Suntem echilibrul pe care am reușit să-l creem între diferitele tendințe (majoritatea interne) ce ne domină existența. Modul de aranjare a pulsiunilor noastre se numea odată caracter, sensul lui tare fiind derivat din posibilitatea de stăpânire a acestor porniri.
Sensul existenței propus de modernitate este incomplet: creația trebuie dublată de reflecție și contemplație. Altminteri, suntem prinși în angrenajul lumii, aspirând la stadiul de simple rotițe în mecanismul istoriilor contemporane.
Să ne căutăm modele de-a fi sub stratul istoriei și dincolo de reducționismul contemporan! S-ar putea ca modurile anonime de-a exista să ne fie suficiente.
Suntem situați deseori sub semnul obligației de a adera la anumite valori, comportându-ne în consecință. Mai putem vorbi de libertate în astfel de momente?
