii (inevitabil cu o mare doză de a avea) (p. 150)

Reușita majoră a liberalismului contemporan o constituie acțiunea asupra dorințelor cetățenilor, dirijarea sau manipularea acestora în sensul dorit de interesele economice; este sensul consumului ca mod de-a fi al individului contemporan. Nu satisfacerea dorințelor, ci crearea lor; o devansare a însuși actului de a voi. (p. 117)

3.Care este sensul Progresului?

Postulatul implicit al oricărei ideologii bazate pe progres este: Cu cât va trece mai mult timp cu atât ne va fi mai bine! Ceea ce aduce cu sine o formă de bucurie în fața trecerii timpului, oamenii privind acum cu satisfacție spre viitor, indiferenți față de ce au făcut în timpul vieții; simplul fapt de a fi omul vremurilor tale, de a fi solidar cu toți cei care sunt situați în curentul progresului, cu progresiștii, este suficient pentru a justifica încrederea în ceea ce va aduce viitorul. (p. 161)

Progresul științei nu este însoțit în mod necesar de un progres social… Progresul tehnologic, forma tare a progresului, are sensul unei tot mai mari puteri, cerând forme specifice de organizare socială care să-i perpetueze existența; până acum este singura lege ce poate fi emisă cu privire la modernitate și postmodernitate. (p. 162)

Un anume sens al progresului, respectiv cel în care avansul tot mai mare al tehnologiei satisface nevoile tuturor, nu este posibil tocmai datorită mecanismului consumului pe care este așezată societatea contemporană, el determinând inventarea continuă a unor noi nevoi ce trebuie satisfăcute, individul fiind convins ideologic de stringența satisfacerii acestora. (p. 163)

V.Este posibilă o nouă ideologie?

1.Ce este ideologia? O reinterpretare pozitivă a ideologiei

Punerea în discuție a ideologiilor ca rău necesar al oricărei societăți. În discuție este o interpretare a ideologiei pozitivă din perspectiva interesului social dar care trage cu sine doze variabile de rău la nivel individual

Sensul pe care-l acord ideologiei pornește de la convingerea că orice formă de existență statală, ba chiar orice formă de organizare socială, are drept ingredient o dimensiuni ideologică. În felul acesta ideologia ar fi răul necesar al oricărei forme de organizare socială. (p. 174)

Toate ideologiile sunt secretate de umanitate și toate au cel puțin trei chipuri: o soluție la problemele existente într-un anumit moment (mai apropiată sau mai depărtată de praxis), vehiculată în cadrul unui ideal social (mai mult sau mai puțin utopic) și o dorință de putere a unui grup (vizibilă în modalitatea în care încearcă să legitimeze accesul la putere și exercitarea ei). Dacă vrem să considerăm că orice ideologie este rea, atunci trebuie să acceptăm umanitatea ca sursă a acestui tip de rău. Partea bună a oricărei ideologii o constituie eficiența ei în plan social, eficacitate dezvoltată pe fondul caracterului de complex mematic ce caracterizează orice sistem ideologic.(p. 265)

Începând cu modernitatea orice discurs ideologic ia naștere prin postularea unor drepturi pe care omul le are, acestea fundamentând articularea unei ordini sociale ce postulează ca deziderate apărarea acelor drepturi. Însă orice discurs ideologic este așezat cel puțin în două straturi, existând întotdeauna diferențe între ceea ce el strigă în spațiul public și ceea ce șoptește într-o anumită structură a spațiului privat. (p. 119)

2.Omul nou

Succesul oricărei ideologii (inclusiv a celei consumiste) este cu atât mai mare cu cât comunitatea care-i servește drept țintă este mai slab integrată din punct de vedere cultural. De aceea, principalul atac al tehno-capitalismului (care se servește de ideologia consumistă pentru a-și asigura piețele de vânzare)[1] este dat asupra tradiției, cea care asigură fundamentele menținerii unei anumite culturi. (p. 123)

Comunismul nu a fost învins de democrație, ci de sistemul economic mai bun structurat pe baza capitalismului și a economiei de piață, avânt totodată ca valoare majoră pentru indivizi posibilitatea consumului și a acumulării în vederea consumului. Nu aderența masivă la ideile liberale este cea care a condus la prăbușirea blocului comunist, ci nevoia de a avea cele necesare traiului și plăcerea de a consuma (între cele două existând o diferență de valoare). (p. 154)

În spațiul dezvoltării tehnologice (unul din copiii progresului) produsele noi le îngroapă pe cele vechi; tot așa, progresul este groparul trecutului și, într-o oarecare măsură, al prezentului. Schimbarea afectează în același timp și umanul: abilitățile noi trebuie să le înlocuiască rapid pe cele vechi într-un ciclu fără sfârșit. (p. 169)

Fiecare tip de organizare socială operează cu o anumită definiție a umanului. Doar că aceasta trebuie dedusă mai curând din praxisul său decât din ideologia care-i este specifică. Întotdeauna există o distanță între idealurile promovate și realitățile instituite; democrația nu face excepție. (p. 187)

Este greu de spus dacă omul nou, cărui încercăm să-și ghicim trăsăturile, este mai bun decât omul modern. (p. 190)

3.Despre posibilitatea unei noi ideologii

Abordarea acestei teme are la bază credința că orice curent politic ce vine cu pretenția de a instaura forme de guvernământ are o dimensiune ideologică. Acesta este sensul în care vorbesc de posibilitatea apariției unei noi ideologii. (p. 192)

Suntem capabili să conturăm o alternativă la sistemele politico-economice existente, care să deschidă către o nouă formă de organizare socială și să preia (chiar să creeze) noi valori individuale și sociale?…

