Postez aici articolul primului invitat, Caton Musceleanu. Articolul a fost transmis sub forma unui „comentariu” la câteva din postările mele (Despre Crăciun, „acasă” și înstrăinare, Despre spaima de normalitate, De ce nu putem forma o comunitate?!, Scrisoare către Moș Crăciun). Însă, cum el este cu mult peste nivelul articolelor în prelungirea cărora s-a ivit, fiind născător de idei și comentarii într-o mai mare măsură, merită cu prisosință un caracter de sine stătător (menținându-l totodată și în locul postat inițial).
Cer iertare si ma expun public si LUNG aici la cererea lui Viorel. Il citez : “mi-ar fi plăcut să fie postat pe blog, pentru a putea continua discuția într-o modalitate publică; cel puțin pe anumite teme”
Cer iertare pentru eventuale greseli de exprimare (nu gandim in aceiasi limba materna ) si pentru faptul ca in “egoismul meu” desi l-am descoperit recent pe Viorel in spatiul public, am vrut sa mi-L trag in dialogul „departat de ochiul critic al potentialului co-PARTICIPANT” la ceea ce el numeste “discutie publica pe anumite teme” iar TEMELE COMUNE identificate in postarile lui io le adun in manunchiul conceptelor: ACASA, COMUNIUNE, FEMEE, CONSTIINTA, GRIJA, COMUNITATE, MINTE, DESCURCAREALA si, nu in ultimul rand “LIMBA POSDRUgheza” de la care a pornit relatia noastra in jurul emotiilor prin care VIOREL si-a imbracat BRADUL DE CRACIUN si cererile lui LEGITME in numele echipei si beneficiarilor proiectelor lui, prin care el isi substantializeaza spatiul lui ACASA , AICI IN ROMANIA.
Parcurgand postarile lui pentru a identifica aceste “TEME COMUNE” , am sesizat putinatatea comentariilor, de unde trag concluzia ca audienta lui are mult bun simt si cunoaste „valoarea TACERII”. Probabil ca daca vom gasi acel IDEALTIP/ PROIECT MODELABIL de interes comun vom trece si la proiectarea in comun a IDEALTIPULUI COMUNITATII in care sa ne simtim ca ACASA si deci, sa ne sprijinim reciproc in a coagula viziunea care sa-l determine sa iasa din unghiul mort in care este pozitionat si pentru edificare, il citez din nou : “Singurul proiect care mă bântuie la ora asta este renunțarea la proiecte” iar explicatia, pentru cine si-a insusit “POSDRUgheza” :)) o gaseste citind : “Scrisoarea catre Mos Craciun”.
Oare cine m-ar putea decodifica in afirmatia: “ma recunosc in salbaticia celui haituit si cer iertare ca o retransmit si nonverbal si/sau sub vesmantul celor mai frumoase cuvinte /imagini. Sper a fi inteles doar de cei animatii de reconstructia comuniunii intre traitorul spaimelor ancestrale metamorfozate si identificate senzitiv in haloul axiologic al tulpinei lui ACASA cel din ADN-ul unui ACASA PRIMORDIAL si care, inca nu a receptionat “sosirea opresorului” prin urmare, este inca in starea in care crede ca viata este si ALTCEVA decat reusita supravietuirii prin omorarea concitadinului-conlocuitorului / vecinului / competitorului.
De curand, o mama de 80 de ani, imi povestea in 3 minute cat a durat dialogul ca in urma bataii dintre cei doi fii ai ei cu care inca mai este obligata sa convietuiasca si inca ii mai ajuta din pensia ei, in timp ce ei/copii ii asteapta/doreste moartea mamei lor pentru a-si imparti mostenirea, in timp ce ea astepta sa intre in curtea ei “organele de ordine” ea mama cea batrana s-a retras imediat dupa bataia baietilor ei , s-a retras in CASA intinzandu-se pe pat si incerca sa se apere de un stop cardiac sau de o comotie cerebrala, incercand sa aduca in mintea ei imagini trecute/traite si foarte frumoase. Ce facea ea ( acesta mama batrana ) ce facea ea de fapt in “asteptarea fortei exteriorului” care sa restabileasca ordinea convietuirii in substanta lui ACASA ? Ea arunca prin imagini/emotii frumoase un POD AL SUPRAVIETUIRII PESTE VIOLENTA SPECIFIC MASCULINA ( chiar daca vorbim de 2 dintre fii ei ) .
