Gândirea este dependentă, în fiecare moment, de monitorizarea permanentă a corpului pe care o realizează complexul neuro-hormonal. Este motivul pentru care gândurile tind să reflecte, simultan, o perspectivă asupra propriului corp și un punct de vedere asupra lumii. Sau, mai bine spus, un punct de vedere asupra lumii pornind de la perspectiva pe care o donează corpul propriu. Altfel spus, pentru judecățile aplicate asupra lumii[1] avem nevoie de fiecare dată de o cunoaștere a poziției noastre în ea (la care contribuie, spre exemplu, amintirea și parte din receptorii interni) și de un anume a ști despre propriul organism, eventuala decizie reflectând aceste categorii de informații.
Emoții, pulsiuni, pofte…; toate exprimă strategii înnăscute ale individului de cooperare cu mediul.
Partea interesantă este că atunci când ne lăsăm prinși de emoțiile profunde lăsăm să se ivească „eul ancestral”, fiind martorii manifestării fundamentelor pe care socialul și, uneori, propria contribuție[2] au așezat medierile ce dau seama de apariția persoanei. Astfel de momente pun în scenă posibilitatea unei schizofrenii[3] a eului, fiind vizibile atât dimensiunile structurilor afective care-i susțin existența cât și modelările culturale suferite de „suprastructura cerebrală”.
[1]Judecăți ce reflectă prinderea în lume și nu distanța teoretică față de ea (chiar dacă și în cazul judecăților teoretice prinderea este prezentă cel puțin ca rest).
[2] În măsura în care putem vorbi de propriu în acest amestec de presiuni interne și externe. Interpretată ca rezultat al acestor contexte persoana devine cumva un efect al hazardului, pe care existențialiștii îl desemnează ca aruncare în situație.
[3] În sensul de bază al termenului schizofrenie, cel de minte scindată. Evident, aici sensul se recompune pe alte coordonate, fiind co-prezente mintea (în sensul ei modern) și structura afectivă. Altfel spus, folosirea termenului schizofrenie este îndreptățită doar în măsura în care ne așezăm în interiorul distincției moderne între rațiune și emoții, fiind anulată de acele interpretări contemporane care așează în cadrul aceleiași dimensiuni mintea și emoțiile, cele din urmă intrând de fapt în structura conștiinței.
