Tradițional, această ultimă zi din an este dedicată bilanțurilor și estimărilor, ea fiind consacrată reflectării la ce-a fost, la ce va fi și la legătura dintre trecut și viitor. În egală măsură, este o zi dedicată unei forme excepționale de trăire a prezentului, cu accent pe clipele ce fac legătura între cei doi ani (și, eventual, pe participarea lui Bacchus la medierea chipului realității).
Este ziua în care încercăm să ne amintim de cei care (credem că) contează pentru noi. Ne străduim să le arătăm acest lucru, mesajele trimise având rolul de-a reflecta poziționări deziderative față de viitorul lor. Dorința de extraordinar (care să compenseze, eventual, ce n-am reușit să facem pentru ei în acest an) ne face să alunecăm deseori în formule standard, împrumutate, riscând uneori să se întoarcă la noi urări pe care le-am transmis altora sau, mai trist, să transmitem altora urările create de ei. Având în vedere că ne întâlnim deseori în locuri comune, luând ca referință pentru trăirile noastre unele șabloane formatate social, recursul la o formă a „limbajului de lemn” al sărbătorilor nu cade în mod necesar de partea slabă a existenței, chiar dacă riscă ratarea autenticității.
Cum ar putea arăta urările autentice?
Urările ar trebui să reflecte străduința personală pentru normalitate, nu referințe temporare la extraordinar. Adică, să evităm urările care nu presupun asumarea unor riscuri și responsabilități din partea autorului.
Ar trebui să completăm urările noastre cu angajamentele pe care le asumăm, fiecare dintre noi, pentru a contribui la împlinirea lor. Legătura dintre urările și angajamentele personale ar diminua lunga înșiruire de dorințe pe seama altora, pe care le-o prezentăm sub forma mesajelor, imaginilor, prin viu grai … . În felul acesta am spori coerența urărilor cu realitatea și am reduce invazia de cuvinte cu conținut vag.
Angajamentele de sfârșit de an ar putea fi asumate față de unele persoane anume și față de toți ceilalți. Ele ar trebui să includă făgăduințe precum a fi mai buni pentru ceilalți, în multitudinea semnificațiilor posibile, a ne face datoria la locul de muncă, a tinde către maxima referință a statutului de om, a ne reduce numărul greșelilor, a-i ajuta să devină fericiți sau măcar să fie împăcați cu existența lor pe ceilalți și alte exemple de acest gen.
Angajamentele personale ar putea contribui la reducerea spaimei privind incertitudinea viitorului. (Excepție fac angajamentele față de persoanele dependente de adrenalină – cărora expunerea le medii opace la predicții le stârnește niscaiva plăceri – și cele convinse că binele poate avea doar chipul noutății absolute.)
Cum putem reduce spaima de incertitudine? Pentru a vă supra pe mulți, voi da un exemplu: mă angajez să votez astfel încât riscul de mai rău să nu depășească de fapt un bine improbabil! Evident, acest angajament este afectat de limita înțelegerii mele.
Angajamentele menite să ne împlinească urările ar trebui situate în zona unui bun echilibru între tradiție și reformă. Pentru majoritatea dintre noi schimbarea nu este bună în sine; oricât de rău ne este la un moment dat trebuie să conștientizăm că schimbările prost gestionate pot aduce un rău mai mare. Deseori ne dăm seama cam târziu cât de bine ne era cu ceea ce aveam, chiar și atunci când consideram că n-o ducem prea bine.
Adecvarea urărilor la nevoile reale ale persoanelor, bazată pe cunoașterea lor
Nu tot ce ne dorim reprezintă un bine pentru noi. În egală măsură, nu tot ce le dorim altora reprezintă în mod necesar un bine pentru ei. Banii prea mulți ne pot abate de la destinul propriei vieți, ratând contribuția la sensul existenței pe care ne-o dă afirmarea în alte planuri. O doză moderată de suferință ne poate spori înțelepciunea (deși urările privind sănătatea cad toate pe zona normalității). Unele necazuri ne ajută să înțelegem mai mult decât un morman de cărți. Belșugul peste măsură și fără efort îngrașă și obnubilează.
