Anul acesta am publicat prima versiunea a unei cărți despre acasă, cu titlul: Despre Acasă. În căutarea identității.
Gândurile care au dat naștere interogației pe tema semnificației lui acasă au luat naștere în urma unor discuții online purtate în anii anteriori în preajma Crăciunului. Multe dintre ele se găsesc, într-o formă apropiată de cea a textului cărții, în acest spațiu. Preocuparea este, iarăși, actuală, sperând să-i pot furniza câteva completări.
Între timp pare să devină relevantă o altă dimensiune a întrebărilor din orizontul lui acasă: Ne mai putem simți acasă în România? Răspunsul definitiv la această întrebare nu cred că poate fi dat exclusiv în orizontul politicii, priza adecvată la istoria națională și înțelegerea structurii alterității fiind câteva puncte rezonabile de pornire pentru această investigație.
Ar trebui, poate, să admitem o altă variantă de debut a acestei analize: Nu ne-am simțit niciodată definitiv acasă în acest spațiu! Voi încerca să furnizez câteva argumente posibile pentru această idee:
- În măsura în care există o legătură între creștinism și nașterea poporului român (nu intenționez să mă pronunț pe această temă) a te simți acasă în această lumea pare a fi ceva nefiresc. Domiciliul definitiv al creștinului ortodox pare să fie lumea de dincolo, această proiectare a lui acasă putând să explice puținătatea construcțiilor ce aspiră la durata în timp existente în spațiul nostru.
- Am trăit tot timpul orientați către alte centre ale lumii, care au generat direcții probabile pentru punctele de fugă constituite de modelele noastre de acasă. Roma, Constantinopole, Viena, Moscova, Paris, Berlin, Londra, Washington constituie doar câteva dintre indicațiile istorice ale acestei continue rătăciri a identității noastre.
- Dorința de a fi altfel și altundeva este comună multor națiuni, ea fiind determinată nu de ceva intrinsec existenței lor, ci de istoria dezvoltării sentimentului de apartenență la lume. Cu alte cuvinte, este firesc să luăm în considerare varianta că alții sunt mai apropiați fie de Divinitate fie de esența lumii/umanului, întrebându-ne asupra raportului pe care locul propriu îl are cu acel spațiu.
Cred însă că răspunsul fundamental este altul: În măsura în care nu reușim să ne simțim acasă aici, vom rata întâlnirea cu propria identitate și în alte spații geografice sau culturale. Confortul civilizației occidentale, accesat „la ea acasă”, nu va putea anula nici întrebarea, nici incapacitatea noastră de a-i găsi răspunsuri adecvate.
S-ar putea ca răspunsul la problema căutării lui acasă să aibă o soluție simplă: Ne vom găsi Acasă în măsura în care vom reuși să generăm în acest spațiu variantele de a fi împreună care să ne apropie de idealurile noastre.