Ia recititi acum afirmatia de mai sus ?
Devine ea mai inteligibila ? Prin asta imi sustin afirmatia ca noi “FALOCRATII” stapanim la perfectie tehnicile de control si umilire, dar nu dam credit indestulator posibilitatii de a fuziona in relativitatea contrariilor de dragul unei extensiuni a “comuniunii cu opozantul tau”( in acest caz opozantul de gen ) .
Ne facem cruce cu limba in cerul gurii cand opresorul detine controlul, dar la “eliberare”, opresorul nu are alternative de a coabita in fata optiunilor reprezentantiilor care folosesc UZU-FRUCTUL din substanta lui ACASA.
La fel se intampla sa cand vorbesti ca frate mai mic si nu intelegi ratiunea pentru care doar primul dintre frati are drept de mostenire a coroanei acestui REGAT UNIFAMILIAL. Cand vrem sa-l reconstruim / regasim/ remodelam/ identificam pe acest ACASA PRIMORDIAL, “multitudinea propunerilor axiologice” de care pomeneste si Viorel, io le vizualizez ca ramuri in copacul devenirii si imi doresc natural ca UN CINEVA PATERN , deci cu alte calitati, sa le vada locul lor/ pozitionarea in trunchiul comuniunii revalidate si de senzatiile mele, adica si ale oricarui cititor cu bunul simt comun la purtator.
Mai cred ca increderea nu se poate dezbraca / demasca/ instala daca unui co-locatar de sub acoperisul constructului ii este frica si nu spune acestui PATERN in cuvinte / emotii inteligibile ce anume i-ar putea alunga lui/ei acesta frica pentru a lasa apoi energiile sa aleaga ? Mama, ca orice MAMA stie ca orice grija e o manifestare a dragostei si daruirii pentru ceea ce-ti da sens actiunilor . Este imposibil sa nu te raportezi prin griji, cu exceptia momentului cand dragostea/ daruirea si chiar jertfa pentru sensul existentei tale nu e vizibila in tine pentru tine si este recunoscuta /apreciata / copiata de aproapele tau.
Io ca reprezentant de gen opus n-am putut intra in precautiile /normalitatea refugiului acelei mame batrane violentate decat prin niste emotii reper trasmise mie de mama mea si care fac posibil “suflarea in iaurt dupa ce te-ai fript cu laptele livrat cu o abundenta mai mare si mai credibila decat abundenta fondurilor structurale”. Ori daca am supravietuit acestei abundente de violentza inseamna ca “descurcareala mea ” poseda abilitatea de a identifica si recunoaste valorile supreme , deci e nevoie de livrare spre mine cel dornic de comuniune a unui limbaj/emotii/ valabile pentru “toti cei cu descurcareala la purtator”, pentru a se recunoaste toti prin senzatiile propuse ( cum e cazul scrierilor lui Viorel ) si DA, o astfel de livrare de emotii ma aseaza pe calea acestui ACASA unde, primordialul iti da optiunea pentru viata intr-un ACASA gandit mai ceva ca-n SANUL AL LUI AVRAM , vizualizat intr-un MEDIU al perfectei comuniuni cu natura nonviolenta din om/PATER, LOC in care ni se permite a operationaliza, a ne aduna in grupuri de referinta , a ne negocia cu un PATER RESPONSABIL trimis apoi in vecinatatea acestui ACASA ca sa obtina un “rezultat win-win” langa un ACASA AL GRUPULUI TAU DE REFERINTZA si sa permita expandarea in spatial lui ACASA AL NOSTRU FARA DE ZIDURI SI PORTI si GARDURI lasate apoi mostenire intre curtile noastre altele decat cele simbolice. Asta daca o fi nevoie intr-o etapa de intermediere.
Oricata nivelare culturala ar trece peste noi, exista in ADN-ul grupului de referinta mijloacele de a ne feri sau apara cu conditia ca LEGEA COMUNA sa se aplice comuniunii grupului si nu liderilor cu agendele lor ascunse fata de cei ce nu pot interpreta sau invoca LEGEA in apararea lor.