Nemulțumirile individuale și de grup pe care le menține sistemul democrato-capitalist nu mai au la ora actuală un orizont ideologic în care să se refugieze, în condițiile în care piața propunerilor este limitată la democrația capitalistă, opozanții acesteia de până acum fiind discreditați într-un fel sau altul. (p. 193)

Noua ideologie va deschide și posibilitatea de a critica capitalismul fără a fi considerat de stânga, evitând astfel alăturarea imaginară de ororile comunismului, și de-a fi contra extremismului stângii fără a cădea în brațele capitalismului; va fi, așadar, o ieșire din maniheismul politic ce-a început în modernitate și s-a perpetuat în post-modernitate. (p. 200)

VI.Studiu de caz (sau de necaz): România

1.Stânga și dreapta; statul social versus statul minimal

Cu cât intervențiile statului sunt mai mari cu atât par mai justificate pretențiile față de el, rezultând un „Să ne dea!” generalizat, în umbra căruia indivizii renunță bucuroși la orice responsabilitate față de propria lor existență. (p. 125)

Respingerea ideilor cu nuanțe marxiste în spațiul cultural românesc „oficial” reflectă spaima că ele ar putea să readucă în actualitate întregul din care par să se fi desprins, respectiv ideologia marxistă. Partea neplăcută este că tocmai această cenzură, continuă într-o altă formă ceea ce „comunismul românesc” a instituit, respectiv refuzul dialogului. În felul acesta teama de marxisme (deseori imaginare) instituie reflexe totalitariste. (p. 155)

Încercarea de-a identifica conflictele latente existente în societate

Dezvoltarea societăţii, atunci când nu se realizează în mod uniform, stârneşte angoasele cetăţenilor care beneficiază prea puţin de ea, aceștia resimţind prosperitatea celor ce reuşesc economic drept o cădere a propriei situaţii. Când nu reuşeşte să satisfacă pe toată lumea (şi niciodată nu va reuşi) ideologia progresului stârneşte anxietăţi ce pot constitui scheletul contradicţiilor sociale ce conduc la conflict. (p. 256)

Preferința noastră ca națiune, cel puțin la nivel de intelectuali, pentru dreapta în ultimii 20 de ani este firească în contextul presiunii pe care a exercitat-o amintirea perioadei comuniste. Numai că acum, după ce dreapta a ajuns la putere și se situează în vecinătatea extremei, este timpul să reechilibrăm situația prin regândirea dimensiunilor sociale. (pp. 203-204)

2.România în contextul societății de consum

Statul social constituie modalitatea de organizare ce permite accesul maselor la consum; disoluția acestuia, aflată pe agenda politică a dreptei, va conduce la accentuarea tensiunilor sociale. (pp. 205-206)

Provocarea pe care ne-o pune în față globalizarea poate fi rezumată în forma următoare: suntem în stare, ca națiune, să ne asumăm o profundă transformare culturală, ce riscă schimbare chiar și a ceea ce considerăm a ține de identitatea noastră națională, pentru a reuși din punct de vedere economic și a ne integra în comunitatea globală pe cale de constituire? (p. 218)

3.Declinul societății civile; studiu de caz: sindicalismul

4.Concluzii

Despre România

Dacă valorile asumate de români ar fi situate în zona contemplaţiei sau a religiosului, atunci atitudinea faţă de muncă n-ar constitui o problemă, fiind eclipsată de orientarea către frumos sau Divinitate. Însă, atât timp cât afirmăm dorinţa de a avea pentru a consuma suntem nevoiţi să ne punem problema căilor prin care putem ajunge la rezultatele vizate, respectiv capitalul, munca şi tehnica. (p. 13)

Cu ceva timp înainte de declanșarea protestelor:

„În România, umbra comunismului a împiedicat dezvoltarea unui curent politic de stânga, care să absoarbă idealurile egalitare născute odată cu apariția noului capitalism. Lipsite de posibilitatea exprimării lor printr-o adeziune politică la un curent de stânga, nemulțumirile inerente economiei de piață mocnesc în tăcere așteptând forma în care vor putea răbufni.” (p. 235)

O critică (constructivă) a sindicalismului, acesta fiind un studiu de caz al situației societății civile

Decăderea organizărilor de tip asociativ survine pe fondul unui primat al deciziilor individuale asupra celor colective, marcă a individualismului în care este aruncat cetățeanul consumator. (p. 235)

Absența intelectualilor marchează și organizațiile sindicale, asemenea celor politice de stânga. Mainstream-ul intelectual continuă, din păcate, să se situeze la dreapta și departe de preocupările sociale. (p. 236)

Trebuie observată însă și o indiferență a sindicalismului față de intelectuali, idei și ideologii ce i-ar putea veni în ajutor, accentul postrevoluționar fiind pus pe forță și nu pe inteligență. (p. 237)

Noua ideologie

Discursul despre posibilitatea unei noi ideologii, adică despre faptul că noul vine indiscutabil cu o componentă ideologică, are la bază credința că puterea va avea nevoie întotdeauna nevoie de o fundamentare ideologică, adică de un amestec de adevăruri, idealuri și un noian de acțiuni manipulative pentru conservarea ei. (p. 266)

Esența noii ideologii va trebui să fie discreția, lăsând opiniei publice libertatea de manifestare și indivizilor spațiul de joc necesar pentru căutarea propriului sens al existenței. Cum însă nici unul din acești parametri nu poate fi atins la modul absolut, ea va putea fi judecată după măsura în care reușește să permită aceste manifestări; ceea ce ar presupune reducerea dozei de rău din răul necesar al democrației. Altfel spus, noua ideologie ar trebui să fie o democrație ce a reușit să-și diminueze considerabil cantitatea de rău ce pare a-i fi fost inerentă până acum. (p. 267)

---