(Fotografie Undercover #2 by Nurkholis, preluată după http://www.we-painting.com/social-criticism-in-indonesian-contemporary-art)
Instinctele noastre sociale ne împing să accedem la orice poziție pe care ierarhia, inevitabilă oricărei societăți, o permite. Această orientare este ambivalentă axiologic, ea putând genera la fel de bine fapte rele și gesturi meritoase. În discuție este și sistemul axiologic al societății, distanța existentă între aspectele formale și cele informale ale acestuia.
Ne temem de noapte nu doar pentru ceea ce am putea păți, ci și pentru ceea ce am fi în stare să facem la adăpostul anonimizării favorizată de întuneric. Întunericul este de fiecare dată în noi și în afara noastră.
Umanismul este rareori compatibil cu organizarea statului național, în condițiile în care slăbiciunea unei astfel de organizări sociale o constitui nevoia de a instituționaliza demonizarea cetățenilor din statele cu care există diferite divergențe. În mod ciudat, în universul de discurs umanist prea puțin îndrăznim să vorbim despre răul adus de datele naționale (acestea participă la controlul oficial al discursurilor permise).
Critica societății nu are ca scop desființarea ei, ci identificarea părților rele și căutarea unor soluții pentru a le remedia. Critica este totodată o formă de protest continuu exercitată de autor.
