Sunt impresionat de surpriza românilor în fața noului chip pe care și l-au descoperit. Unul văzut față în față, diferit de oglindirea distorsionată pe care i-au oferit-o până acum PSD, PDL, PNL, UNPR, UDMR etc. După ce ne ocoleam reciproc prin alte țări, ajungem să ne bucurăm de faptul de-a fi împreună. Putem fi împreună într-o manieră funcțională ce părea de neimaginat în urmă cu câteva săptămâni. Putem să ne iluminăm reciproc, devenind vizibile efectele colective ale întâlnirii luminilor individuale.
O altă Românie, ce zăcea ascunsă sub mormanele de șabloane cu care-au acoperit-o diferitele limbaje de lemn, își arată acum chipul. S-a ivit un fapt-de-a-fi-împreună-formând-un-popor pe care alții s-au străduit să nu-l zărim.
Povestea acestor zile nu este una politică, în sensul pe care politica l-a avut până acum. Este mai curând o narațiune ce anunță un nou mod de-a fi al umanului; ea aduce cu sine o modificare semnificativă a dimensiunii politice, inerentă oricărei existențe sociale.
Vedem în aceste zile chipul pe care democrația îl capătă în noul context informatic.[1] Adaptarea mecanismelor electorale la noile posibilități tehnologice, pe care politicienii au ratat-o, ar putea fi produsă de stradă-și-online, adică de noua dimensiune a spațiului public.
Descoperim că rețele de socializarea nu sunt doar canale de transmitere a informațiilor (de manipulare, după unii), ci un spațiu social ce se pretează și la utilizări politice. Dragnea și Iordache au luat rapid locul pe care-l ocupau câinii și pisicile în postările românilor, acțiunea civică folosind din plin flexibilitatea acestui spațiu. Poantele au fost înlocuite de discuțiile despre reguli și legi. Fotografiile făcute împreună cu alți români la proteste au devenit rapid imaginile unei noi familii.[2]
Unul dintre principiile esențiale din teoria rețelelor sociale și-a dovedit rapid funcționalitatea în aceste zile: exemplul prietenilor a contat mai mult decât demagogia televiziunilor, reorientând atenția cetățenilor și născând dorința de acțiune. În stradă sunt prietenii, prietenii prietenilor, prietenii prietenilor prietenului și așa mai departe pe o distanță de șase trepte. O imensă rețea socială (ce înglobează comunicarea online) se regăsește în fața unor idealuri comune, generând constrângerea politicienilor de a se reașeza în limitele normalității.
Deoarece comunicarea este în limba română este evident vorba despre români. În condițiile în care recunoașterea reciprocă în spațiul politic al vieții sociale se face predominant prin intermediul unor simboluri naționale (steagul și imnul având roluri esențiale) știm că tema acțiunilor acestor români o constituie România.
Faptul că piața este scutită de prezența simbolurilor religioase indică posibilitatea mutării religiei acolo unde își are locul: în zona privată. Ceea ce ar putea relansa cunoașterea ca valoare, dând o nouă șansă locului pe care știința ar trebui să-l ocupe în spațiul public. Dincolo de reașezarea epistemologică a societății și de redeschiderea posibilității dezbaterii pe teme evoluționiste (prețuite – deocamdată – doar de un număr restrâns de persoane), pentru viața politică este important accesul la acțiunile bazate pe dovezi. Cu alte cuvinte, am putea asista la trecerea de la politicianul-lăutar, care face ceea ce crede el că este bine, la politicianul-expert, care își întemeiază în bună măsură acțiunile pe dovezi științifice. Ori, creșterea importanței dovezilor științifice în viața politică dă seama de a doua soluție esențială pentru ieșirea din post-adevăr.
România tindă să devină un exemplu de raportare critică la politicieni, generând posibilitatea ieșirii din cercul vicios al post-adevărului. Raportarea rațională la politic ar putea fi doar începutul.
[1] Într-un limbaj pretențios ar trebui să-i spunem tehno-democrație.
[2] Postările existente pe conturile fiecăruia au devenit elemente de recunoaștere reciprocă a protestatarilor.
