Despre pseudo-universitari

Ideile răzlețe pe această temă îmi par mai eficiente decât un discurs amplu și acuzator. Suplimentar, nu este vorba atât de a vorbi de „ei”, cât mai curând de „noi”, de-o formă instituțională a faptului-de-a-fi-cu, de-a contribui la existența și modul de-a fi al organizațiilor, ce ne este caracteristică.

Adeseori universitățile noastre sunt locuri unde funcția devine sinecură. Spiritul de gașcă este unul din fundamentele menținerii unui astfel de statut. Pentru a fi funcțional, el este completat de un „cod deontologic” specific, care pune în practică această formă de gregarism. Rudenia biologică sau spirituală constituie una din condițiile acestei forme de neașezare instituțională. Ierarhia profesională sprijină organizarea informală (ierarhia oficială se desfășoară în contextul unor reguli informale). Cum mediul este dominat deseori de turpitudinea profesională, prevalează străduința pentru aprobarea colegilor, nevoia de sprijin, de comunitate în mediocritate.

Fundamentul faptului-de-a-fi-universitar este dat în prea mare măsură de existența unora mai slabi, special menținuți pentru a păstra buna imagine de sine a colegilor; cu cât mai mulți omega cu atât mai multă aparență de competență la restul grupului.

Atitudinea birocratică depășește cu mult capacitate de promovare a noului. „Sentimentul de universitate” (adică pretenția la o formă de universalitate a cunoașterii) se menține mai curând prin proceduri (adică prin formă) decât prin conținut. Titlul ajunge mai important decât gesturile profesionale care ar trebui să-l susțină, suplinindu-le absența.

Un astfel de universitar manifestă teamă față de orice formă de cuantificare a rezultatelor. Dorința de a crea și menține un mediu propice îi induce anularea obiectivității în evaluare. Cercetarea devine un termen care desemnează, în maximum posibil ce-i este accesibil, diferite tipuri de crestomații.

Modelul ține de un chip de-a fi periferic. Atacul centrului face parte din strategia de menținere a iluziei propriei competențe. El este însoțit de dorința izolării comunitare; critica Uniunii Europene, cu toate modificările aduse de ea în învățământ, constituie una din manifestări. Este sentimentul lui știm noi ce știm, târgul devenind un centru neștiut al lumii.

Tematica de predare este deseori specifică secolului XIX, fiind asortată cu înțelegeri aproximative ale conceptelor. Spoiala pare mai importantă decât străduința pentru o inserție personală în domeniul de specializare.

Pentru a fi profesor universitar trebuie să ai o teorie proprie ori măcar un mod personal de-a prezenta altora domeniul în care-ți pretinzi specializarea. Și în acest domeniu stăm încă sub semnul trecutului, trăind cumva efectele obligației de-a preda ideologie. Motiv pentru care corectitudinea unei prezentări depășește deseori valoarea contribuției proprii.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site