Corpul nostru oferă un patern de stimulare. Ideea corespunde cu experiența pacienților căror le-a fost îndepărtată o parte din creier, domeniile lipsa fiind formatate în zona rămasă datorită orientării pe care-o oferă canalele de stimulare. Intervine aici modelul de stimulare pe care-l constituie corpul. Corpul constituie astfel transcendentalul, realizând domeniul ce deschide posibilitate similitudinii și a înțelegerii reciproce.
Un patern de stimulare ne oferă și mediul; ar fi mai potrivit să vorbim de cumularea a două paternuri. În aceeași categorie pot fi incluse și categoriile stilistice ale lui L. Blaga. Ideea este că situarea într-un mediu specific (natural și istoric) oferă paternuri de stimulare; astfel, mintea este turnată în anumite matrice, formându-se domenii specifice. Încerc un exemplu: există diferențe între un om care locuiește pe malul mării și altul care își duce traiul la munte, aceștia, datorită condițiilor specifice de mediu care generează modele formative diferite, vor avea cel puțin câteva diferențe în ceea ce privește modalitate de constituire și articulare a domeniilor conștiinței; unul va fi orientat mai mult către apă, și va gândi obligatoriu existența unei zeități a apei, iar celălalt modelat de condițiile montane va proiecta cel puțin o zeitate specifică acelor locuri.
Dacă luăm în considerare influenţa emoţiilor, atunci mintea nu este numai ceea ce face creierul; la naşterea gândurilor contribuim cumva cu tot corpul nostru ( ba chiar cu toată existenţa noastră cotidiană, încercând să surprindem şi acel sprijin pe lucrurile ce ne înconjoară pe care-l realizează conştiinţa).
De văzut care este rolul durerii în structura conştiinţei, pornind de la rolul de marquer al limitelor corporale pe care ea îl constituie.
Exemplele de cazuri în care înlăturarea unei părţi a creierului, cu regiuni întregi care au responsabilităţi specifice, este urmată de recuperarea unei bune părţi din acele funcţii (nu foarte multe exemple de acest gen, e drept) justifică teoria conform căreia domeniile vieţii sociale au o puternică acţiune formativă asupra conştiinţei. Cum recuperarea funcţiilor este puternic dependentă de o stimulare continuă a întregului organism, stimulii transmişi de senzorii externi forţând o organizare cerebrală, este evident că la această adevărată „formatare” a conştiinţei contribuie în mod semnificativ şi modul de dispunere senzorio-motorie, el constituind unul din apriorii conştiinţei. Ceea ce justifică odată în plus aserţiunea: corpul este transcendentalul, raportat la conştiinţă.
Având toate acestea în atenţie putem considera că o bună parte din structura conştiinţei este „depozitată” în social, de unde va fi transferată, prin intermediul procesului de învăţare (în accepţiunea maximă a acestuia) noii fiinţe. În acelaşi timp, trebuie luat în considerare şi rolul formativ al mediului, meritând a se ţine seama de categoriile stilistice (este evidentă preluarea de la Lucian Blaga; consider necesară o extindere a cercetărilor în această direcţie) ca modelatoare a structurii conştiinţei.
