Esența unei valori pare a ține mai curând de tăria cu care este afirmată decât de argumentarea caracterului ei de universalitate. Oricum, ne conving în cele din urmă acele tipuri de intenționalități cu care rezonăm cumva și în mod afectiv, devenind astfel „valori personale”.
Răul îşi va arăta chipul cât va fi lumea în condiţiile în care fiecare dintre noi, zilnic, ne credem a fi de partea binelui şi nu încetăm în acelaşi timp a contribui la existenţa răului. Deseori răul este faţa pe care ne-o arată faptele şi lucrurile ce vin să întruchipeze binele altuia.
Ideile ce păreau a face parte din identitatea noastră, la care ţineam, considerându-le valori, capătă alt chip când ne sunt opuse de copiii noștri. Toate micile libertăți de care ne bucuram cu curaj, trec rapid de partea răului când încep să-și exercite riscurile asupra a ceea ce credem a fi acea parte din noi ce ajunge să ne supraviețuiască. Semn fie că tindem să fim mai exigenți cu sinele viitor decât cu cel actual, fie copiii noștri constituie mai curând un sine ideal.
