Cineva m-a întrebat cum explic pasiunea pentru filozofie, sugerând că explicația ar trebui să fie de asemenea natură încât să genereze aderențe la acest tip de patimă. Mintea mea s-a oprit rapid la a doua parte a solicitării, zărind în ea o presupoziție ce necesită o interogație prealabilă: că filosofia reprezintă ceva inevitabil bun. Ca o consecință, demarez această temă de meditație, fără a-mi propune termene clare și teme riguroase. Pornesc pe el urmând să văd când pot parcurge ceva din el, în ce direcție mă poartă și unde voi ajunge.
Utilizând drept context de referință noul loc comun creat de filmul Matrix, aș putea spune că ceea ce facilitează Filosofia este ieșirea din matrice. Sau cel puțin iluzia ieșirii. Filosofia are capacitatea de a furniza modalități de înțelegere ce permit sesizarea contextului de semnificare în întregimea sa, perspectiva generală. Sau, mai curând, o perspectivă generală; una din multele posibile.
Aceasta mișcare poate fi generatoare de angoase. Adică, dacă nu ți se potrivește atunci poate fi o încercare riscantă, având drept rezultat o formă de destrămare a iluziilor cotidiene. Nu este o consecință inevitabilă, ci doar un risc survenit pe traseu, ce are consecințe doar dacă rămâi undeva pe traseu. Sau atunci când crezi ca ai rămas captiv într-o formă de neîmplinire filosofică. Aceasta este o simplificare pentru a ușura înțelegerea. De obicei situarea pe interval este mai curând regula.
Atingerea din când a unei viziuni de ansamblu (sau a iluziei unei viziuni de ansamblu; dar pentru cei aflați în nevoie de meta-sens diferența nu este atât de mare) aduce cu ea amenințarea unei forme de rătăcire. De aceea, pentru supraviețuire posibilitatea de-a ajunge la niscaiva perspective integratoare trebuie să fie dublată de capacitatea reintegrării rapide în straturile cotidianității. Problema nu este doar cea a „unui aer rarefiat” existent pe niscaiva „înălțimi”, ci mai curând una a pierderii posibilității de revenire la perspectivele integratoare în absența capacității de-a fi în lume. Doar plecând din când în când din lume și revenind continuu la ea este posibilă o altă modalitate de a-i înțelege structura și mecanismele și există nevoia de filosofie. Altfel spus, existența (în sensul lui a fi în mod cotidian) este o condiție de posibilitate a filosofiei.
Dacă nu ai chemare către filosofie atunci nu ai pierdut nimic dacă nu te-ai apropiat de ea. Evident, ca parte a discursurilor de ierarhizare socială și legitimare a unei autorități și a puterii se vor găsi destui să-ți spună că te afli într-o mare suferință, că-și lipsește ceva esențial etc. Nu te grăbi să le transformi afirmațiile în surse ale unor angoase personale! Pe de o parte „pe piața semnificațiilor integratoare” există mai mulți furnizori pe care-i i-ai putea găsi mai adecvați nevoilor tale, unii dintre ei „livrând la pachet” și forme de comunitate (unii îți vor spune că chiar de comuniune), cu o capacitate mai rapidă de a-ți genera un sentiment de apartenență. Iar pe de altă parte s-ar putea să-ți fie suficientă adăstarea în cotidianitate, un traseu existențial asemenea multora, străduința de-a atinge forme de împlinire prin recurs la profesie, realizări în planul familie, avere, turism etc. Ți-ar fi de folos să știi că, într-un fel, miza o constituie pentru toți o creștere a calității vieții, indiferent dacă ea este bazată pe speranța în lumea de dincolo, pe diversificarea formelor de-a experimenta această lumea cât mai aproape de nivelul maxim posibil (gustând-o, văzând-o, având un sentiment al stăpânirii ei – chiar dacă nu este întemeiat – s.a.), pe străduința de-a o înțelege etc.
Ce însemna chemarea către filosofie?
Poate fi descrisă în multe moduri. Probabil și deoarece are multiple forme de manifestare. În mod direct, ca experiență personală, fiecare poate să vorbească doar de chipurile pe care le ia propria sa chemare (sau iluzie a existenței ei). După niscaiva lecturi și (mai ales) întâlniri esențiale (un nume pretențios pentru semenii care pot schimba ceva în tine) începi să ai senzația accesului și la perspectiva altora. Ar putea să fie doar o închipuire, generată de unul efectele filosofiei: multiplicarea perspectivelor (sau iluzia unei forme de înțelegere mai amplă pe care o putem confunda cu diversificarea punctelor de vedere).
Chemarea către filosofie poate să aibă forma unei continui neliniști, a unei nemulțumiri față de înțelesurile existenței pe care le întâlnești în mod cotidian (în viața de zi cu zi). Parcă simți nevoia (și) de altceva. Marketingul filosofic prezintă de obicei trecerea la altceva-ul filosofiei ca pe o înălțare, un salt către zone în care se întâlnesc aleșii. Dacă te grăbești să aderați la astfel de convingeri atunci tocmai ai trecut pe lângă filosofie. Cu un pic de înțelepciune cotidiană (sau populară) poți vedea în asta faptul că îți dorești mai curând o formă de realizare socială prin intermediul filosofiei.
Accesul la demnități create în zona birocrației ce caracterizează predarea instituțională a filosofiei poate reprezenta și el o formă de ratare a filosofiei. Pe un astfel de drum este posibil să dobândești niscaiva informații, o formă de specializare în ceva din istoria filosofiei, ba chiar o bună stăpânire a unui set de concepte din zona filosofiei. Poate ai chiar șansa așezării conceptelor într-un discurs, capabil să impresioneze semenii. Dar riscul ratării întâlnirii propriu-zise cu filosofia rămâne în continuare prezent pe acest traseu.
Nu privi formele de intrare în zona filosofiei drept un câștig categoric, ca fiind inevitabil un plus. Ca orice practică existențială sau strategie de supraviețuire, și în cazul filosofiei este vorba de alegeri care au avantaje potențiale și costuri inevitabile. Filosofia tinde să aducă o diminuare a existenței cotidiene, o sărăcie a experiențelor personale din acest spațiu. Desigur, poți considera că în schimb reușești să ajungi la o înțelegere mai bună a ceea ce trăiești, să alegi mai bine ce să experimentezi. Uneori așa este. Alteori nu, ajungând să sacrifici întâlniri ce ar putea deveni esențiale sau experiențe irepetabile pentru lectura ideilor unor filosofi care lasă în urma ei prea puțin folos. Timpul poate fi pierdut la fel de ușor făcând lucruri neînsemnate (din perspectivă filosofică) sau citind filosofi de seamă a căror lectură vă lasă prea puține semne.
Filosofia este un tip de pariu existențial (asemeni alor chipuri de a miza pe ceva), ce combină avantaje potențiale cu costuri mari, fiecare fiind greu predictibile și distribuite asimetric.