Pentru mulți dintre noi principalul parametru al turismului actual pare să-l constituie un chip al performanței, exprimat de ideea: „Am fost acolo!”. Aceasta pare să fie sugestia esențială a fotografiilor (reluate în mod insistent, în diferite modalități), cu propria persoană situată în contexte exotice. Prin exotic înțelegem ceea ce este diferit față de mediul nostru cotidian. Cu cât este mai mare diferența, cu atât pare mai vizibilă ciudățenia. Exotismul nu constituie însă o formă de apropiere de ceva diferit, ci o formă de închidere a înțelegerii.
Înțelegerea a ceea ce este diferit nu poate să constituie unicul scop al acestui tip de călătorie (individuală sau de grup) deoarece pare să fie un standard prea înalt pentru această formă de petrecere a timpului liber.[1] Dar ea este unul dintre moderatorii întâlnirii cu spațiul pe care îl vizităm, mediind posibilitatea de a-l vedea.
Mărturisesc că-mi este familiară cecitatea cauzată de puținele cunoștințe privind locurile în care ajung și ceea ce văd. Ceea ce îmi arată că pe anumite zone a vedea este condiționat de a înțelege. În absența înțelegerii, ceea ce au alții diferit cade în zona unei forme de stranietate, revalorizată[2] prin intermediul turismului.
În esență, turismul este o formă de consum, ce pare să aibă ca obiect lumea. Lumea este însă o multitudine (geografică și temporală) de spații sociale de-o diversitate uimitoare, a cărei înțelegere presupune alte tipuri de poziționări decât cele specifice timpului liber.
Înțelegerea necesită o pregătire prealabilă și posibilitatea unei deschideri cu care să ieși în întâmpinarea noului. Nu poți călători, în sensul tare al termenului, dacă ești închis în propria minte, în propriul model de organizare a lumii. Nu te afli în călătorie atunci când porți cu tine spațiul mental specific comunității de origine. În astfel de situației ești doar turist, trecând pe lângă locurile în care crezi că te afli. Cu alte cuvinte, ratezi întâlnirea cu acele spații sociale.
În absența întâlnirii locului în care ajungi și a oamenilor care participă la specificul său rămânem cantonați în „Am fost acolo!”.
Motivațiile acestui chip de-a fi numit turist sunt multiple:
- Am fost acolo pentru că și alții au fost acolo.
- Am fost acolo pentru a nu fi aici.
- Am fost acolo ca soluție diferențierea față de alții, de evidențiere a excepționalului propriei existențe.
- Am fost acolo ca aflare departe, care te poziționează în propria comunitate.
- Am fost acolo ca încercare de împlinire a modelului existențial actual, bazat pe amploarea diversității experiențelor avute (un surogat pentru mântuire).
Înțelegerea caracteristicilor lui „Am fost acolo!” este dependentă de descoperirea specificul turismului, a rolului social al acestuia. Spre exemplu, cheltuielile care îl susțin pe „Am fost acolo!” fac parte din categoria cheltuielilor de prestigiu: sunt menite să contribuie la menținerea sau creșterea prestigiului individului în sânul comunității, mediatizarea prin intermediul rețelelor sociale servind acestui rost. Mai mult decât atât, ratarea trecerii prin locurile la modă riscă să fie interpretată ca un semnal al decăderii, al puținătății existenței. Dacă n-ai fost la … atunci pare că suferi o diminuare a trăirilor, a calității existenței personale. În acest context, „Am fost acolo!” reprezintă o soluție de eliberare față de presiunea socială exercitată de parametrii turismului.
Am sugerat anterior o diferență existentă între turist și călător, ce ar putea fi rezumată de forma: turistul este un călător „legat la ochi” de absența accesului la un nivel rezonabil de înțelegere a locurilor prin care trece.
Turismul este o formă de situarea la suprafața locurilor sociale vizitate, de a le trăi în modalitățile sugerate de marketingul oficial și de interpretările oferite de cunoscuți.
Călătoria include o dimensiune inițiatică, structurată în special în zona posibilității de-a înțelege diversitatea existenței umane, multitudinea formelor de a lumi. Sensul tare al călătoriei este o formă de completare a lui Acasă, extins de data aceasta la nivel global. În călătorie nu pleci de Acasă, ci încerci să-l întregești.
Vestea bună e că între cele două modalități de contact cu diversitatea nu există o ruptură radicală, ci mai curând diferențe graduale. Adică, există o discretă zonă de ambiguitate între statutul de turist și cel de călător. Un turist păstrează o șansă rezonabilă de-a avea momente în care devine călător, dacă are un grad de expunere la hazard (nu este închis în ritualurile turistice), dacă reușește să nu se limiteze la „Am fost acolo!” sau să-și conștientizeze acest tip de poziționare.
_____________________________
[1] Turismul face parte din comportamentul tip petrecere, care desemnează ceea ce facem în afara muncii, în timpul liber. Indicarea necesității înțelegerii în acest context pare să intre în contradicție cu categoria căreia îi aparține timpul alocat turismului, deoarece, în sensul ei tare, înțelegerea este asociată cel mai adesea cu un efort de tipul muncii. Ne-ar rămâne la îndemână experiența exoticului, într-o formă slabă a acesteia, bazată pe poziționări specifice ușurinței cognitive.
[2] Revalorizată ca bun de consum. Adică, mutată din zona multiplelor dimensiuni ale existenței sociale în cea a unui produs turistic, sărăcit de semnificațiile sale inițiale prin reducerea la cele specifice marketingului turistic.
