Fractura sensibilităților riscă să genereze ruptură socială

Acest articol este despre drepturile animalelor, în contextul ratării unora dintre drepturilor oamenilor. Atenția asupra acestei probleme mi-a fost atrasă de patosul mediatic al luptei contra violenței împotriva animalelor, căruia îi zăresc exagerările.

Pentru a nu fi judecat greșit la tribunalul noii societăți civile[1], încep cu câteva precizări:

  • Îmi plac animalele! Consider că episoadele de violență gratuită împotriva lor dezvăluie ceva din anormalitatea celor care le practică.
  • Sensibilitatea mea este remodelată semnificativ de noile abordări teoretice care generează punți peste tradiționalele prăpăstii dintre om și alte viețuitoare. Cu alte cuvinte, citesc și eu cărțile lui Frans de Waal[2] and &, fiind marcat de noua perspectivă, la care ader într-o măsură semnificativă.
  • Perspectiva mea este una evoluționistă: consider că omul are un număr suficient de asemănări cu „rudele sale” (începând cu primatele și continuând cu o serie întreagă de alte vietăți) pentru a putea vorbi cu temei despre o reașezare a relației dintre umanitate și restul vietăților.[3]

Asta nu mă împiedică însă să remarc exagerările cărora societatea contemporană le cade victimă, situate în zona corectitudinii politico-zoologice. Lor li se adaugă disjuncțiile cognitive colective: condamnăm violențele împotriva animalelor dar, în același timp, permitem vânătoarea sau le creștem pentru a le mânca (evident, după ce le ucidem); milităm pentru adăposturi și hrană pentru animale dar ne revoltăm împotriva măsurilor de protecție socială … și lista poate continua.

Sunt conștient că noile tehnologii au generat apariția unor noi sensibilități. În același timp însă, deoarece mi-am petrecut copilăria în mediul rural, am un grad semnificativ de înțelegere și pentru vechile sensibilități. Acelea în care oamenii taie porcii pentru a-i mânca, după ce au trudit un an de zile pentru a-i hrăni, își lovesc vacile, ocazional,  în scop „educativ” după ce muncesc pentru a le întreține, dau cu biciul în cai pentru a-i mobiliza la muncă, după ce s-au chinuit să-i strângă nutrețul necesar… Oamenii aceștia au dreptul să-și păstreze locul în societate, respectiv modul lor de viață. Aceste practici fac parte din tradiția pe care vrem să părem că o respectăm purtând ii și marame, refugiindu-ne în zone tradiționale de Crăciun sau de Paște, vorbind lăcrămos despre valorile societății tradiționale…

Este ușor să ne revoltăm teoretic, la televizor, de o parte sau de alta a ecranului, ori în spațiile sociale virtuale, ascunși în spatele gadgeturilor cu care le accesăm. Însă, fără a avea pielea prinsă în jocul supraviețuirii în acea lume ajungem să stabilim reguli al căror risc este suportat de alții. Distanța tot mai mare dintre deciziile individuale și consecințele lor, umplută deseori de interpuși, este o trăsătură a societății contemporane ce își arătă treptat consecințele negative.

Elanurile progresiste ne poartă uneori în zona exceselor pe care moralele de exercițiu le propun din când în când societății pentru a-i testa limitele, accentuându-ne disjuncțiile cognitive. Elanul civilizator ce ține să introducem animalele în zona drepturilor sociale ratează în același timp îngustarea continuă a spațiului libertăților noastre. Văd prea puțini oameni revoltați de puterea în creștere pe care o au asupra noastră atât statul cât și câteva mari companii[4]. Asaltul continuu asupra vieții private (legea împotriva spălării banilor este doar ultima dintr-un șir lung de violențe asupra drepturilor individuale) și libertăților individuale (acordarea unor puteri sporite Poliției) sunt doar câteva dintre exemple.

Dacă aceste exemple nu vă spun nimic în privința modificărilor mentalității atunci analizați-l pe cel sugerat de actualul ministru al Educație: sancționarea copiilor este condamnabilă[5]; la fel, ridicarea tonului la ei. Este ușor să idealizăm comportamentele; mai greu este să ne imaginăm ce se întâmplă cu o societate în care rupem legătura dintre deciziile individuale și suportarea consecințelor acestora. Este normal să renunțăm la pedeapsa fizică. Dacă renunțăm la însăși ideea de pedeapsă ne va fi greu să-i învățăm pe copiii noștri că fiecare comportament are consecințe, unele dintre ele (comportamente și/sau consecințe) fiind indezirabile. Mai mult decât atât, ne va fi greu să-i facem să înțeleagă ce este acela un sistem penal și să le prezentăm argumentele pentru pedepsirea adulților.[6]

Ratând prudența în abordarea modificărilor axiologice pe care le avansăm ne vom trezi că nu le mai putem suporta consecințele. În bună măsură în discuție este o ruptură radicală între moduri diferite de-a fi. Dacă putem accepta lărgirea cadrului normalității în privința multora dintre preferințele sexuale ale compatrioților noștri[7] atunci sigur putem fi de acord să evităm condamnarea penală a  strategiilor de supraviețuire practicate de părinții și bunicii noștri.

[1] Așezat pe combinația dintre orientarea ideologică specifică corectitudinii politice și cea caracteristică conservatorismului de tip neo-liberalismul. Nu vă grăbiți să criticați acest amestec! Până de curând nici eu n-am crezut că este posibil. Realitatea mi-a demonstrat însă că m-am înșelat.

[2] După ce am citit Bonobo și ateul,  Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor? și alte câteva cărți de acest tip m-am uitat cu alți ochi la câinele părinților mei (pe care-l țineau în lanț, evident; între timp a murit săracul – în perioada în care era lăsat liber), fiind convins că mă înțelege. Recunosc că acum mă mustră din când în când conștiința că nu m-am jucat mai mult cu el. Măcar atât să fi făcut, că în privința hranei aveau grijă de el părinții mei.

[3] În același timp însă, tind să cred că omul se va apropia curând de statutul ontologic tare de creator, generând noi forme de inteligență, respectiv un alt domeniu existențial. Nu sunt sigur însă de consecințele acestei puteri a umanului.

[4] Frecvent observ oameni care se pretind liberali militând pentru creșterea puterii statului, în dauna vieții private; liberalismul lor se reduce la reducerea – sau „ocolirea” impozitelor și la diminuarea cheltuielilor sociale ale statului.

[5] Nu mă refer la violențele fizice ca forme de pedeapsă.

[6] O altă disjuncție cognitivă: oamenii care militează pentru eliminarea sancțiunilor aplicate copiilor dar susțin creșterea controlului statului și sporirea pedepselor pentru diferitele infracțiuni.

[7] Evident, fac excepție preferințele sexuale ale bărbatului caucazian, considerat autor al tuturor nedreptăților de activiștii corectitudinii politice.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site