Discursul lui Donald Tusk[1] a fost frumos, dar nu excepțional. Vestea tristă: este o rețetă pe care el o aplică tuturor statelor. Cu alte cuvinte, a fost un discurs făcut special pentru a-i emoționa pe români, bazat pe o rețetă ce si-a dovedit succesul în a emoționa și cetățenii altor state. Rețeta, combinațiile utilizate în cazul României și valul de entuziasm care ne-a traversat la auzul acestui discurs spune ceva despre noi.
Donald Tusk a recurs la o rețetă care s-a dovedit de succes în țările UE care au făcut parte din blocul comunist. După cum puteți vedea în Anexă, a utilizat-o, spre exemplu, într-o formă apropiată în cazul Estoniei (vorbind însă în limba engleză) și a folosit-o într-o formă identică în cazul Slovaciei și, mai ales, al Bulgariei.
Rețeta se bazează pe mângâierea orgoliului național și, concomitent, indicarea locului (simbolic) pe care statul ce constituie subiectul discursului îl are între statele UE. Rețeta utilizează pomenirea principalelor simboluri identitare pe care le asumă o națiune, în încercarea ei de a-și afla rostul în rândul altor state. În discuție sunt cele mai importante contribuții ale unora dintre cetățenii săi prin care o națiune crede că este cunoscută/ recunoscută de restul națiunilor.
Simbolurile utilizate de Donald Tusk în cazul României pot fi organizate pe trei categorii:
- Cultură: Enescu, Nichita Stănescu, Tristan Tzara, Andrei Pleșu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco,[2] proverbe românești. Regula de selecție: indicarea elementelor culturale care susțin apartenența culturii române la cea europeană și a statului român la Uniunea Europeană.
- Reușita industrială românească: Dacia (chiar dacă din perspectiva inovației, aparține de fapt Renault, tindem să considerăm că este un produs românesc).
- Sport: Nadia Comăneci, Simona Halep. Reușita lui Helmuth Duckadam a transformat-o într-o metaforă a apărării valorilor europene.
Chiar dacă discursul a fost rostit într-o română de „Google translate” trebuie să avem în vedere că în politică reușita unui discurs se judecă după impactul său. Din punctul de vedere al comunicării politice discursul poate fi apreciat fără rezervă ca unul strălucit, reușind să stârnească admirația românilor. Dacă ținem cont de funcția lui Donald Tusk (Președinte al Consiliului European), putem considera că acesta și-a făcut cu succes datoria, determinând întrucâtva o re-întărire a sentimentului apartenenței României la Uniunea Europeană și a dorinței românilor de rămâne membri U.E.
Partea problematică a acestui discurs o constituie simbolurile la care rezonăm, forma lor de așezare/organizare/prezentare venind din perioada naționalismului comunist. Bucuria pe care ne-a generat-o discursul lui Donald Tusk spune ceva despre noi; ceva aproape trist: cât de ușor putem fi impresionați dacă suntem mângâiați un pic pe creștet, utilizând ceea ce (pseudo-)(neo-)comunismul naționalist ne-a spus că este reprezentativ pentru noi ca stat.
Mă întristează la ce suntem sensibili; de fapt, mă întristează ce ratăm din ceea ce ar trebui să ne sensibilizeze. Spre exemplu, într-o perioadă în care multe dintre țările Uniunii Europene se bucură de contribuția pe care o au milioane de români la binele statelor de destinație, aș fi preferat să-i aud pe ei pomeniți în discurs, ca formă de recunoaștere și de atenție la problemele lor în mod simultan. În același timp, ținând cont că românii rămași în țară trebuie să suporte costurile sociale pe care migrația (de care beneficiază alte state U.E.) le aduce cu sine, vizibile în existența noastră cotidiană, aș fi dorit să aud soluții ce anulează măcar o parte dintre efectele secundare ale acestor fenomene.
Entuziasmul nostru la discursul lui Donald Tusk dovedește, odată în plus, că suntem sensibili la pomenirea unor nume mari. E un reflex ortodox, capacitatea de a pomeni sfinții (și, mai ales, de a-i sărbători; în special prin comportamente bazate pe a nu munci) generându-ne senzația optimizării șanselor de a ne mântui. Acest reflex a fost preluat de strategiile naționaliste, pomenirea câtorva personalități pe care le considerăm recunoscute internațional generându-ne senzația salvării noastre ca națiune și a fiecăruia (unora) dintre noi în calitate de cetățeni. În momentul în care străinii au abilitatea de-a recita din numele prezente în „pomelnicele” oficiale bucuria noastră este deplină, fiind convinși că merită potlatch-ul cu care i-am întâmpinat.
Ne-a bucurat, bănuiesc, și faptul că un oficial european nu ne reduce la lipsa de substanță a majorității celor care ne conduc acum, arătându-ne că putem fi și altfel. Experiența relațiilor cu cetățenii occidentali m-a învățat că ei știu să fie foarte politicoși, având exercițiul mângâierilor simbolice pe creier, dublate însă de urmărirea pragmatică a propriilor interese. Suplimentar, există un detaliu care poate deveni esențial: dacă te dovedești sensibil la astfel de măguliri ratezi șansa de a fi tratat ca egal. A răspunde politeții cu politețe și a urmări accesul egal la satisfacerea propriilor interese, concomitent cu realizarea celor dorite de lor, poate constitui o soluție mai adecvată. La final, chiar dacă Donald Tusk ne-a pomenit câteva nume pe care noi le considerăm mari, rămânem reprezentați în mare parte de figuri transparente, incapabile de-a ieșit din orizontul unor rețete politice simpliste pentru a ne reprezenta cu adevărat interesele în Uniunea Europeană.
[1] Precizez că nu am reușit să-l văd în direct (eram la Viena), ratând emoția de masă. L-am văzut ulterior, la sugestia unui prieten, selectându-l dintre zecile de promovări în care el îmi curge în continuu pe fluxul Facebook. Mărturisesc că m-a emoționat semnificativ. Emoția mea, identică cu a majorității românilor (bănuiesc), mi-a lăsat totuși sentimentul că ceva nu este în regulă. Aceste rânduri constituie o încercare de a mă dumiri în acest sens.
[2] Lăsăm la o parte măsura în care ultimii doi doreau să mai fie considerați români.
Anexă
- Consiliul Uniunii Europene:
- Discursul lui Donald Tusk la ceremonia de deschidere a Președinției Slovaciei la Consiliul Uniunii Europene:
- Discursul lui Donald Tusk la ceremonia de deschidere a Președinției Bulgariei la Consiliul Uniunii Europene:
- Discursul lui Donald Tusk la ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene:
