Zăresc în treacăt pe unul din posturile TV o referire la culoarea somon și sunt frapat, încă odată, de puținătatea științei mele cromatice. În mod firesc, ca să mă conving de legitimitatea acestei formule, întreb imediat o femeie (evident, pe cea de lângă mine); naturalețea cu care îi indică referentul mă liniștește: dau iarăși dovadă de o mare lipsă culturală.
Admit că nu am o orientare potrivită față de spectrul culorilor. Suplimentar, consider că este o problemă specifică bărbaților; cu câteva excepții, multe dintre ele notabile.
Însă stabilirea unei culori după aspectul unuia din lucrurile existente, în condițiile în care nu este unul din elementele importante (una este să vorbești despre auriu și alta despre somon), atrage atenția din punct de vedere semiotic. Altfel spus, denotă o lipsă de imaginație.
Mai mult chiar, asistăm la extinderea unui jargon profesional (cel al creatorilor de modă; era să spun croitorilor) în limbajul cotidian. Semn al locului pe care-l deține acea profesie în ierarhia simbolică a ocupațiilor.
