Eroarea (biasul) confirmării este tendința de a observa doar informațiile care ne confirmă o teorie, fără să zărim acele informații care ar putea-o infirma. Cu alte cuvinte, ne raportăm în mod selectiv la informații, observându-le doar pe cele care ne convin. Aranjarea selectivă se aplică atât informațiilor noi cât și celor aflate în memorie (ultima cunoscut sub formula memoria este selectivă).
În termeni electorali: după ce ne-am fixat preferințele asupra unui candidat (adesea este vorba de o selecție inconștientă) vom vedea cu prioritate informațiile care confirmă preferința noastră și pe cele care discreditează candidatul concurent. (Este o paradigmă în care poate fi interpretată dezbaterea electorală!)
Dacă doriți o verificare practică, vă invit să luați o coală de hârtie, să o împărțiți în două coloane și să notați următoarele informații: în stânga emisiunile, articolele și alte tipuri de informații pe care le-ați accesat legate de candidatul de stânga și în partea dreaptă aceleași informații legate de candidatul de dreapta! Apoi, pentru fiecare flux de informații notați: în stânga fiecărei coloane cu + informațiile pozitive despre acel candidat și în dreapta ei cu – informațiile negative.
Dacă veți efectua în mod onest acest demers, el vă indică următoarele:
– Tindeți să accesați informațiile pozitive despre candidatul preferat și pe cele negative despre concurentul lui.
– Accesați mai mult informațiile referitoare la candidatul preferat (mai ales cele pozitive).
– Amplificați importanța informațiilor negative despre candidatul concurent și a celor pozitive despre candidatul preferat.
– Tindeți să găsiți defecte colegilor sau rudelor care afirmă că votează cu candidatul concurent.
O metodă de auto-verificare: ori de câte ori considerăm că am găsit informațiile necesare care să ne confirme teoria să ne întrebăm dacă este adevărată sau ne-am dorit să fie adevărată.
Scurte prezentări ale modului în care funcționează eroarea confirmării în cadrul mecanismelor electorale:
Informații structurate pe această temă puteți găsi aici. Ele constituie un bun punct de pornire pentru documentarea pe această temă.
(Sursa imaginii: http://www.datasciencecentral.com/profiles/blogs/the-deadly-data-science-sin-of-confirmation-bias)
Cum poate fi explicat acest bias? Voi prezenta în continuare o scurtă interpretare personală.
Conceptul esențial care definește o astfel de poziționare a minții noastre (apărarea și augmentarea propriilor convingeri) este cel de intenționalitate. Intenționalitatea este o caracteristică universală a minții, reflectând orientarea ei, situarea acesteia, în mod irevocabil, într-un punct de vedere, într-o perspectivă. Intenționalitatea este un sine qua non al minții omenești. Tind să fiu de acord cu Daniel Dennet care face din intenționalitate o caracteristică a oricărei forme de inteligență (Dennet deschide un subiect extrem de fertil pe această cale: posibilitatea de a cerceta ivirea minții omenești î contextul explicației evoluționiste). Rezumând, fiecare dintre noi este irevocabil prins într-o anume perspectivă, obiectivitatea (în exemplul dat, evitarea erorii) fiind ceva spre care tindem.
Credințele noastre fac parte din structura esențială a eului, fiindu-ne definitorii. În lipsa unor convingeri personale am risca ratarea identificării: fără posibilitatea de a spune „Eu cred asta…!” (o formă de poziționare într-un context cu mai multe opțiuni posibile) nu am reuși să identificăm „locul” în care ne aflăm în contextul spațio-temporal al existenței. Valorile (ca asumare a unor convingeri; evident în defavoarea altora) fac parte din structura eului, jucând rolul de surfactant al acestuia; în lipsa lor este riscată „colabarea eului”. Confruntați cu acest risc, asumăm în mare grabă poziționări, care ajung să facă parte din scheletul eului, și apoi interpretăm informațiile în mod coerent cu aceste elemente structurale. Orice convingere, indiferent de modul în care ia naștere, este de preferat absenței oricărei convingeri. Cu cât contextul social este mai solicitant în ceea ce privește necesitatea unei poziționări a persoanei (campaniile electorale aduc cu ele astfel de solicitări), cu atât se accentuează tendința de-a asuma o convingere, indiferent cum ia naștere aceasta. În esență, acest tip de poziționare în apărarea propriilor convingeri constituie un mecanism de „supraviețuire culturală”. Apărarea propriilor convingeri intră astfel în zona de acțiune a mecanismelor se auto-apărare, activându-se instinctele specifice. În cazul erorii de confirmare suntem de partea noastră.