Asezonarea SINELUI cu simboluri de interactiune intre ACASA al tau si ACASA al MEU, fara putinta de a fi in substanta lui ACASA al NOSTRU, este dorinta de a fi NOI si nu doar un io singuratic printre “numarul de bucati impersonale” ( multimea ) de langa trupul meu. Aici simt natura duala a luminii si a SINELUI care imi sprijina identitatea si comuniunea INTRU ma simt congruent cu intuitiile si imbratisarea acestui ACASA incarnate in imbratisarea celui /celei mai dragi finite / emotii vazuta ca reincarnare a asteptarii/ nostalgiei la care face trimitere Sanul lui Avram sau acest PATER primordial, acest loc in care comuniunea dintre traditie si prezent este/redevine la propria-ti chemare EMOTIE PURA fara alterare, chiar daca s-au propus si un ceva nou experimental pe acesta spirala a devenirii INTRU. Gandul ce te locuieste isi ia stimuli din exterior si te conecteaza ancestralului din ADN si implicit rolului tau de gen.
Genul meu de exprimare este opusul la “vorbirea fara a spune nimic”, este ALTFEL de despaduchere, descrie senzatii desprafuite si imi propun sa livrez o poarta pregatita pentru scanarea gandului crosetor/ tesator de plapuma care ne incalzeste suplimentar sub acoperisul aceluiasi ACASA PRIMORDIAL. In cultura mea io nu-i condamn pe cei ce nu stiu sa taca, preventiv sau de frica sosirii stresului /angoasei care ar desubstantializat bucuria de a fi impreuna in caldura acestul ACASA ANCESTRAL care nu se confunda cu “rasismul lui ACASA al meu”.
Sunt de parere ca “impartasirea” prin scris e mijloc de A ACELERA DRUMUL spre COMUNIUNEA IN PERFECTA TACERE unde n-ar mai fi nevoie de naratiune pentru a ma/ne descrie pe mine in senzatiile acelui PRIMORDIAL ACASA , adica in siguranta / protejat, fara masca, ROTUND , ACUM si de-a pururi in SANUL LUI AVRAM – PATER , adica prezent in acel loc unde n-am nevoie de cultura pentru a ma vedea cordon ombilical intre IO si NOI.
Paradigma care ma muta din viitor si din trecut in fibra lui A FI ACUM AICI CO-PARTICIPANT in com-UNIUNE, constructor de diade relationale private care le vad ca pe niste conducte care te substantializeaza cu emotiile acestui „ACASA nonRASIST” si unde, maximum de eroism e sa ramai conectat CORECT emotiilor bazale si abandonand ce e zgura , virus de alta culoare decat a curcubeului calauzitor de DRUM/ CALE si unde CONSTIINTA mai are o singura ORIENTARE : PURITATEA de A FI IN DARUL si MIRACOLUL lui A FII reconectat cu garantiile durabilitatii vietii si zambetului copiilor in veacul vecilor AMIN !. In plus, fata de Viorel mai cred ca valoarea unei femei frumoase nu sta doar in numarul privirilor celorlalati . PLUSVALOAREA care o adaug este credinta mea ca ea devine AGENT AL SCHIMBARII si ni se daruie cu farmecul frumusetii ei fara a o putea poseda insa, prin rolul de gen avem obligatia de A PLATI CONCRET aceasta expunere/ daruire pentru privire, a plati deci cu ceva folositor, fiindca, femeia e cea care duce specia mai departe si niciodata ea nu ti s-a aratat asa fara de folos . In treacat fie spus cand am cerut pe cineva in casatorie m-a intrebat “CE-I OFER”? Cand altcineva a cerut in fata mea de nevasta pe altcineva cu mult mai tanara ca el ia a intrebat “Cat PRODUCI” ? si nu a fost deloc FALSA in intrebarea de raspuns. Fiecare din aceste „raspunsuri intrebari” ale femeilor frumoase arata cheia , de intoarcerea a DARULUI / EXPUNERII si pragmatismul intrebarilor acestor fete ce substantializeaza un ACASA unde ea, FEMEIA FRUMOASA vrea garantii ca-si poate duce mai departe misiunea ei de gen, aceptandu-se pe sine ca proprietatea a cuiva din viitor si nicidecum a ta cel folositor de uzu-fructu al proprietati pe care ea o vede a fi in curtea unui ACASA MATERN ( de lasat mostenire ) care ne aduna prin frumusetea ei, iar prin acesta frumusete, femeia chiar de-si schimba rochia pentru a fi/ramane in pas cu MODA , femeia frumoasa stie ca MODA nu ne lasa deloc sa ne plictisim :)) Dimpotriva , ne impinge spre obligatia de a fi COMPETITIVI pentru acel UZU-FRUCTU DARUIT PRIVIRILOR si ASTEPTARILOR si PLANIFICARILOR EI STRATEGICE.
