Inițiativa pentru liberalizarea pensiilor (a se vedea acest grup FB) este cea mai proastă idee de restructurare socială din ultima perioadă. Ea începe cu deviza „Nu vrem să fim o povară pentru copiii noștri!”, lăsând astfel să se înțeleagă că inițiatorii și aderenții la această idee resimt ca o povară plata pensiilor propriilor părinți.
Există o explicație simplă a interesului sporit pentru banii din pensii: creșterile salariale au făcut ca sumele colectate să fie mult mai atractive. Oricum, interesul de afaceri pentru banii de pensii colectați de stat nu este nou, ivirea Pilonului II fiind o mărturie exact a acestui tip de interes. Nu agreez amestecul brutal al Guvernului în povestea numită Pilonul II de pensii, însă nu trebuie să uităm că ivirea acestui mecanism alternativ a fost posibilă tot datorită (ori din cauza) intervenției Guvernului (este drept, era alt Guvern; unul de sorginte neo-liberală).
Nu putem rata faptul că o parte din presiunile pe tema acestui pilon de pensii sunt generate de un pol de interese pentru care aceste pensii reprezintă o cifră de afaceri, respectiv o sursă de câștig garantat. În momentul în care ai un comision din administrarea acestor bani indiferent dacă soluțiile aplicate de tine au generat sporirea sau diminuarea sumelor gestionate, iar colectarea banilor intră în responsabilitatea statului este clar că ai o afacere al cărei profit îți este garantat de stat (adică o sinecură). Acesta este subiectul fundamental al disputei, ea făcând parte din marea direcție de acțiuni ajunsă la apogeu pe vremea PDL-ului numită afacerile pe seama statului.
În sine, ideea Pilonului II de pensii nu este rea, ea făcând parte dintr-o strategie combinată că vizează protecția (socială) împotriva riscurilor (mai ales a celor deduse din evoluția demografică) și mobilizarea sumelor aferente în zona investițiilor capabile să contribuie la dezvoltarea economică. Modalitatea ei de transpunere necesită câteva corecturi pentru a o apropia de scopul inițial.
În măsura în care stânga este obișnuită să fure, dreapta își are afacerile conectate la bugetul de stat (lăsăm la o parte că inversarea rolurilor nu este ceva neobișnuit).
Inițiativa pentru liberalizarea pensiilor reprezintă o dovadă de prostie politică, ce ratează un principiu esențial pentru funcționarea societății: solidaritatea socială. Această propunere indică un al doilea pericol ce ne vine dinspre politicieni: dacă stânga este suspectată că vrea să ne mute cumva în spațiul social al Rusiei, este evident (odată în plus) că dreapta ne-ar arunca în spațiul neo-liberalismului american. Cu alte cuvinte, nici unul dintre cei doi poli politici, așa cum își au ei chipul în România, nu-i place de fapt în spațiul social și economic al Uniunii Europene.
Dreapta urăște sistemele sociale. Să nu uităm că steaua Președintelui Băsescu (și, odată cu ea, a PDL-ului) a început să apună în momentul în care R. Arafat s-a opus privatizării sistemului social de sănătate, având și sprijinul populației. Dacă gândim lucrurile în această paradigmă, neo-liberalismul a cunoscut deja furia cu care opinia publică se împotrivește propunerilor sale. Faptul că liberalii au încercat să se salveze prin intermediul unei alianțe cu social-democrații nu schimbă prea mult nivelul de respingere cu care sunt întâmpinate propunerile sale extreme.
Nu-mi fac iluzii deoarece, într-un anume sens, neo-liberalii români și-au atins țelul: au reușit să-și conecteze afacerile la banul public. Ambele fonduri sociale sunt penetrate de interesele de afaceri: atât cel de pensii cât și cel de sănătate.
Sunt un susținător al sistemelor care asigură solidaritatea membrilor societăți, fiind convins că ele sunt o condiție necesară pentru un minim de coeziune socială. Știu că din perspectivă liberală obligația de a te asigura la un astfel de sistem este o formă de limitare a libertății. Însă, mai știu că disputa nu este pe tema libertatea versus obligația de a te asigura pentru pensii, ci pe zona administrării banului public. Or, cred că este mai lipsit de etică să faci profit pe seama fondurilor sociale (care înseamnă o formă de diluare a lor) decât să obligi cetățenii să fie solidari cu proprii copii (a se vedea asigurările sociale de sănătate) și cu proprii părinți (cazul pensiilor de stat).
Sunt conștient că PSD-ul este un prost administrator al fondurilor sociale (legea salarizării este unul dintre exemple; sper să nu fie urmat de cea a pensiilor). Dar mai știu că asta nu justifică desființarea acestor fonduri sau mutarea lor pe zona afacerilor. Soluția o constituie eficientizarea gestiunii sociale nu desființarea unora dintre ultimele sisteme care ne asigură conexiunea noastră socială.
Din faptul că PSD-ul încearcă să cârpească șmecheria politică numită mutarea contribuțiilor printr-o stupizenie, numită desființarea Pilonului II de pensii (cât ar fi suficiente câteva schimbări în regulile de gestionare ale fondurilor aferente), nu putem deduce necesitatea liberalizării pensiilor.
(Notă: Imagine preluată de pe: https://tunisiastrategicreport.wordpress.com/2016/12/13/political-blindness-and-political-stupidity-in-tunisia-at-the-time-of-the-storm-or-just-a-plot/ )
