Libertatea presupune egalitatea de șanse

Susținătorii neo-liberalismului au parțial dreptate: în mod cert nu suntem egali. Nu suntem la fel de bogați, frumoși, inteligenți, sănătoși etc. Însă, nu toate inegalitățile pot fi utilizate ca argumente în favoarea libertății, deoarece unele dintre ele pot fi generate de organizarea socială. Perpetuarea socială a unor inegalități nu este coerentă cu libertatea.

Pe un anumit interval problema libertății o constituie egalitatea de șanse[1]. În măsura în care libertatea de a admite social inegalitățile dintre oameni generează inegalitate de șanse, ea se transformă în altceva: este o libertate ce-și încalcă limitele[2].

Bogăția este distribuită în mod diferit în funcție de hărnicia personală dar și în funcție de hazard. Or, hazardul poate include și inegalități sociale: ne-am născut într-o familie mai înstărită, avem rude care ne-au sprijinit, am fost ajutați să prosperăm etc., putând enumera aici toate situațiile în care bogăția este derivată din inegalități sociale.

Dacă reușita socială depinde de inteligență, atunci suntem obligați să ținem cont că diferențele de inteligență depind atât de genetică (hazardul genetic) cât și de mediu (hazardul social). Banii nu-i fac pe oameni mai inteligenți, dar pot media situarea lor în medii mai favorabile dezvoltării inteligenței. Studiile efectuate pe gemenii mono-vitelini separați la naștere arată că gemenii crescuți în familii sărace au probabilitatea crescută de a avea un coeficient de inteligență mai mic decât cei crescuți în familii înstărite[3]. Cu alte cuvinte, sărăcia sporește riscul de neîmplinirii intelectuale (luând că reper al împlinirii copilul crescut într-o familie medie din punctul de vedere al averii). Copiii născuți în familii sărace intră în jocul social cu un handicap. Dacă le condiționăm accesul la educație în funcție de avere (una dintre obsesiile neo-liberale) atunci le diminuăm, iarăși, șansele. La final îi considerăm vinovați că sunt proști, începând să discutăm despre posibilitatea interzicerii dreptului de vot, de a fi aleși, mai nou de a avea permis de conducere etc. Într-un astfel de exemplu diferențele de avere generează inegalități care aduc după ele anularea unor libertăți.

Unul dintre indicatorii egalității de șanse îl constituie funcționarea liftului social, el indicând posibilitatea oricărui cetățean născut în straturile sociale inferioare de a accede la cele superioare prin intermediul eforturilor personale. Într-un stat democratic modern liftul social este parte a libertății. Cetățenii care au utilizat diferitele posibilități de accesiune socială în perioada comunistă pot avea o percepție diferită asupra nivelul libertății din societatea actuală. În contextul libertății de exprimare ce caracterizează societatea contemporană, ei dreptul să-și afirme nostalgiile fără a fi stigmatizați. S-ar putea ca prezentarea lor să extindă perspectivele asupra libertății.

În sens comun, libertatea înseamnă posibilitatea cetățeanului de a face ceea ce dorește (fără a afecta libertatea altora). Unele libertăți sunt la îndemâna tuturor. Altele sunt însă condiționate de posibilități intermediare, cel mai adesea de natură economică. Din definiția actuală a libertății cred că face parte un dram de egalitate de șanse în a accede la un nivel mediu al libertăților posibile.[4] Accesul gratuit la nivelele bazale ale educației și serviciilor de sănătate face parte din această structură obligatorie a egalității de șanse. Un stat care nu oferă cetățenilor săi un nivel rezonabil al egalității de șanse în accesul la educație și la sănătate anulează le anulează o dimensiune a libertății. Excesul de liberalism poate limita libertatea unora dintre cetățeni. Uneori mai multă libertate (pentru unii) poate să însemne de fapt mai puțină libertate pentru toți.

(Pseudo)liberalismul românesc pare paradoxal: în cadrul lui oameni care s-au bucurat de gratuitatea educației și a serviciilor de sănătate ajung sa lupte pentru privatizarea acestor bunuri sociale. Acești oameni au înhățat un beneficiu social construit prin solidaritatea generațiilor anterioare, dar refuză să-l perpetueze pentru copiii celor care i-au susținut. Au beneficiat de gratuitatea studiilor, dar acum sunt susținători vehemenți ai privatizării educației. Au accesat serviciile medicale în mod gratuit, dar acum susțin privatizarea unităților publice și doresc desființarea solidarității sociale a fondurilor pentru sănătate. Cred însă că în astfel de cazuri în discuție este componenta ideologică a neo-liberalismului (căreia cetățenii îi cad victimă), ea apărând interesele centrate pe profit, indiferent de costurile acestuia sau de cine le suportă.

Chiar dacă rolul său în viitor este incert, capitalismul este legitim, el constituind o parte esențială a dinamicii sociale, stimulând interese individuale și inegalități legitime. Există însă câteva domenii sociale în care legitimitatea intervențiilor sale este pusă în discuție în mod întemeiat, motivul constituindu-l afectarea egalității de șanse. Serviciile bazale de sănătate și educație sunt un exemplu de limitare a intervențiilor intereselor de tip capitalist. De obicei statele au libertatea de a decide în această privință; spre exemplu, prin intermediul principiului subsidiarității Uniunea Europeană a lăsat la îndemâna statelor membre decizia. România a decis să asigure tuturor cetățenilor săi dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34, alin. 1 din Constituție), transpunerea acestui drept făcându-se prin intermediul sistemelor sociale de sănătate, și la accesul gratuit la învățământul de stat (art. 32, alin. 4 din Constituție). Cu alte cuvinte, Constituția consfințește dreptul la egalitatea de șanse, așezând România în rândul statelor cu abordare europeană a sistemului libertăților.

Libertatea presupune egalitatea de șanse. Egalitatea de șanse este posibilă doar în condițiile existenței accesului egal la câteva servicii publice.

 

[1] Egalitatea de șanse este diferită de egalitarismul specific ideologiei comuniste. Chiar dacă și egalitatea de șanse presupune un nivel de transfer al veniturilor, ea este limitat la susținerea câtorva sisteme sociale capabile în cea mai mare măsură de a genera șanse egale, respectiv, în absența cărora inegalitățile ar fi prea mari pentru a genera o societate coerentă cu valorile democrației. Egalitatea de șanse presupune un nivel rezonabil de solidaritate socială.

[2] Considerând că limitele libertății personale sfârșesc acolo unde ea încalcă libertatea altuia.

[3] Unul dintre multele exemple în acest sens: Daniel A. Hackman and Martha J. Farah, Socioeconomic status and the developing brain, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3575682/ . Există și o altă categorie de studii care sugerează că mediile sociale sărace tind să aibă o pondere mai mare a influenței asupra inteligenței decât terenul genetic. Un exemplu în aceste sens: Turkheimer E, Haley A, Waldron M, D’Onofrio B, Gottesman II., Socioeconomic status modifies heritability of IQ in young children,  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14629696 .

[4] Definiția libertății este condiționată de contextul istoric. Un exemplu al schimbărilor de paradigmă: dezbaterile privind problemele de mediu țin de domeniul apărării dreptului la viață și a libertăților generațiilor viitoare. Cu alte cuvinte, contextul adecvat pentru analiza libertății nu-l constituie doar prezentul și trecutul, ci și viitorul. Limitele libertății personale nu sunt conturate doar zona în care începem să afectăm libertatea altor persoane actuale, ci și în spațiul în care prin utilizarea libertăților noastre restrângem libertatea generațiilor viitoare.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site