Capabilitatea femeii frumoase de “a media raporturile de putere” intre posedatii/impatimitii de proprietati prezente, ne cere o remodelare a legilor FORTEI in raport cu GRATIA si METODA FEMININA cu care ne atrage orice femeie frumoasa. Dorinta de control total al omul ramas fara suflet si violare fara pedeapsa a spatiului nostru intim de manifestare / normala dezvoltare, in opinia mea ar putea fi contracarata rapid prin ascunderea si educarea femeilor frumoase in sensul garantarii rolului lor de mediator intre puterile interesate a ne manca sufletul fara de costuri si fara de eforturi. Da, asta te oblige sa muncesti pentru pastrarea femeii frumoase si a substantei lui ACASA si dupa ce ai zis “DA” la starea civila sau la COMUNIUNEA cu amintirea lui ACASA CEL MATERN si, DA as ceda, caci io nu vreau nemurire istorica ci, vreau traire autentica in present si in stratul meritocrat pe care il pot ATINGE fara ca astfel sa ma vad dator viitorului pentru cele ce-am trait/avut/folosit.
Da, stiinta de a planifica actiuni strategice in viitorul imediat calauzit de acest ACASA ANCESTRAL, adica pe bazele trecutului fundamental, imi permite sa platesc/daruiesc mereu cu autentica grija/dragoste fata de curtea emotiilor primordiale.
A fi “cu-MINTE” aici inseamna A NU GRESI in identificarea culorilor acestui ACASA AL NOSTRU, a nu regreta in limba POSDRUgheza experientza care draga Viorel ti-a dictat aceste cuvinte, si citez din nou din scrisoarea catre Mos Craciun : “ Trebuie să-ți mărturisesc, dragă Moșule, că nu am fost chiar „cu-minte”, făcând greșeala de a crede în posibilitatea normalității, în respectul față de contracte, adică în statul român și în Uniunea Europeană! Te rog să mă ierți că am greșit atât de mult! Promit să nu mai fac! (Cel puțin în această țară a lor.) Recunosc că nu ți-am mai scris de mult. Ba chiar de ani de zile primesc eu scrisori în locul Tău; în câteva rânduri, „ți-am greșit”, îmbrăcând hainele tale și dându-mă drept tine în fața copiilor și a unor salariați. Însă acum sunt în situația de a nu mai putea repeta acest gest” .
Cel mai bun actor roman specializat in rol de Mos Craciun declara pe postul public de radio ca, puber fiind, s-a dus la tata-su pe cand taia lemne sa-i spuna ca „el nu mai crede in Mos Craciun”. Tata-su s-a oprit din taiat lemne, si-a dat caciula pe spate si i-a raspuns scurt fiului sau : „Nu CREZI – NU MAI VINE” dupa care si-a luat alta ciotura la spart pentru a produce prin efortul sau caldura din spatiul lui ACASA AL VIITORULUI MOS CRACIUN. Din clipa aceia copilul acum ajuns un mare actor s-a pregatit sa ajung cel mai bun actor roman al ROLULUI DE MOS CRACIUN si…iata ca …CHIAR IA IESIT :))
Urez si audientei lui Viorel UN CRACIUN CA IN SANUL LUI AVRAM PATER si imbratisari ca in spatiul lui … ACASA CEL MATERN.
„Emirul deshertului feminist”
