Într-o lume ce are puterea drept sens final, libertatea este posibilă doar ca eliberare, fiind obligată de fiecare dată să se raporteze într-o modalitatea sau alta la putere. Orice eliberare devine la rându-i temei pentru o altă cratologie, adică prilej de limitare a altor libertăți. Motiv pentru care discursul despre libertate își va găsi de fiecare dată eliberarea adecvată în care se închide. Orice eliberare este o forțare a libertății, adică un apel la putere, împlinind astfel sensul așteptat.
Criterii de diferențiere umană: forța (ca putere de control asupra mediului și asupra altora), nașterea (ca filiație față de un trecut întemeietor, care donează orientarea și puterea), banul (ca putere de consum), cunoașterea (cale către Adevăr, adică drum ocolitor către putere). Egalitatea este doar pretextul pentru întemeierea altei ordini; adică a ordonării în mod diferit a accesului la putere.
Eul este o continuă zbatere între dat și alegerea de sine. Doar că alegerea de sine se face întotdeauna într-un context, care este parte a datului.
Dată fiind orientarea noastră ustensilică, poate că o cunoaștere deplină a umanului de către om constituie cel mai mare risc pentru umanitate. Tot ce știm despre noi ar putea fi lesne folosit ca armă împotriva celuilalt. Este marele pericol al unei științe lipsită de deontologie, adică una pentru care a cunoaște reprezintă singura valoare. Blamul sub care cade plagiatul în știință ar putea să dea seama de această spaimă de incontrolabil, de renunțare la principii, într-o lume în care cunoașterea aduce tot mai multă putere. Bioetica pare să fie numele sub care se așează voința de etică în cunoaștere și în praxisul ce-o însoțește.
