Caută
Avatarurile unei existențe

COVID-19

Există două motive esențiale pentru preocuparea mea față de problema pandemiei COVID-19:
Primul este pragmatic: sunt prins cumva în dinamica evenimentelor, fiind nevoit să găsesc soluții pentru cei care se află în această luptă. Acest motiv este și o sursă potențială de subiectivitate, existând riscul ca opiniile mele să fie tulburate de interesul pe care-l am pentru această perspectivă. Onestitatea intelectuală și, mai ales, normele academice mă obligă să recunosc posibilitate a greși din cauza interesului pe care-l am pentru problema în discuție. Chiar dacă mă străduiesc să mă poziționez obiectiv știu că pot fi subiectiv fără să-mi dau seama. De aceea, recomand ca lectura ideilor mele pe această temă să fie făcută ținând cont de acest potențial conflict de interese.
Al doilea este de ordin intelectual: cred că a ști/considera că poți contribui cu ceva la lupta dată de societate împotriva pandemiei COVID-19 și a nu o face reprezintă o trădare a rostului personal. Într-o judecată (nejustificat de) dură aș spune că gestul de a se cantona în zona preocupărilor curente din partea celor care ar putea contribui la un spor de cunoaștere specifică acestor vremuri este echivalentul situării în zona „dezbaterilor despre sexul îngerilor”. Există o limită evidentă a acestei critici: tăcerea ar putea fi mai bună decât abordările eronate. Cu alte cuvinte, modestia ar putea fi mai utilă decât îndrăzneala. Spaima indusă de riscul erorii mă face să reflectez deseori la această dilemă. În același timp însă, sper ca măcar o parte din modul de-a fi al științei să fi străbătut deja în mentalitatea noastră, lectura critică a ideilor mele reducându-mi posibilitatea cantonării în zona erorii. Oricât de dureroasă ar fi critica pentru orgoliul personal (durerea tinzând să fie invers proporțională cu amploarea erorii), știu că aceasta este soluția pentru a ne muta cât mai mult în zona societății bazate pe cunoaștere. Cred că cunoașterea este șansa noastră în lupta împotriva pandemiei COVID-19, ea fiind necesară pe toate palierele vieții sociale.

Două asimetrii cognitive în pandemia COVID-19

În aceste rânduri pornesc de la ideea că situația prin care trecem este marcată de o serie de asimetrii, regulile cognitive tradiționale riscând să genereze riscuri greu vizibile. Voi încerca să evidențiez două dintre asimetriile relevante...

O poveste pentru protestatari: ce este cu „protecția medicilor”

Deoarece fac parte dintre autorii morali ai poveștii numite „imunitatea medicilor”, prezint public o explicație sintetică și articolul în care am tratat această problemă. Această prezentare  se adresează în special protestatarilor, mizând pe dorința...

De ce trebuie să mai poarte mască persoanele vaccinate?!

Așa cum arătam într-un text de la începutul lunii decembrie, dacă nu ținem cont de limitele științei în comunicarea publică atunci riscăm să alimentăm teoriile conspirației. Încerc aici o explicație a ceea ce pare un paradox: menținerea...

Credeți că dr. Flavia Groșan are dreptate?!

Dacă ne raportăm la idealul medicinei bazate pe dovezi atunci suntem nevoiți să constatăm că poziția medicală a dr. Flavia Groșan este greșită, în acest caz titlul articolului fiind menit mai curând să atragă atenția. Există însă câteva nuanțe care...

Cine trebuie să demonstreze că vaccinul AstraZeneca este sigur?!

Observ că oficialitățile se înghesuie la afirmații de genul „Nu există dovezi că vaccinul AstraZeneca are efecte negative…”. Cred că decidenții care fac asta nu-și înțeleg rostul și responsabilitățile: nu noi, populația, trebuie să dovedim că un...

Despre ezitarea vaccinală și talibanismul pro-vaccinal

Ezitarea vaccinală se referă la situațiile în care există posibilitatea vaccinării dar deciziile persoanelor privind vaccinarea întârzie sau vaccinarea este refuzată. După cum reiese din definiție, amploarea ezitării vaccinale poate fi măsurată doar...

Viorel Rotilă

În căutarea identității