Despre psihopatologiile cotidiene: disonanţa cognitivă

Disonanţa cognitivă constituie un foarte bun mecanism explicativ al diferitelor comportamente, în special în situaţia în care ruptura unităţii persoanei este evidentă. La polul opus se află ideea postmodernistă conform căreia unitatea persoanei este doar un postulat teoretic (derivat dintr-o viziune totalitaristă ce înglobează și individul), regula constituind-o de fapt actele disparate ale individului, circumstanțiale, reacțiile de moment. Altfel spus, unitatea pe care se străduiește s-o refacă persoana în situația disonanței cognitive ar constitui mai curând presiunea societății pentru a se purta unitar, de a fi identică cu imaginea societății, de a constitui un discurs coerent social. În această situație disonanța cognitivă nu este un simptom al unei rupturi a eului sub presiunea socială și încercarea persoanei de a reface unitate, ci o modalitate de reacție la un discurs impus de societate, forma în care persoana reacționează față de chipul ce i se impune social și care este la distanță de sine.