Adecvarea urărilor la nevoile reale pentru fiecare persoană este condiționată de cunoașterea nevoilor. Cunoașterea nevoilor unei persoane este, la rândul său, dependentă de atenția cu care am asistat sau am contribuit la existența ei de-a lungul anului. A fi atenți la ceilalți, la nevoile și trăirile lor, reprezintă unul dintre angajamentele care pot aduce o doză semnificativă de bine.
Exemplul personal de angajamente aferente urărilor de un An Nou mai bun pentru ceilalți (și, prin asta, și pentru mine):
Ca și până acum, voi încerca să observ în cea mai mare măsură că pot controla doar ceea ce depinde de mine, fiind responsabil de ceea ce intră în zona posibilităților personale! Voi persista în a nu-i considera pe ceilalți responsabili de ce mi se întâmplă (excepție făcând situațiile în care răspunderea lor este evidentă), asumând o cât mai mare parte din povara proprie-mi existențe! Voi încerca în continuare să-mi adaptez cât mai mult așteptările pe care le am de la ceilalți la măsura posibilității lor, evitând să-i împovărez cu responsabilități exagerate (fără a evita sprijinul necesar pentru a le împlini posibilitățile profesionale și existențiale)!
Mă voi strădui să-mi fac datoria la locurile de muncă, conform conștiinței personale și unor standarde de referință ce participă la chipul normalității! (Mă angajez să-mi fac datoria, însă în sensul omenesc al termenului, pentru a nu-i face invidioși pe zei.)
În acest exercițiu de diligență normală (și pentru normalitate) voi încerca să-i chinui cât mai puțin pe ceilalți cu așteptările mele și sarcinile alocate (păstrând însă ca standard de referință eforturile necesare pentru a ajunge la ceea ce cred a fi în interesul lor)!
Mă voi strădui să-mi cresc gradul de toleranță față de ceilalți (chiar dacă-mi pare cam greu de suportat și cu cel actual)!
Voi încerca să-mi păstrez preocuparea pentru bani la nivelul actual (deși am îndoieli privind încadrarea ei pe zona normalității), dacă nu o voi putea scădea! Voi încerca în continuare să păstrez ceea ce consider a fi un bun echilibru dintre contribuție și câștiguri!
Îmi voi da silința să-mi reduc în continuare gândurile negative nerostite la adresa altor, prin a (le) spune ce gândesc (situându-mă în dozele de „minciuni albe” firești unei existențe sociale cvasi-normale)! Mă voi sili să nu particip la bârfă în mod excesiv și să nu-mi formez impresiile pe baza ei (adică, să mă situez în reperele normalității sociale a bârfei)!
Mă voi strădui în continuare să mă exprim public obiectiv (asumând în același timp doza inerentă de subiectivitate și partizanatul derivat din apărarea a ceea ce cred a fi valorile personale)!
Voi încerca să-mi reduc numărul greșelilor personale, mai ales a celor față de alții (fără a putea oferi o garanție că nu le voi greși; cel puțin din punctul lor de vedere)! Mă voi strădui să fiu om, asumând erorile inerente acestui fapt, pe care le voi face, inevitabil, în noul an!
Îmi voi da silința să-i ajut pe alții (deși cred că a ne face datoria la locurile de muncă și față de familie, a ne plăti onest taxele și a trăi cât mai puțin pe seama sau în dauna altora reprezintă forme importante de sprijin).
Am și niscaiva promisiuni pentru comportamente coerente cu interesele pentru propria-mi sănătate, dar evit să el rostesc. deoarece trecutul nu-mi demonstrează consecvența în această zonă. Angajamentele față de familie sunt de-o natură mai personală, ele suportând la rândul lor o abordare prudentă deoarece le-am încălcat adesea.
Vă doresc un An Nou mai bun decât cel ce trece!
La mulți ani!
